Prima pagină » Politic » Nicușor Dan explică de ce au fost anulate alegerile prezidențiale: „A fost o neregulă evidentă financiară”. Ce spune despre influența Rusiei

Nicușor Dan explică de ce au fost anulate alegerile prezidențiale: „A fost o neregulă evidentă financiară”. Ce spune despre influența Rusiei

Președintele Nicușor Dan a explicat, marți, la Palatul Cotroceni, în cadrul unei conferințe de presă, care au fost motivele pentru care alegerile prezidențiale din 2024 au fost anulate. El a invocat că au fost identificate nereguli financiare în campania electorală, influența rusă și un tablou mai amplu al războiului hibrid desfășurat de Federația Rusă în România și în Europa.
Nicușor Dan explică de ce au fost anulate alegerile prezidențiale: „A fost o neregulă evidentă financiară”. Ce spune despre influența Rusiei
Sursa foto: Alexandru Dobre / MediafaxFoto
Diana Nunuț
10 nov. 2026, 20:20, Politic

În cadrul unei conferințe de presă la Palatul Cotroceni, președintele Nicușor Dan a enumerat care au fost motivele pentru care alegerile prezidențiale din 2024 au fost anulate.

El a precizat că unul dintre argumentele care au justificat anularea scrutinului este cel privind neregulile financiare din campania electorală, în condițiile în care Călin Georgescu – fără a-l numi în mod explicit – a declarat zero cheltuieli.

„A fost o neregulă evidentă financiară. Un candidat a anunțat zero cheltuieli de campanie și sunt dovezi evidente de sume consistente care au fost cheltuite în această campanie”, a afirmat președintele.

Un alt element care a stat la baza anulării scrutinului și care a fost menționat și de Nicușor Dan în cadrul conferinței de marți este influența rusă. El a amintit că, în urmă cu un an, procurorul general a prezentat o serie de fapte în acest sens.

Totodată, șeful statului a subliniat că problema trebuie analizată într-un context mai larg, al acțiunilor hibride desfășurate de Rusia în România, dar și în alte state europene.

„În România și în Europa există în mod evident un război hibrid dus de Federația Rusă, cu sute de exemple de sabotaje în Europa – nu în România, dar în România câteva -, cu sute sau poate mii de atacuri cibernetice, cu campanii de dezinformare dovedite în multe din aceste țări. În momentul în care o să avem raportul îmi doresc ca tot acest tablou general să fie prezentat publicului”, a conchis președintele.

Recomandarea video