Prima pagină » Meteo » Vremea se schimbă în București în weekend. Meteorologii anunță ploi și temperaturi de cel mult 12 grade

Vremea se schimbă în București în weekend. Meteorologii anunță ploi și temperaturi de cel mult 12 grade

Vremea va fi închisă și ploioasă în București în acest weekend, potrivit prognozei speciale emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Temperaturile vor scădea, iar maximele nu vor depăși 12 grade Celsius duminică.
Vremea se schimbă în București în weekend. Meteorologii anunță ploi și temperaturi de cel mult 12 grade
Sursa foto: ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO

În intervalul 30 octombrie, ora 10:00 – 31 octombrie, ora 08:00, vremea va fi în general închisă. Temporar, în special seara și noaptea, va ploua slab, cantitățile de apă estimate fiind de 3-8 l/mp.

Vântul va sufla slab și moderat, iar temperaturile maxime vor ajunge la 13-14 grade Celsius. Minimele se vor situa între 9 și 11 grade.

Ploi și temperaturi mai scăzute duminică, în București

În intervalul 31 octombrie, ora 08:00 – 1 noiembrie, ora 10:00, vremea se va menține închisă, iar ploile vor continua. Cantitățile de apă estimate vor fi, în general, de 10-15 l/mp.

Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va coborî la 11-12 grade Celsius, valori mai mici decât cele obișnuite pentru această perioadă, în timp ce minima va fi cuprinsă între 8 și 10 grade.

Recomandarea video