Prima pagină » Știri externe » Incendiu la o universitate din Rusia, unde erau create tehnologii pentru drone

Incendiu la o universitate din Rusia, unde erau create tehnologii pentru drone

Un incendiu de amploare a izbucnit în noaptea de duminică spre luni la Universitatea Tehnologică de Stat „V.G. Șuhov” din Belgorod, în vestul Rusiei, în urma unui un atac cu drone atribuit Ucrainei. Potrivit unor surse media ruse independente, instituția desfășura proiecte legate de sisteme pentru drone.
Incendiu la o universitate din Rusia, unde erau create tehnologii pentru drone
incendiu la Universitatea din Belgorod/captură video

Un incendiu de amploare a izbucnit la Universitatea Tehnologică de Stat „V.G. Șuhov” din Belgorod, unde erau dezvoltate și testate sisteme pentru drone, potrivit Ukrainska Pravda, care citează publicația rusă independentă ASTRA.

Universitatea lucra la tehnologii pentru drone

Canalul oficial de Telegram al universității arată că instituția dezvoltase un sistem automatizat de control al dronelor bazat pe microprocesorul rusesc Milandr, un cip proiectat și produs în Rusia pentru aplicații electronice și sisteme integrate.

Universitatea susține că sistemul era conceput pentru aplicații civile, precum monitorizarea liniilor electrice, a rețelelor de termoficare și fotografiere aeriană.

În vara acestui an, universitatea a lansat și un program destinat elevilor, în cadrul căruia participanții învățau bazele proiectării sistemelor aeriene fără pilot.

Atacul, atribuit Ucrainei

Până la această oră, autoritățile ruse nu au comunicat informații despre eventualele pagube sau victime în urma incendiului. Pe parcursul nopții, autoritățile din regiunea Belgorod au emis în repetate rânduri alerte privind riscul unor atacuri cu drone.

Potrivit surselor citate, incendiul a izbucnit după un atac cu drone, însă autoritățile ruse nu au precizat dacă universitatea a fost lovită direct. În aceeași noapte, explozii au fost raportate și în mai multe zone din Crimeea ocupată de Rusia.

Recomandarea video