Prima pagină » Politic » Se caută parteneri pentru proiecte în Qatar. Delegația Ministerului Economiei, în vizită la Doha

Se caută parteneri pentru proiecte în Qatar. Delegația Ministerului Economiei, în vizită la Doha

O delegație a Ministerului Economiei merge în vizită la Doha, în Qatar. Reprezentanții României caută investitori pentru proiecte de importanță strategică. Alături de oficiali, vor merge și opt companii românești.
Se caută parteneri pentru proiecte în Qatar. Delegația Ministerului Economiei, în vizită la Doha
Coralia Frigea
13 nov. 2026, 21:05, Politic

O delegație a Ministerului Economiei pleacă duminică la Doha, în Qatar, acolo unde oficialii vor încerca să-și găsească parteneri pentru proiecte energetice, de infrastructură portuară, turism, transport și digitalizare.

Grupul este condus de ministrul Economiei, Daniel Zamfir. Aceștia vor sta timp de patru zile în Qatar, în căutarea investitorilor.

Cu cine se vor întâlnii reprezentanții României

Oficialii din Ministerul Economiei se vor întâlni cu reprezentanții mai multor instituții guvernamentale și private, printre care:

  • Autoritatea pentru Investiții a Qatarului (QIA);
  • Camera de Comerț și Industrie a Qatarului;
  • Qatari Businessmen Association (QBA).

Delegația condusă de Daniel Zamfir va sta la masă și cu reprezentanții grupului Barzan Holdings, un pion în industria de apărare și securitate a Qatarului.

De asemenea, pe agendă se află și două întrevederi oficiale, cu:

  • E.S. Sheikh Faisal bin Thani bin Faisal Al Thani, ministrul Comerțului și Industriei din Qatar;
  • Saad bin Ali Al Kharji, ministrul Turismului din Qatar.

Vizita delegației la Doha are loc în același timp cu cea de-a 22-a Conferință a Plenipotențiarilor Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor, la care ministrul social-democrat va participa.

Opt companii românești, în delegație la Doha

Ministerul Economiei a selectat și opt companii românești, din sectorul public și privat, care vor însoți membrii Guvernului la discuții:

  • Comes SA, producător de utilaje pentru industria petrolului și gazelor;
  • Rig Service SA, specializată în servicii pentru industria petrolieră offshore și energie regenerabilă;
  • Socep SA, operator portuar;
  • Humans.ai, companie de tehnologie specializată în inteligență artificială și blockchain;
  • Autovehicule DAC SA, producător de vehicule comerciale electrice;
  • Ana Hotels, companie din turism și ospitalitate;
  • Compania Națională Romarm SA, din industria de apărare;
  • Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța, care administrează infrastructura portuară.

Vizita are loc în perioada 15-18 noiembrie, a mai precizat ministerul.

Recomandarea video