Măsurile au fost implementate în regiunea Gyeongsang de Nord, una dintre cele mai importante regiuni agricole din țară.
Dronele, echipate cu camere cu termoviziune și sisteme audio, survolează terenurile agricole și transmit mesaje prin care îi îndeamnă pe fermierii în vârstă să ia pauze, să se răcorească și să evite munca prelungită, notează Reuters.
Măsura a fost adoptat pentru a reduce numărul îmbolnăvirilor provocate de caniculă, în condițiile valului de căldură cu care se confruntă țara. Regiunea Gyeongsang de Nord a înregistrat temperaturi de peste 41 de grade Celsius.
Sistemul de supraveghere cu drone a fost dezvoltat în 2023 în parteneriat cu Serviciul Forestier al Coreei pentru monitorizarea faunei sălbatice.
Începând de anul trecut, autoritățile au extins utilizarea acestuia pentru transmiterea avertizărilor privind canicula.
Dronele pot parcurge până la cinci kilometri și ajung în zone greu accesibile, unde difuzează mesaje precum „Nu lucrați timp îndelungat” sau „Există avertizare de caniculă, fiți atenți”.
De asemenea, camerele cu termoviziune permit identificarea zonelor unde riscul este mai ridicat, astfel încât avertizările să fie direcționate către fermierii aflați în locurile respective.
Gyeongsang de Nord găzduiește 16.7% din gospodăriile agricole ale Coreei de Sud, cel mai mare procent la nivel național.
Cu toate acestea, regiunea se confruntă și cu o îmbătrânire severă a forței de muncă, întrucât aproape 60% dintre fermieri au vârsta de peste 65 de ani.
Președintele Coreei de Sud, Lee Jae Myung, a calificat valul de căldură drept un „dezastru național”.
În plus, liderul de la Seul a dispus mobilizarea autorităților după ce numărul deceselor atribuite temperaturilor extreme a ajuns la 21.