Circulația feroviară pe ruta Galați-Bârlad se reia, începând de marți. Trenurile circulă din nou între cele două stații, după mai bine de doi ani de lucrări la infrastructură.
„Reluarea circulației feroviare reprezintă un moment important pentru comunitățile din județele Galați și Vaslui, după o perioadă îndelungată în care transportul pe această rută a fost întrerupt”, a transmis prefectura din Galați.
În septembrie 2024, circulația a fost oprită pe ruta care leagă Galați de Vaslui, din cauza inundațiilor. Lucrările de reabilitare au durat peste doi ani.
„Chiar dacă redeschiderea liniei a fost decalată cu câteva zile, consider că este important că deficiențele au fost identificate în etapa de testare și remediate înainte de reluarea traficului. Mă bucur că această legătură feroviară a fost restabilită și vom continua să urmărim modul în care se desfășoară circulația”, a declarat prefectul județului Galați, George Toderașc.
Reluarea circulației feroviare a fost amânată de mai multe ori, iar autoritățile precizează că au apărut mai multe probleme pe parcursul testelor.
Cea mai recentă dintre defecțiuni a avut loc în urma cu patru zile, vineri, pe 6 septembrie.
„Deși reluarea traficului fusese anunțată inițial pentru data de 6 noiembrie, în urma testărilor tehnice efectuate în dimineața zilei de vineri au fost identificate câteva disfuncționalități care au necesitat intervenții suplimentare”, a mai explicat prefectura.