Prima pagină » Politic » Ponta: Sunt mulţi nemulţumiţi în ce priveşte norma de reprezentare la Congres

Ponta: Sunt mulţi nemulţumiţi în ce priveşte norma de reprezentare la Congres

Vicepreşedintele PSD Victor Ponta a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că în partid sunt mulţi nemulţumiţi în legătură cu norma de reprezentare la Congres, el precizând că PSD Gorj are o normă de 34 de delegaţi, deşi la Congresul trecut a avut 45 şi, între timp, a câştigat toate alegerile.
Ponta: Sunt mulţi nemulţumiţi în ce priveşte norma de reprezentare la Congres
08 feb. 2010, 17:22, Politic

Ponta a precizat că a ridicat această problemă în şedinţa BPN de luni şi că situaţia PSD Gorj în privinţa numărului de delegaţi s-a remediat.

„PSD Gorj a avut 45 de delegaţi la ultimul Congres. Între timp a câştigat toate alegerile, iar acum are 34 de delegaţi. Acum, însă, s-a modificat, s-a remediat”, a precizat Ponta.

Întrebat dacă există şi alte organizaţii aflate în aceeaşi situaţie, în urma aplicării normei de reprezentare, Ponta a precizat: „Sunt mulţi nemulţumiţi, dar trebuie să îi întrebaţi pe ei”.

Surse din PSD au precizat, luni, pentru MEDIAFAX, că în şedinţa BPN au existat o serie de discuţii contradictorii referitoare la norma de reprezentare a filialelor din teritoriu la Congres.

Sursele citate au arătat că în partid există o serie de preşedinţi de filiale nemulţumiţi de numărul de delegaţi pe care organizaţia lor îi va avea la Congres, considerând că sunt subapreciaţi faţă de alţi preşedinţi de filială.

Potrivit unor surse participante la şedinţa BPN, norma de reprezentare actuală ar da posibilitatea PSD Bucureşti, prezidată de Marian Vanghelie, să aibă 220 de delegaţi la Congres, ceea ce a stârnit nemulţumirea altor preşedinţi de filială.

Sursele citate au arătat că luni, la şedinţa BPN, nu s-a luat nicio decizie clară în ce priveşte norma de preprezentare, neexistând criterii – agreate de toţi sau de o majoritate a liderilor de filiale – de stabilire a normei de delegaţi.

Preşedintele CN al PSD, Adrian Năstase, a declarat, luni, că numărul de delegaţi la Congres va fi stabilit în cadrul unor discuţii bilaterale dintre secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, şi preşedinţii organizaţiilor judeţene.

Năstase a precizat că în partid au apărut o serie de discuţii pe tema numărului de delegaţi desemnaţi pentru Congres de către filialele teritoriale, existând astfel şi preşedinţi de organizaţii care se simt nedreptăţiţi.

Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat, luni, că „viziunea” partidului este deja creată în ceea ce priveşte noua structură de conducere, el apreciind că liderii de filiale care cred că vin la Congres cu delegaţii în buzunar, pentru a-i pune să voteze cum vor ei, se înşeală.

Recomandarea video

EXCLUSIV | Parchetul General: Decizia CJUE privind prescripția se aplică doar cazurilor de fraudă cu fonduri europene și evaziune fiscală, nu și celor de corupție / Ce se mai poate face astfel încât infractorii și inculpații să nu scape pe prescripție / Fosta judecătoare Daniela Panioglu demontează interpretarea parchetului / Fostul procuror Elena Hach: Corupția cu bani europeni nu se mai prescrie pe regula ÎCCJ
G4Media
A murit Spiridon, tatăl lui Adrian Mutu » Fan Știința, părinte exigent + Pasiunea transmisă printr-o pereche de jambiere
GSP.ro
Zece alpiniști, inclusiv celebrul Nirmal Purja, sunt căutați de salvatori după o avalanșă pe unul dintre cei mai înalți munți din lume. Mesajul transmis de alpinistul Horia Colibășanu
Gandul
Calcul complet. Ce pensie primești în 2026 în România, dacă te pensionezi fără să fi lucrat nici măcar o zi
Cancan
Anamaria Prodan, apariție fără inhibiții la 53 de ani, în costum de baie
Prosport
Pedeapsă mică pentru contabila care a țepuit MAE cu 8,4 milioane de lei. Cum povestește inculpata că a luat banii: „Când diplomații erau în misiune, eu îi treceam ca fiind în concediu”
Libertatea
Rețeta secretă de șnițele a lui Cătălin Scărlătescu. Care este ingredientul care le dublează savoarea
CSID
Dacă depășești viteza legală, dar ai o urgență reală, poți ANULA AMENDA? Explicațiile unui avocat
Promotor
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia