Prima pagină » Life-Inedit » Top 100 cele mai bune baruri din lume în 2026. 18 locații din Europa, incluse pe lista extinsă

Top 100 cele mai bune baruri din lume în 2026. 18 locații din Europa, incluse pe lista extinsă

Optsprezece baruri din Europa au fost incluse în lista locurilor 51-100 din clasamentul „The 50 Best Bars 2026”. Italia are cele mai multe locații, patru. Clasamentul complet al barurilor va fi anunțat pe 7 octombrie, la Milano.
Top 100 cele mai bune baruri din lume în 2026. 18 locații din Europa, incluse pe lista extinsă
Scarfes Bar, Londra - Top 50 Best Bars 2026
Maria Nițu
27 sept. 2026, 20:32, Life-Inedit

Optsprezece baruri din Europa au fost incluse în lista extinsă a clasamentului „The 50 Best Bars 2026”, pentru locurile 51-100. Potrivit clasamentului, Italia are patru locații în această listă, în timp ce Spania și Marea Britanie au câte trei, scrie Euronews.

Clasamentul „The 50 Best Bars” a publicat lista locurilor 51-100 pentru anul 2026, iar Europa este regiunea cu cele mai multe baruri incluse în topul fabulos, cu 18 locații.

Dintre acestea, patru se află în Italia, câte trei în Spania și Marea Britanie, iar Suedia și Grecia au câte două. Norvegia, Turcia, Franța și Irlanda au câte o locație.

Lista este realizată pe baza voturilor unei academii formate din 800 de membri. O treime dintre aceștia sunt barmani și proprietari de baruri, o treime sunt jurnaliști specializați în domeniul băuturilor, iar o treime sunt experți internaționali în cocktailuri.

Fiecare membru al academiei nominalizează opt baruri, dintre care cinci din propria regiune și trei din străinătate. Barurile votate trebuie să fi fost vizitate de membrii academiei în ultimele 18 luni.

„Lista locurilor 51-100 a devenit o parte esențială a programului «The 50 Best Bars», permițându-ne să recunoaștem o gamă și mai largă de locații excepționale din întreaga lume, încurajând totodată pasionații de cocktailuri să descopere noi destinații și experiențe”, a declarat Faye Huggett, director de comunitate în cadrul „The 50 Best Bars”.

„Această listă celebrează diversitatea, inovația și energia care definesc scena globală actuală a barurilor, punând în lumină unități care oferă constant băuturi remarcabile și o ospitalitate de talie mondială. De la locații renumite, apreciate de profesioniștii din domeniu, până la talente emergente care extind limitele culturii cocktailurilor, barurile incluse în clasamentul din acest an reflectă talentul, pasiunea și dedicarea care continuă să ridice standardele industriei noastre.”, a mai punctat acesta.

Clasamentul complet „The 50 Best Bars” pentru anul 2026 va fi anunțat la Milano, în Italia, pe 7 octombrie.

Noutăți pe lista extinsă

Multe dintre barurile europene incluse în acest an au mai fost prezente pe lista locurilor 51-100 sau au revenit în clasament după o perioadă de absență.

Trei locații au intrat pentru prima dată în top: Bar Gabriel din Istanbul, pe locul 68, Naked din Atena, pe locul 76, și Bar 1661 din Dublin, pe locul 98.

Bar Gabriel reprezintă, în mod oficial, și prima prezență a Turciei în acest clasament. Localul din Istanbul s-a deschis în urmă cu doar un an. Printre cocktailurile sale cunoscute se numără „Kunefe”, preparat cu sirop de kunefe și vodcă cu fistic, „Oud”, cu bitter Angostura și whisky de secară, și „Nazar”, cu oregano, fenicul și absint.

Bar 1661 reprezintă, de asemenea, prima apariție a Irlandei pe lista extinsă. Localul a fost desemnat „Barul anului” în Irlanda și oferă experiențe de degustare cu porții mici, care îi poartă pe clienți prin meniu.

Acesta se schimbă periodic, dar păstrează un accent important pe whiskey-ul irlandez.

La Naked, în Atena, meniul este construit în jurul ingredientelor în stare crudă, de unde și numele barului, „naked”, care înseamnă „goale”. Printre cocktailurile propuse se numără „Spicy Mango Paloma”, „Nkd-aiquiri”, cu banană, și „Carob Old Fashioned”.

Toate barurile din Europa incluse în lista 51-100

  • Tjoget, Stockholm, locul 51
  • Boadas, Barcelona, locul 52
  • Baba au Rum, Atena, locul 55
  • Freni e Frizioni, Roma, locul 62
  • Svanen, Oslo, locul 65
  • Salmon Guru, Madrid, locul 66
  • Bar Gabriel, Istanbul, locul 68
  • Panda & Sons, Edinburgh, locul 72
  • Three Sheets (Soho), Londra, locul 73
  • Naked, Atena, locul 76
  • Scarfes Bar, Londra, locul 77
  • Röda Huset, Stockholm, locul 83
  • Foco, Barcelona, locul 90
  • Gucci Giardino, Florența, locul 91
  • Drink Kong, Roma, locul 92
  • Little Red Door, Paris, locul 93
  • 1930, Milano, locul 94
  • Bar 1661, Dublin, locul 98

Recomandarea video