Mesajul a fost transmis pe Facebook.
„Cealaltă parte a adevărului. Nu la fel de spectaculoasă, dar adevărul este că șobolanii au ieșit la suprafața ca urmare a acțiunilor de igienizare a zonei împuțite, pe care unii aruncă mizerie și mâncare. Am dispus monitorizarea zonei și intervenții repetate. Șobolanii sunt efectul mizeriei pe care nu Primăria o face”, a scris Ciprian Ciucu pe rețeaua de socializare.
O reacție a venit și din partea Primăriei. București
„Motivele pentru care sunt rozătoare în zona Piața Sf. Vineri, pe terenul administrat de Primăria Sectorului 3. Încă din luna mai, cei de la Compania Municipală Eco Igienizare (CMEIB), alături ADP Sector 3, au intervenit în zonă. Au găsit numeroase galerii săpate în spațiul verde, deșeuri abandonate, resturi alimentare pe trotuar, provenite de la cetățeni care hrănesc porumbeii. Acestea favorizează apariția rozătoarelor”, a anunțat Primăria pe Facebook.
Autoritățile se plâng de faptul că echipamentele montate pentru alungarea șobolanilor au fost furate și vandalizate. Compania Municipală Eco Igienizare (CMEIB) a cerut ca Poliția Locală Sector 3 să intervină și să-i sancționeze pe cei care depozitează deșeurile pe teren, aruncă resturi pentru păsări și animale și distrug în mod repetat stațiile cu tratament.
„Compania Eco Igienizare a aplicat acolo încă două tratamente raticide. Și acestea au fost furate. În continuare, pe acel teren sunt aruncate resturi alimentare, deșeuri menajere necolectate și hrană pentru păsări/animale pe zona betonată și pe spațiul verde. (…) Celor de la Poliția Locală Sector 3 și Salubritate Sector 3 le-am pus în vedere să monitorizeze zona și să o mențină curată”, a precizat Primăria București.
Scandalul șobolanilor a fost provocat de un videoclip filmat în centrul Capitalei care a devenit viral pe rețelele sociale.
În imagini apar zeci de șobolani care se foiesc pe un trotuar din apropierea Bisericii Sfânta Vineri. Imaginile au stârnit revoltă și ironii din partea bucureștenilor.