Prima pagină » Știri externe » Meduzele au oprit o centrală nucleară din Franța. Trei reactoare, scoase din funcțiune

Meduzele au oprit o centrală nucleară din Franța. Trei reactoare, scoase din funcțiune

Meduzele au invadat sistemul de răcire al centralei nucleare de la Gravelines, din nordul Franței. Operatorul EDF a oprit trei reactoare din cauza incidentului.
Meduzele au oprit o centrală nucleară din Franța. Trei reactoare, scoase din funcțiune

Meduzele au pătruns masiv în stațiile de pompare a apei de mare ale centralei de la Gravelines. EDF a anunțat oprirea reactoarelor 2, 3 și 4, potrivit unui comunicat al companiei, citat de Il Messaggero.

Puterea unității numărul 1 a fost redusă cu 50%. Doar reactorul numărul 6 funcționează în prezent la capacitate maximă. EDF a precizat că situația nu afectează siguranța instalațiilor, a personalului sau a mediului.

Un incident asemănător, acum un an

Gravelines este cea mai mare centrală nucleară din Europa de Vest.

Un incident similar a avut loc și acum un an, când patru reactoare s-au oprit automat din cauza meduzelor. Repornirea lor a fost treptată, iar ultimul reactor a fost reconectat la rețea după aproximativ zece zile.

Prezența meduzelor pe coasta nordică a Franței este obișnuită vara. Afluxurile mari de meduze devin însă tot mai frecvente în ultimii ani, potrivit unui expert citat de presa franceză. Creșterea temperaturilor oceanice, legată de schimbările climatice, este unul dintre factorii care explică proliferarea meduzelor.

Recorduri negative pentru energia nucleară franceză

Incidentul de la Gravelines vine într-un context dificil pentru centralele nucleare franceze. Seceta și valurile de căldură au dus deja la un nivel record de întreruperi de curent.

Deficitul de energie a ajuns la 15,6% duminică, cel mai ridicat nivel din 2015 până acum. Temperaturile ridicate ale râurilor și debitele reduse au limitat producția mai multor centrale în această vară.

Recomandarea video