Administrația președintelui Donald Trump pregătește o nouă vânzare de arme către Israel, în valoare de 2,8 miliarde de dolari.
Pachetul include 40.000 de bombe de 2.000 de 900 de kg fiecare, arme pe care administrația Biden a decis în 2024 să nu le livreze, din cauza temerilor privind numărul mare de victime civile în Gaza, potrivit AP.
Potrivit unor oficiali americani și unei persoane familiarizate cu planul, citate de Associated Press sub protecția anonimatului, pachetul ar urma să conțină 20.000 de bombe Mk84 și 20.000 de bombe BLU-117.
Congresul american a fost informat informal despre viitoarea tranzacție.
Cea mai mare parte a sumei ar urma să fie acoperită prin programul american de finanțare militară externă, prin care Statele Unite oferă Israelului fonduri pe care acesta le folosește pentru achiziția de armament american.
Decizia pregătită de administrația Trump marchează o nouă etapă în sprijinul militar acordat Israelului.
În 2024, administrația Biden a suspendat o livrare de bombe de 2.000 de livre din cauza îngrijorărilor legate de utilizarea lor în zone dens populate din Gaza.
Anul trecut, administrația Trump a aprobat o vânzare de aproape 3 miliarde de dolari către Israel, care a inclus peste 35.500 de bombe de același tip. În ianuarie, Washingtonul a aprobat un alt set de vânzări de arme către Israel, cu o valoare totală de 6,67 miliarde de dolari.
Noua tranzacție ar consolida și mai mult capacitatea militară a Israelului, în timp ce războiul din Gaza a provocat zeci de mii de victime palestiniene și a lăsat o mare parte din enclavă grav afectată.
Bombele de aproape o tonă fiecare au mai multe variante.
Unele sunt concepute pentru a penetra ținte aflate în subteran, în timp ce altele explodează la suprafață și pot produce distrugeri pe o suprafață extinsă.
Armata israeliană a oferit puține informații despre tipurile de bombe și obuze folosite în Gaza. Experți care au analizat imagini ale atacurilor și fragmente recuperate de la locul exploziilor au afirmat că armata israeliană a folosit bombe fabricate în Statele Unite.
Unele dintre aceste lovituri au vizat rețeaua de tuneluri folosită de Hamas, însă atacurile au avut loc și în zone dens populate, unde au fost ucise persoane civile.
Noua vânzare vine într-un moment în care relația dintre Trump și premierul israelian Benjamin Netanyahu a trecut prin mai multe momente tensionate, în special în contextul războiului cu Iranul.
În pofida acestor neînțelegeri, sprijinul militar american pentru Israel continuă.
În Gaza, luptele de amploare s-au redus după intrarea în vigoare a unui armistițiu fragil în octombrie, însă atacurile israeliene au continuat.
Mai multe persoane au fost ucise în lovituri efectuate în timpul nopții și până marți, potrivit informațiilor citate de Associated Press.
Israelul afirmă că atacurile sale reprezintă un răspuns la acțiunile militanților Hamas și la încălcări ale armistițiului. Militanții au efectuat atacuri asupra trupelor israeliene.
Jared Kushner, ginerele lui Donald Trump și unul dintre principalii negociatori americani pentru Orientul Mijlociu, s-a întâlnit luna trecută cu Netanyahu și i-a cerut Israelului să reducă atacurile, în încercarea de a consolida acordul de încetare a focului.
Atacul Hamas asupra sudului Israelului din 7 octombrie 2023 a ucis aproximativ 1.200 de persoane și a dus la luarea a 251 de ostatici, potrivit autorităților israeliene.
Ofensiva israeliană lansată ulterior în Gaza a ucis peste 73.264 de palestinieni, inclusiv persoane ucise după intrarea în vigoare a armistițiului, potrivit Ministerului Sănătății din Gaza, condus de Hamas.