Cei 40 de candidaţi ai PDL Bucureşti au fost prezentaţi în cadrul unui eveniment care a marcat şi deschiderea listei de semnături pentru moţiunea "Ei cu ei. Noi cu voi".
Democrat-liberalii au urcat pe scenă în acordurile imnului PDL şi în aplauzele spectatorilor.
Toată lumea a primit câte un fluturaş electoral al PDL, pe care era prezentată moţiunea "de cenzură" a democrat-liberalilor.
Fluturaşii invitau oamenii să voteze textul PDL şi să se "testeze" dacă ştiu răspunsurile la patru întrebări ale căror răspunsuri erau deja bifate.
"Cine a cumpărat Dacia Logan din banii noştri în valoare de 70.000 de euro?", "Ce partid a votat în favoarea suspendării preşedintelui?", "Ce partid a votat pentru păstrarea imunităţii parlamentare a lui Năstase şi Mitrea?", "De la ce partide sunt ştabii plătiţi de la buget cu zeci de mii de euro?" sunt întrebările de pe pliantele PDL, iar răspunsurile sunt, invariabil: "PSD şi PNL".
Preşedintele PDL Bucureşti, Liviu Negoiţă, a prezentat "garnitura excepţională" a candidaţilor PDL, care îl încadrau pe scenă pe Theodor Stolojan, candidat al partidului la funcţia de premier.
Stolojan a susţinut un scurt discurs a cărui ţintă predilectă au fost premierul "mincinos" Călin Popescu Tăriceanu, precum şi guvernul actual, care a "intrat în istorie" pentru că are şapte foşti miniştri aflaţi în anchetă penală.
Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, candidat la Senat în colegiul care include chiar Parcul IOR, unde a avut loc lansarea, s-a declarat încrezător că democrat-liberalii vor câştiga alegerile şi vor fi chemaţi de preşedintele României, chiar în seara de 30 noiembrie, să formeze Guvernul.
Blaga a atacat "clanul de la Iaşi" din PNL, arătând că fostul ministru Tudor Chiuariu este cercetat penal, Cristian Adomniţei a fost dat afară din Guvern, iar "Cristian David nu se simte prea bine cu 70.000 de euro Loganul".
"Tăriceanu şi grupul lui sunt mâna cu care fură PSD-ul. (…) Daţi-ne votul, ca să scăpăm de ei pe 30 noiembrie!", a spus Blaga.
După ce au vorbit cei doi lideri PDL, candidaţii au coborât de pe scenă, fiind asaltaţi de spectatorii evenimentului. Oamenii şi-au făcut poze cu Theodor Stolojan, Silviu Prigoană, Elena Udrea.
Unii dintre ei s-au plâns la Vasile Blaga, Liviu Negoiţă sau Anca Boagiu de nedreptăţile săvârşite de PNL şi PSD.
Toţi spectatorii lansării PDL s-au aşezat la cozi, pentru a semna moţiunea PDL "Ei cu ei. Noi cu voi".
Candidaţii PDL la Senat sunt:
Colegiul 1: Cornelia Cazacu, senator;
Colegiul 2: Ionel Popescu, senator;
Colegiul 3: Tudor Şerban, inginer;
Colegiul 4: Anca Boagiu, deputat;
Colegiul 5: Vasile Blaga, senator;
Colegiul 6: Cristian Rădulescu, deputat;
Colegiul 7: Ioan Talpeş, senator;
Colegiul 8: Răzvan Ionescu, inginer;
Colegiul 9: Aurel Viorel Moldoveanu;
Colegiul 10: Gheorghe Udrişte, inginer;
Colegiul 11: Alexandru Radu Feldman, scriitor
Colegiul 12: Gabriel Mutu, jurist.
Candidaţii PDL la Camera Deputaţilor sunt:
Colegiul 1: Gheorghe Groza, jurist;
Colegiul 2: Anca Constantinescu, deputat;
Colegiul 3: Irinel Cristu, inginer
Colegiul 4: Costică Canacheu, deputat;
Colegiul 5: Edmond Catalin Tălmăcean, economist;
Colegiul 6: Silviu Tudorel Filimon, actor;
Colegiul 7: Mihai Cristian Atănăsoaiei, notar;
Colegiul 8: Brînduşa Cornelia Novac, regizor;
Colegiul 9: Teodor Paleologu, politolog;
Colegiul 10: Cătălin Croitoru, profesor universitar;
Colegiul 11: Sulfina Barbu, inginer;
Colegiul 12: Cristian Petrescu, manager turism;
Colegiul 13: Daniel Ştefan Pirpiliu, inginer;
Colegiul 14: Dan Radu Zăcreanu, inginer;
Colegiul 15: Silviu Prigoană, frigotehnist;
Colegiul 16: Constantin Ionescu, inginer;
Colegiul 17: Alexandru Ciocîlteu, medic;
Colegiul 18: Liviu Codârlă, deputat;
Colegiul 19: Cristian Mircea Raicu, economist;
Colegiul 20: Rodica Mioara Toth, jurist;
Colegiul 21: Cristina Trăilă, avocat;
Colegiul 22: Elena Munteanu, jurist;
Colegiul 23: Mihail Claudiu Zaharia, deputat;
Colegiul 24: Daniel Florian Geantă, inginer;
Colegiul 25: Elena Udrea, avocat;
Colegiul 26: Mihail Ozunu Vasile, profesor;
Colegiul 27: Mariana Nedelcu, profesor;
Colegiul 28: Dănuţ Liga, deputat.