Prima atenționare Cod galben este valabilă duminică, între orele 10:00 și 21:00, și vizează județele Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare, Maramureș și Sălaj.
Meteorologii anunță temperaturi deosebit de ridicate, local caniculă și disconfort termic accentuat. Maximele vor ajunge la 33-35 de grade Celsius.
Valul de căldură se va extinde luni, când intră în vigoare o nouă atenționare Cod galben, valabilă între orele 10:00 și 21:00. Sunt vizate Banatul, Crișana, Maramureșul, vestul și sud-vestul Olteniei, cea mai mare parte a Transilvaniei și nord-estul Moldovei.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade, cele mai ridicate valori fiind așteptate în Câmpia de Vest. În regiunile vestice și în extremitatea de sud-vest, indicele temperatură-umezeală va atinge pe arii restrânse pragul critic de 80 de unități.
Situația se va schimba începând din noaptea de luni spre marți. O informare ANM, valabilă din 17 august, ora 21:00, până în 18 august, ora 21:00, anunță intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică, averse torențiale, vijelii și o răcire accentuată.
Vântul va atinge la rafală 40-50 km/h și, local, peste 50-60 km/h. Fenomenele vor apărea inițial în vestul țării, iar marți intensificările vântului vor cuprinde cea mai mare parte a României.
Ploile torențiale vor acumula în general 15-20 l/mp și, izolat, peste 20-25 l/mp. Sunt posibile și vijelii, precum și grindină de mici dimensiuni, cu diametrul de 1-2 centimetri.
În noaptea de luni spre marți, instabilitatea va afecta Banatul, Crișana, Maramureșul și vestul Transilvaniei. Marți, furtunile sunt prognozate în cea mai mare parte a Transilvaniei și Moldovei, în zonele montane și submontane și, mai restrâns, în celelalte regiuni.
Cea mai importantă schimbare va fi însă cea termică. Marți, temperaturile vor coborî accentuat în nordul, centrul, vestul și sud-vestul țării.
Față de zilele precedente, maximele vor scădea cu peste 8-10 grade și se vor situa între 19 și 28 de grade Celsius. Cele mai scăzute valori sunt prognozate în nordul Moldovei.