Prima pagină » Cultură-Media » Robert De Niro și Martin Scorsese au fost decorați cu Legiunea de Onoare de președintele Franței

Robert De Niro și Martin Scorsese au fost decorați cu Legiunea de Onoare de președintele Franței

Președintele Franței, Emmanuel Macron, i-a decorat marți seară la New York pe doi giganți ai cinematografiei americane, Martin Scorsese și Robert De Niro, pentru „angajamentul lor față de cinema și conservarea acestuia”.
Robert De Niro și Martin Scorsese au fost decorați cu Legiunea de Onoare de președintele Franței
Sursa foto: Aurore Marechal/ABACAPRESS.COM

Președintele Macron i-a înmânat insignele de Mare Ofițer al Legiunii de Onoare regizorului  Martin Scorsese, în vârstă de 83 de ani, care a dedicat decenii restaurării patrimoniului cinematografic mondial și sprijinirii cinematografelor independente, potrivit Le Figaro.

Președintele francez i-a acordat, de asemenea, insignele de Ofițer al Legiunii de Onoare actorului  Robert De Niro, în vârstă de 83 de ani, care a apărut în zece filme importante alături de Martin Scorsese (inclusiv Taxi Driver și Goodfellas), pentru „angajamentul său față de alfabetizarea media și creația audiovizuală independentă”.  Leonardo DiCaprio  s-a numărat printre invitații prezenți la Villa Albertine, reședința culturală franceză din inima Manhattanului, pentru ceremonie. Actorul a fost înnobilat Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor în 2005, la Paris.

Industria cinematografică, amenințată de inteligența artificială

Emmanuel Macron, aflat la New York pentru Adunarea Generală a Națiunilor Unite, a găzduit Summitul Lumière pe 7 septembrie la Saint-Paul-de-Vance (Alpi Maritimes) pentru a sprijini industria cinematografică, amenințată de inteligența artificială și platformele de streaming. Acest summit, scrisese Martin Scorsese înainte de eveniment, „este discuția globală de care avem cu toții nevoie”.

Recomandarea video