Prima pagină » Știrile zilei » Kelemen Hunor neagă că ar fi cerut postul de premier: Se minte cu nerușinare

Kelemen Hunor neagă că ar fi cerut postul de premier: Se minte cu nerușinare

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a respins categoric speculațiile apărute în spațiul public potrivit cărora ar fi vizat conducerea viitorului guvern și a criticat partidele care plasează responsabilitatea blocajelor politice exclusiv în sarcina formațiunii sale.
Kelemen Hunor neagă că ar fi cerut postul de premier: Se minte cu nerușinare
ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO
Radu Mocanu
16 sept. 2026, 21:50, Politic

„În fiecare săptămână trebuie să mai dezmint câte o informație lansată de oameni care n-au ce să facă și dezinformează opinia publică. Nu m-am autopropus premier în niciun context. Cine spune altceva, minte cu nerușinare. Când numele meu a fost vehiculat, de fiecare dată am spus că nu este cazul. Am și argumentat de ce”, se arată în mesajul publicat de Kelemen Hunor pe Facebook. 

Kelemen Hunor susține că România are nevoie de un guvern cu puteri depline și a amintit de toate propunerile lansate de UDMR pentru ieșirea din blocajul politic. 

„România are nevoie de un guvern cu drepturi depline. De luni de zile propunem fel de fel de variante de coaliții politice, guverne minoritare, guverne tehnocrate și de tranziție, premier de la diferite partide, independent de la Banca Națională, din zona de business”, a continuat liderul Uniunii. 

Acesta a acuzat și că formațiunea pe care o conduce este transformată periodic într-un țap ispășitor.

„La fiecare blocaj, unii ajung la concluzia că UDMR este de vină. Băieți și fete, haideți, încercați și altceva! Mai cu fantezie, mai cu curaj, nu vă mai blocați tot timpul la UDMR și la persoana mea. Nu noi am creat această situație și, indiferent cât de mult am încercat să oferim soluții și sprijin, nici de data aceasta nu va depinde de noi rezultatul”, a mai spus Kelemen Hunor. 

Mesajul acestuia vine cu o zi înainte de consultările de la Palatul Cotroceni. Președintele Dan i-a invitat pe președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament, pentru consultări în vederea desemnării candidatului la funcția de prim-ministru. 

România se confruntă cu o criză politică încă de la începutul lunii mai, când guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis printr-o moțiune de cenzură susținută de PSD și AUR. 

Recomandarea video