De ce a menținut ICCJ interdicția de trei ani pentru Dominic Fritz: Știa că este debitor al arhitectului, avea obligația să se abțină / Acțiunea sa a fost una conștientă și neechivocă de voință

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

Fritz a contestat raportul de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate, prin care ANI a constatat existența unei stări de conflict de interese de natură administrativă. El a solicitat, între altele, anularea raportului și înlăturarea interdicției de trei ani prevăzute de Legea nr. 176/2010.

Înalta Curte a respins recursul ca nefondat, iar în motivare analizează separat argumentele referitoare la dreptul la apărare, prescripție, existența conflictului de interese și proporționalitatea sancțiunii.

Ce a reținut instanța despre conflictul de interese

Instanța supremă arată că, potrivit legislației aplicabile, pentru existența conflictului de interese trebuie îndeplinite cumulativ patru condiții: participarea la emiterea sau adoptarea unui act administrativ, aptitudinea actului de a produce un folos material unei persoane față de care alesul este debitor, existența unui conflict între interesul public și interesul personal de natură patrimonială și vinovăția.

Mihai Fifor îl atacă pe Dominic Fritz și cere explicații ANC privind acordarea cetățeniei române

Cine câștigă și cine pierde după decizia CCR pe Legea integrității. Dominic Fritz, principalul perdant. PSD, Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru printre câștigători

În cazul „Fritz”, Înalta Curte consideră că aceste condiții sunt îndeplinite.

Una dintre susținerile lui Dominic Fritz a fost că participarea sa la procedura privind documentația urbanistică ar fi avut un caracter pur formal. Procedura fusese începută de fostul primar Nicolae Robu, iar Fritz a susținut că referatul pe care l-a semnat ulterior nu ar fi avut o relevanță juridică reală.

Înalta Curte nu a acceptat această interpretare. Instanța consideră că referatul de aprobare semnat de Fritz în 2 noiembrie 2020 a constituit condiția necesară pentru dezbaterea proiectului de hotărâre în Consiliul Local.

ICCJ mai arată că absența unor viceprimari aleși nu îl împiedica pe primar să se abțină de la exercitarea atribuției, întrucât exista posibilitatea legală a delegării acesteia.

Folosul material putea fi și indirect

Un alt argument analizat de Înalta Curte a fost cel privind inexistența unui folos material.

Fritz a susținut că persoana față de care avea calitatea de debitor era arhitectul Răzvan Gabriel Negrișanu, persoană distinctă de societatea RD Sign SRL, implicată în elaborarea documentației urbanistice. De asemenea, el a argumentat că nu exista dovada unui folos material obținut de creditor ca urmare a adoptării documentației.

Instanța supremă subliniază însă că legea nu impune producerea efectivă a folosului, ci este suficient ca actul administrativ să fie apt să producă un asemenea avantaj.

În motivare se arată că aprobarea documentației de urbanism reprezenta finalitatea serviciului de proiectare prestat de RD Sign SRL, iar adoptarea PUZ era de natură să valorifice economic activitatea proiectantului și a specialiștilor care au semnat documentația.

Înalta Curte consideră că legătura dintre adoptarea actului administrativ și avantajul patrimonial al proiectantului era directă și previzibilă.

Instanța: Fritz știa că era debitor al arhitectului

În ceea ce privește vinovăția, Înalta Curte precizează că nu era necesară existența unei intenții de a prejudicia interesul public sau de a favoriza creditorul.

Potrivit motivării, era suficient ca alesul să cunoască situația de conflict și, în pofida acestei cunoașteri, să exercite atribuția de la care avea obligația să se abțină.

Instanța arată că Fritz cunoștea calitatea sa de debitor față de arhitectul Răzvan Gabriel Negrișanu, această situație fiind declarată public în declarația de avere.

Mai mult, Înalta Curte consideră că explicația oferită de Fritz, potrivit căreia a semnat referatul pentru a asigura continuitatea procedurii, demonstrează că acțiunea sa a fost una conștientă și deliberată.

Instanța apreciază că nu era necesar ca Fritz să cunoască structura asociaților societății proiectante. Era suficient să cunoască sau să poată cunoaște, cu diligența cerută unui primar, că documentația supusă aprobării purta numele creditorului său.

Prescripția: autosesizarea ANI a întrerupt termenul

Înalta Curte a respins și argumentele privind prescrierea răspunderii administrative.

Instanța arată că autosesizarea ANI din 6 iulie 2021 a avut loc în interiorul termenului de trei ani calculat de la data faptei, 2 noiembrie 2020.

Potrivit motivării, autosesizarea reprezintă o manifestare a exercitării prerogativei de control a Agenției și produce efect întreruptiv asupra prescripției.

Înalta Curte mai precizează că, după întrerupere, nu începe pur și simplu să curgă un nou termen de trei ani de la data autosesizării. Pe durata procedurii de evaluare și a contestării raportului în instanță nu curge un nou termen de prescripție, acesta urmând să înceapă după rămânerea definitivă a raportului de evaluare.

Instanța explică și caracterul obligatoriu al considerentelor Deciziei nr. 74/2020, invocate în această chestiune, arătând că dezlegarea obligatorie a unei probleme de drept include considerentele care reprezintă suportul necesar al soluției.

De ce nu a considerat Înalta Curte sancțiunea disproporționată

Un punct important al motivării îl reprezintă analiza interdicției de trei ani de a ocupa funcții publice sau demnități publice.

Înalta Curte amintește jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și arată că testul proporționalității presupune analizarea gravității conduitei și a impactului sancțiunii asupra persoanei.

În cazul lui Fritz, instanța consideră însă că fapta nu este lipsită de orice element de gravitate.

Înalta Curte reține că acesta a acționat cunoscând calitatea sa de debitor față de creditorul beneficiar indirect al actului administrativ, situație care era menționată în declarația sa de avere.

Instanța consideră relevant și faptul că Fritz nu a semnat referatul din eroare sau în cadrul unei proceduri pur automate, ci a susținut că l-a semnat pentru a asigura continuitatea procedurii.

În motivare se mai arată că împrumutul electoral invocat de recurent genera o relație personală și politică relevantă între acesta și creditor, iar faptul că creditorul s-a abținut de la vot pe motiv de conflict de interese confirmă, în aprecierea instanței, existența și intensitatea interesului patrimonial.

„Legitimitatea democratică” nu înlătură regulile privind conflictul de interese

Unul dintre argumentele centrale ale Înaltei Curți este că exercitarea unui mandat obținut prin alegeri nu îl exonerează pe ales de obligațiile prevăzute de legislația privind integritatea.

„Legitimitatea democratică a mandatului nu exonerează alesul de respectarea regimului juridic al conflictului de interese”, se arată în motivare.

În aceste condiții, instanța consideră că interdicția de trei ani nu este disproporționată în raport cu scopul legitim al statului de a asigura integritatea persoanelor care exercită funcții sau demnități publice.

Înalta Curte mai arată că interdicția nu îl împiedică pe Dominic Fritz să activeze profesional în mediul privat sau în funcții din sectorul public care nu intră sub incidența obligațiilor prevăzute de Legea nr. 176/2010.

Decizia a fost pronunțată în iunie

Decizia nr. 3118/2026 a fost pronunțată la 18 iunie 2026 și este definitivă. Prin aceasta, Înalta Curte a respins recursul formulat de Fritz Dominic Samuel împotriva încheierii din 26 ianuarie 2026 și a Sentinței civile nr. 63 din 10 februarie 2026 a Curții de Apel Timișoara.