Prima pagină » Justiţie » DNA Cluj cere CJ documentaţia aferentă negocierilor cu Nokia

DNA Cluj cere CJ documentaţia aferentă negocierilor cu Nokia

Preşedintele CJ Cluj Marius Nicoară a anunţat că pe adresa instituţiei a sosit o scrisoare din partea DNA, Serviciul Teritorial Cluj, prin care se cere prezentarea documentaţiei aferente începerii şi continuării negocierilor cu compania Nokia, materializată prin încheierea contractului de asociere.
18 mart. 2008, 15:36, Justiţie

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Marius Nicoară, a anunţat, marţi, că pe adresa instituţiei pe care o conduce a sosit o scrisoare din partea DNA Cluj, prin care i se cere prezentarea documentaţiei aferente începerii şi continuării negocierilor cu compania Nokia, materializată prin încheierea contractului de asociere cu Consiliul Judeţean privind deschiderea fabricii de telefoane din comuna Jucu.

"Deoarece nu avem nimic de ascuns, am dispus compartimentelor de specialitate din Consiliu şi conducerii SC Tetarom să pregătească şi să înainteze către DNA copii ale tututor documentelor solicitate", a declarat Nicoară.

El a precizat că nu cunoaşte obiectul anchetei DNA, dar nu vrea să creadă că în spatele sesizării DNA ar fi vorba "despre o acţiune pur electorală care ar putea afecta climatul de afaceri pozitiv dezvoltat în ultimii ani la Cluj".

Potrivit adresei DNA, înregistrată, marţi, la CJ Cluj, documentele legate de investiţia Nokia au fost solicitate în vederea soluţionării "unei lucrări înregistrate la Serviciul Teritorial Cluj al DNA".

Ulterior, DNA a precizat într-un comunicat că Serviciul Teritorial Cluj nu face cercetări în legătură cu încheierea contractului de asociere între Nokia şi Consiliul Judeţean Cluj, ci în privinţa împrejurărilor în care anumite persoane fizice sau juridice au cumpărat terenuri la Jucu înaintea relocării fabricii de telefoane.

"Serviciul Teritorial Cluj nu efectuează cercetări în legătură cu negocierea sau încheierea contractului de asociere între compania Nokia şi Consiliul Judeţean Cluj privind deschiderea unei fabrici de telefoane în Jucu şi nici în legătură cu investiţia efectuată de compania Nokia la Jucu, aşa cum, în mod eronat, a rezultat din declaraţia aparţinând preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, citat de agenţii de presă şi posturi de televiziune", se arată în comunicatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

DNA precizează că investigaţia priveşte împrejurările în care anumite persoane fizice şi juridice au achiziţionat terenuri în comuna Jucu anterior relocării fabricii şi încheierii contractului de asociere, existând suspiciuni că respectivele persoane au beneficiat de informaţii potrivit cărora compania Nokia urma să deschidă o fabrică pe acele terenuri.

Marius Nicoară a exclus posibilitatea ca anumite persoane fizice şi juridice să fi cumpărat terenuri în comuna Jucu înainte de a fi făcută publică oficial intenţia de asociere cu Nokia, în replică la comunicatul DNA.

"Noi am ţinut în secret informaţiile referitoare la Nokia, acestea fiind strict confidenţiale. Noi am discutat cu Nokia despre alte amplasamente din judeţ şi doar în ultima clipă s-au decis asupra terenului de la Jucu", a declarat Marius Nicoară.

El s-a declarat deschis investigaţiei DNA, arătând că a transmis toate documentele cerute şi a dat dovadă de transparenţă.

"Noi ne-am arătat deschiderea faţă de DNA şi nu am acuzat DNA, ci pe cei care au făcut plângerea", a spus Nicoară.

El a reproşat DNA că a folosit termenul de "relocare" când s-a referit la fabrica din Jucu, ceea ce nu este adevărat.

"Atrag atenţia să nu se mai folosească de către o instituţie publică a statului termenul «relocare», pentru că fabrica din Jucu nu a fost relocată din Bochum, ci este una complet nouă. România nu trebuie să fie acuzată de relocarea fabricii Nokia din Germania", a conchis Nicoară.

Compania Nokia a început, în februarie, producţia de telefoane mobile la fabrica din judeţul Cluj, unde va fi ansamblat modelul 1200 pentru pieţele din Europa, Africa şi Orientul Mijlociu.

Recomandarea video

Procurorul CSM Claudiu Sandu, atac la președintele Nicușor Dan: ”Dacă suntem toți corupți, nu mai este nimeni corupt” / ”Credeam că un președinte trebuie să lupte din prima zi cu pericolul corupției”
G4Media
GSP dezvăluie dezastrul de pe Arena Națională, care i-a fost ascuns lui Ciprian Ciucu: „Șefii nu ne lasă să-i spunem primarului!”
GSP.ro
PSD îl somează pe Ilie Bolojan să discute cu fermierii: „Domnule Bolojan, dialogul cu reprezentanții fermierilor este singura soluție pentru a opri escaladarea conflictului!”. Nu doar să luați act formal de revendicări prin hârtii
Gandul
Băieții Mădălinei Apostol, răpuși de durere la priveghi! Mama iubitei lui Nick Rădoi și-a făcut apariția în baston
Cancan
Adevărul despre Tavi Popescu la FCSB. A consumat gaz ilariant, a fost acoperit de club și îndepărtat din acest motiv? EXCLUSIV
Prosport
PISA 2025, cronica unui dezastru anunțat. Cum explică o profesoară de Limba Română analfabetismul funcțional al elevilor români: „Suferă de lene cognitivă, gândesc șablonizat și le place”
Libertatea
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
CSID
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
Promotor
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia