Prima pagină » Life-Inedit » Patru reprezentanţi ai României, în finala Cerbului de Aur

Patru reprezentanţi ai României, în finala Cerbului de Aur

Juriul celei de-a 16-a ediţii a Festivalului Cerbul de Aur Braşov a decis, vineri seară, după cea de-a treia seară de concurs, cei zece finalişti care se vor întrece pentru câştigarea trofeului competiţiei, printe aceştia numărându-se patru reprezentanţi ai României.
Patru reprezentanţi ai României, în finala Cerbului de Aur
06 sept. 2008, 10:00, Life-Inedit

Deşi iniţial ar fi trebuit să fie aleşi nouă finalişti, juriul a decis că zece concurenţi merită să intre în marea finală: 3Nity (Franţa), Alexa (Moldova), Biondo (Suedia), Dragoş Chircu (România), Crash (Norvegia), Anamari Dancs (România), Răzvan Krivach (România), Nevena (Bulgaria), Tami & Nir (Israel) şi Tony Poptămaş & Desperado feat. Alexandra Ungureanu (România).

Cei zece finalişti vor urca din nou pe scenă, sâmbătă seară, începând cu ora 20.00, pentru a se întrece încă o dată în faţa juriului şi publicul care poate să-şi voteze favoriţii.

Decizia finală va aparţine însă juriului, prezidat de Dida Drăgan şi format din Alfredo Tisocco (Italia), desemnat purtătorul de cuvânt al juriului, Antero Paivalainen (Finlanda), Eugen Doga, Horia Moculescu, Marty Cintron (solist al trupei No Mercy), Rolf Wetzel (Germania), Valeriu Lazarov şi Victor Socaciu.

Juriul a dat note de la unu la zece concurenţilor şi a ales trei finalişti din prima seară (miercuri), patru finalişti din cea de-a doua seară (joi) şi trei finalişti din ultima seară (vineri).

Vineri seară pe scena din Piaţa Sfatului din Braşov s-au întrecut ultimii zece concurenţi: Nicolas Cantoro (Argentina), Alexandra & Konstantin (Belarus), Biondo (Suedia), Sabine Berezina (Lituania), Deniz (Turcia), Miodio (San Marino), Maya (Solvenia), Alexander Prosek (Germania), Alexa (Moldova) şi Tony Poptămaş & Desperado feat. Alexandra Ungureanu (România).

După concurs a urmat un recital al lui Horia Brenciu şi orchestra sa şi un spectacol incendiar al ucrainencei Ruslana.

 

 

Recomandarea video

Procurorul CSM Claudiu Sandu, atac la președintele Nicușor Dan: ”Dacă suntem toți corupți, nu mai este nimeni corupt” / ”Credeam că un președinte trebuie să lupte din prima zi cu pericolul corupției”
G4Media
GSP dezvăluie dezastrul de pe Arena Națională, care i-a fost ascuns lui Ciprian Ciucu: „Șefii nu ne lasă să-i spunem primarului!”
GSP.ro
PSD îl somează pe Ilie Bolojan să discute cu fermierii: „Domnule Bolojan, dialogul cu reprezentanții fermierilor este singura soluție pentru a opri escaladarea conflictului!”. Nu doar să luați act formal de revendicări prin hârtii
Gandul
Băieții Mădălinei Apostol, răpuși de durere la priveghi! Mama iubitei lui Nick Rădoi și-a făcut apariția în baston
Cancan
Adevărul despre Tavi Popescu la FCSB. A consumat gaz ilariant, a fost acoperit de club și îndepărtat din acest motiv? EXCLUSIV
Prosport
PISA 2025, cronica unui dezastru anunțat. Cum explică o profesoară de Limba Română analfabetismul funcțional al elevilor români: „Suferă de lene cognitivă, gândesc șablonizat și le place”
Libertatea
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
CSID
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
Promotor
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia