Prima pagină » Social » Nuntă în familia lui Ilie Bolojan. Fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea cu un fost fotbalist

Nuntă în familia lui Ilie Bolojan. Fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea cu un fost fotbalist

Lucia Maria Bolojan, fiica cea mare a fostului premier Ilie Bolojan, se căsătorește sâmbătă, 14 noiembrie, la Oradea.
Nuntă în familia lui Ilie Bolojan. Fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea cu un fost fotbalist
Sursa foto: Alex Nicodim/Mediafax Foto

Fiica fostului premier se căsătorește cu Daniel Bota, fost fotbalist la FC Bihor și actual antreprenor.

Cei doi vor avea două perechi de nași: Victor și Lavinia Puternity, respectiv Andrei și Iulia Săftescu, potrivit Gândul.

Cine este ginerele lui Ilie Bolojan

Lucia Maria Bolojan este arhitectă. Aceasta a absolvit Colegiul Național „Emanuil Gojdu” din Oradea, iar ulterior a studiat la Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica din Timișoara.

De-a lungul anilor, fiica premierului a fost implicată în proiecte arhitecturale importante și a colaborat cu clienți din Italia, Marea Britanie, Germania, Israel, Spania și, mai recent, din Asia de Est.

Lucia Maria Bolojan

Daniel Bota este originar din zona Munților Apuseni și a fost coleg de liceu cu Lucia Maria Bolojan. Cei doi au o relație de lungă durată, potrivit informațiilor apărute în presa locală.

Bota a făcut parte din lotul echipei FC Bihor în 2013, când formația evolua în Liga a II-a. Ulterior, acesta s-a retras din activitatea sportivă și s-a orientat către mediul de afaceri.

Unde va avea loc nunta

Cununia religioasă este programată la Biserica cu Lună, în centrul orașului. Petrecerea va avea loc la Palazzo Grand Hall, o sală de evenimente cu o capacitate de aproximativ 400 de persoane.

Potrivit publicației locale Știri Oradea, la nuntă ar putea participa mai mulți lideri PNL, printre care Daniel Buda, Florin Roman, Dan Motreanu și Mihai Jurca. Purtătorul de cuvânt al partidului, Ionel Bogdan, a declarat că „nu este o nuntă de partid”, fără să precizeze dacă a fost invitat.

Recomandarea video