Prima pagină » Cultură-Media » Protest la Gala TIFF faţă de proiectul de modificare a Legii cinematografiei, aprobat de Senat

Protest la Gala TIFF faţă de proiectul de modificare a Legii cinematografiei, aprobat de Senat

Cineaştii şi actorii prezenţi sâmbătă seară la Gala TIFF s-au urcat pe scena Teatrului Naţional din Cluj-Napoca, în semn de protest faţă de proiectul de modificare a Legii cinematografiei, iniţiat printre alţii de Sergiu Nicolaescu, Mircea Diaconu şi Radu F. Alexandru şi aprobat deja de Senat.
Protest la Gala TIFF faţă de proiectul de modificare a Legii cinematografiei, aprobat de Senat
05 iun. 2010, 23:04, Cultură-Media

Actorul Victor Rebengiuc a dat tonul protestului, spunând că va citi „Proclamaţia de la Cluj”, prin care va prezenta nemulţumirile industriei cinematografice legate de proiectul de modificare a actualei Legi a cinematografiei.

„Cinematografia funcţionează în baza unei legi. Filmele au fost făcute în baza aceleiaşi legi”, a spus Rebengiuc, amintind că iniţiatorul propunerii de modificare a Legii cinematografiei este Sergiu Nicolaescu. La auzul numelui acestuia, cei prezenţi în sala Teatrului Naţional din Cluj au început să-şi exprime în mod vehement nemulţumirea.

„Fără criterii obiective de evaluare a proiectelor, cinematografia română riscă să se întoarcă cu 15 ani în urmă”, a spus actorul, invitându-i pe scenă pe semnatarii protestului, printre care s-au numărat Radu Muntean, Alexandru Solomon, Alexandru Baciu, Ada Solomon, Tudor Giurgiu, Oana Giurgiu, Maria Popistaşu, Radu Gabrea, Victoria Cociaş, Cristi Puiu, Anca Puiu, Florin Şerban şi Andrei Ujică. De asemenea, au fost invitaţi pe scenă şi toţi susţinătorii petiţiei, prezenţi în sală. Astfel, scena s-a umplut pe jumătate, în timp ce persoanele care au rămas în sală au aplaudat minute în şir.

Tudor Giurgiu, preşedintele TIFF, i-a rugat pe cei care susţin petiţia să îşi scrie numele la ieşirea din sală, pentru a fi semnaţi pe o scrisoare ce va fi înaintată Camerei Deputaţilor, săptămâna viitoare.

„Este pentru prima dată în ultimii ani când un astfel de protest este îmbrăţişat şi de Centrul Naţional al Cinematografiei şi de Ministerul Culturii”, a mai spus Tudor Giurgiu.

Propunerea de modificare a Legii cinematografiei a fost aprobată de Senat pe 17 mai şi urmează să fie analizată de Camera Deputaţilor, care este forul decizional.

Printre iniţiatorii propunerii se numără Sergiu Nicolaescu, Mircea Diaconu şi Radu F. Alexandru. Una dintre prevederile prezente în proiectul de modificare a Legii cinematografiei este ca instituţia Centrul Naţional al Cinematografiei să fie coproducător.

O altă propunere este ca, în locul scenariului, elementul de bază al dosarului să devină decupajul regizoral. De asemenea, este cerută pentru dosar distribuţia filmului. Potrivit propunerii, comisia de selecţie poate fi formată exclusiv din oameni din industrie, fără critici de film. În locul selecţiei bazate pe puncte (acordate în funcţie de premiile câştigate anterior, rezultate de box office etc.) ar urma să fie instituit sistemul de admis/respins.

De asemenea, iniţiatorii propun înfiinţarea unei noi structuri – Administraţia Fondului Cinematografic -, reducerea finanţărilor nerambursabile pentru distribuitori. Totodată, printre modificările aduse se numără faptul că, dacă producătorul schimbă regizorul, noul regizor trebuie să urmeze decupajul iniţial propus pentru film.

Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) are loc între 28 mai şi 6 iunie, la Cluj-Napoca.

Recomandarea video

Procurorul CSM Claudiu Sandu, atac la președintele Nicușor Dan: ”Dacă suntem toți corupți, nu mai este nimeni corupt” / ”Credeam că un președinte trebuie să lupte din prima zi cu pericolul corupției”
G4Media
GSP dezvăluie dezastrul de pe Arena Națională, care i-a fost ascuns lui Ciprian Ciucu: „Șefii nu ne lasă să-i spunem primarului!”
GSP.ro
PSD îl somează pe Ilie Bolojan să discute cu fermierii: „Domnule Bolojan, dialogul cu reprezentanții fermierilor este singura soluție pentru a opri escaladarea conflictului!”. Nu doar să luați act formal de revendicări prin hârtii
Gandul
Băieții Mădălinei Apostol, răpuși de durere la priveghi! Mama iubitei lui Nick Rădoi și-a făcut apariția în baston
Cancan
Adevărul despre Tavi Popescu la FCSB. A consumat gaz ilariant, a fost acoperit de club și îndepărtat din acest motiv? EXCLUSIV
Prosport
PISA 2025, cronica unui dezastru anunțat. Cum explică o profesoară de Limba Română analfabetismul funcțional al elevilor români: „Suferă de lene cognitivă, gândesc șablonizat și le place”
Libertatea
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
CSID
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
Promotor
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia