Prima pagină » Știrile zilei » Patru persoane au fost ucise într-un atac armat, produs pe o insulă cunoscută pentru turismul de lux

Patru persoane au fost ucise într-un atac armat, produs pe o insulă cunoscută pentru turismul de lux

Un atac armat produs pe insula Sfântul Vincențiu și Grenadinele s-a soldat cu patru persoane ucise, iar alte patru au fost rănite și transportate la spital. Această insulă este cunoscută pentru turismul de lux.
Patru persoane au fost ucise într-un atac armat, produs pe o insulă cunoscută pentru turismul de lux
Sursa foto: Pixabay

Forțele de Poliție Regale din Sfântul Vincențiu și Grenadinele au declarat vineri seară că ofițerii au intervenit la rapoartele privind focuri de armă în Green Hill, un district situat chiar în afara capitalei Kingstown.

„Două cadavre au fost găsite pe drumul public, cadavrul unei femei a fost descoperit într-un vehicul parcat pe drumul public, iar pe un teren adiacent a fost descoperit un alt cadavru”, a declarat comisarul de poliție interimar Trevor Bailey, într-o conferință de presă ce a avut loc sâmbătă.

Patru persoane au fost, de asemenea, rănite în atacul armat. Două dintre acestea sunt încă internate în spital, potrivit AP.

Poliția a declarat că încă încearcă să determine motivul crimei. De asemenea, a transmis că a înregistrat o altă crimă sâmbătă și investighează dacă aceasta are legătură cu atacul armat de vineri seară.

St. Clair Leacock, ministrul securității naționale, a condamnat împușcăturile „revoltătoare” și „inutile”, într-un interviu acordat sâmbătă la o agenție locală de știri. El a spus că, deși insula rămâne o țară pașnică, violența bandelor a afectat multe comunități.

Potrivit poliției, 37 de crime au fost înregistrate anul acesta, într-o țară cu o populație de 110.000 de locuitori.

Fosta colonie britanică este alcătuită din 32 de și s-a bazat mult timp pe turism ca principală sursă de venit, potrivit sursei citate.

Micul arhipelag este cunoscut pentru peisajele sale vulcanice, recifele de corali neatinse și plajele cu nisip al. Acestea au transformat locul într-o destinație populară pentru iahturi.

De asemenea, găzduiește mai multe insule private unde vin oamenii bogați și faimoși.

Recomandarea video