Ambasadorii statelor membre s-au reunit luni, la Bruxelles, pentru a discuta regimul de sancțiuni al UE, care trebuie reînnoit în unanimitate la fiecare șase luni, relatează Politico.
Discuțiile au loc după ce Franța și-a surprins partenerii europeni la începutul acestei luni, alăturându-se Slovaciei în demersul de eliminare de pe listă a lui Alișer Usmanov, un important om de afaceri ruso-uzbec. Parisul a invocat motive de securitate națională pe care nu le-a făcut publice.
„Toată lumea detestă această situație”, a declarat pentru Politico un diplomat dintr-o țară care se opune demersului.
Aproximativ 3.000 de persoane și entități sancționate, inclusiv Usmanov, riscă să nu mai fie vizate de aceste măsuri începând de marți, după ce Franța a refuzat să sprijine reînnoirea lor. Trei diplomați, care au vorbit sub protecția anonimatului, au declarat că statele membre rămân profund divizate.
Situația nu s-a schimbat nici după ce Franța a promis garanții pentru a răspunde temerilor că o astfel de decizie ar putea slăbi întregul regim de sancțiuni.
Ambasadorii urmează să se întâlnească din nou luni după-amiază, după consultări cu guvernele lor. Eliminarea lui Usmanov de pe listă i-ar putea permite omului de afaceri, al cărui imperiu cuprinde mineritul, telecomunicațiile și presa, să transfere bani în și din UE, să facă afaceri cu firme europene și, eventual, să călătorească în Uniune.
La o reuniune desfășurată săptămâna trecută, încheiată fără niciun acord, mai multe capitale europene și-au exprimat îngrijorarea că eliminarea unui miliardar important de pe listă ar crea un precedent periculos.
Franța a refuzat să-și explice motivele atât public, cât și în discuțiile confidențiale. Diplomații au afirmat doar că demersul are legătură cu „o problemă specifică de securitate națională”.
Financial Times a relatat că eliminarea lui Usmanov de pe listă ar putea face parte dintr-un acord prin care Azerbaidjanul ar elibera mai mulți cetățeni francezi aflați în detenție.
Bruxelles-ul i-a impus lui Usmanov restricții financiare și de călătorie în 2022, în cadrul sancțiunilor aplicate oamenilor de afaceri și politicienilor implicați în „subminarea sau amenințarea integrității teritoriale, suveranității și independenței Ucrainei”.
Usmanov respinge acuzațiile și faptul că este descris drept oligarh și a făcut demersuri pentru a fi eliminat de pe lista sancțiunilor.