Schröder, care a condus guvernul Germaniei între 1998 și 2005, a fost criticat pentru legăturile sale cu liderul de la Kremlin și cu afacerile rusești, relatează Reuters.
Un purtător de cuvânt al guvernului german a declarat vineri că Merz consideră vizita fostului cancelar drept un gest imoral, având în vedere războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei și consecințele acestuia asupra populației civile.
„Putin este singurul responsabil pentru războiul din Ucraina. Ordinele sale sunt cauza unor suferințe de nedescris, a victimelor civile, a familiilor destrămate, a morților și răniților”, a afirmat reprezentantul guvernului german.
Acesta a adăugat că Friedrich Merz consideră „pur și simplu imoral” faptul că Schröder a participat la o asemenea celebrare.
Vladimir Putin a împlinit 74 de ani joi. Gerhard Schröder, în vârstă de 82 de ani, și soția sa, So-Yeon Schroeder-Kim, care se ocupă uneori de comunicarea acestuia, nu au răspuns imediat solicitărilor Reuters de a comenta vizita.
Vizita fostului cancelar german a provocat reacții negative inclusiv în cadrul Partidului Social-Democrat (SPD), din care acesta face parte.
Lars Klingbeil, copreședintele SPD și ministru de Finanțe în guvernul de coaliție condus de Merz, a calificat gestul drept „complet inacceptabil”, în contextul suferințelor provocate populației ucrainene de război, potrivit publicației germane Süddeutsche Zeitung.
Legăturile lui Schröder cu Rusia sunt de mai mulți ani un subiect de controversă în Germania și în alte state occidentale. După încheierea mandatului de cancelar, în 2005, acesta a ocupat mai multe funcții importante în companii rusești.
La scurt timp după plecarea din fruntea guvernului german, Schröder a devenit președintele comitetului acționarilor Nord Stream, proiectul de gazoduct din Marea Baltică susținut de Gazprom și promovat în perioada în care se afla la conducerea Germaniei.
Ulterior, fostul cancelar a ocupat funcții de conducere și în cadrul Rosneft, unul dintre cei mai mari producători de petrol din Rusia. Relațiile sale cu mediul de afaceri rus au continuat și după invazia pe scară largă a Ucrainei din 2022, în pofida sancțiunilor occidentale impuse Moscovei.
La începutul acestui an, Vladimir Putin a declarat că Gerhard Schröder ar fi interlocutorul său preferat pentru discuții privind noi aranjamente de securitate în Europa. Propunerea a fost respinsă imediat de Uniunea Europeană și de guvernul condus de Friedrich Merz.
În plus, săptămâna trecută, Schröder a devenit membru al consiliului de supraveghere al companiei rusești Hyperglobus, desprinsă din grupul german Globus Holding. Compania operează peste 20 de supermarketuri pe piața rusă.
Episodul readuce în atenție relațiile fostului cancelar cu Rusia, în condițiile în care Berlinul și partenerii săi europeni continuă să condamne invazia rusă și să susțină Ucraina.