Președintele Nicușor Dan a respins ideea că România ar trebui să aleagă între Statele Unite și Uniunea Europeană, susținând că relația cu ambele părți este la fel de importantă.
Declarațiile au fost făcute marți, la conferința de presă-maraton de la Palatul Cotroceni, având în vedere criticile potrivit cărora șeful statului ar acorda prea multă atenție administrației americane, neglijând partenerii europeni.
Întrebat ce poate face România în următorul an pentru a-și consolida poziția în Uniunea Europeană, în condițiile în care țara va marca 20 de ani de la aderare, Nicușor Dan a numit dezbaterea despre alegerea dintre SUA și UE o „falsă problemă”.
România se confruntă cu probleme legate de deficitul bugetar, presiunea agențiilor de rating și creșterea populismului politic. Președintele a fost întrebat ce pot face el, Guvernul și partidele politice pentru ca aniversarea aderării la UE să nu fie doar un moment festiv.
„În primul rând, ca titlu general, este o falsă problemă, o falsă dezbatere, că România trebuie să aleagă între Statele Unite și Uniunea Europeană. Eu spun același lucru și la București, și la Bruxelles, și la Washington. Relația transatlantică este extrem de importantă pentru România, evident, dar extrem de importantă pentru Europa din perspectiva Statelor Unite și invers. Deci poziția noastră este extrem de clară, transparentă și aceeași în toate contextele”, a declarat președintele.
În ceea ce privește activitatea României în interiorul UE, șeful statului a dat ca exemple vizita de luni a președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, colaborarea pentru securitatea la Marea Neagră și participarea țării la programul SAFE.
„În ceea ce privește acțiunea noastră în interiorul Uniunii Europene, ați văzut ieri vizita doamnei von der Leyen, președinta Comisiei, faptul că colaborăm acum pe termen scurt pe situația de securitate la Marea Neagră, faptul că România este una din țările fruntașe în ceea ce privește programul SAFE, faptul că România participă la toate programele pe care le finanțează Uniunea Europeană în ceea ce privește apărarea flancului estic și care vor ajunge la maturitate într-un an-doi”, a afirmat Nicușor Dan.
Președintele a făcut precizări și despre negocierile pentru viitorul buget al Uniunii Europene, aferent perioadei 2028-2034. Potrivit lui, România a reușit, împreună cu Italia, să adune sprijinul a 17 state membre care susțin politica de coeziune.
„Și în cadrul mai larg al problematicii europene, ați văzut că în dezbaterea mare pe bugetul viitor, 2028-2034, România împreună cu Italia a reușit să coalizeze cele 17 state prietene ai coeziunii. Deci, pe de o parte, așa cum i-am spus doamnei președinte ieri, România este extrem de onestă în relația cu Uniunea, pe de altă parte, în opinia mea, începe să-și apere mai bine interesele în dezbaterile care au loc acolo”, a mai declarat Nicușor Dan.