„Sentinţa Tribunalului Bucureşti este clară. Greva celor trei este ilegală. Sigur profesorii pot face recurs, dar nicio organizaţie sindicală nu îi asumă„, a spus inspectorul general şcolar.
Doar 20 de şcolari dintre cei ai căror profesori au refuzat să le încheie mediile au rămas cu situaţia neîncheiată, ei fiind plecaţi în excursie.
„Au rămas 20 de şcolari care sunt plecaţi în excursie şi care vor avea situaţia încheiată în august„, a mai spus Alexandrescu.
Situaţia celorlaţi elevi este rezolvată, în cazul tuturor fiind încheiate mediile.
Cei trei profesori care au refuzat să încheie situaţia la învăţătură a elevilor la clasele la care predau sunt cadre didactice la liceele „Gheorghe Şincai” şi „George Coşbuc”.
ISMB a hoărât, potrivit legii, ca la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ să fie desemnată o comisie care să încheie situaţia elevilor.
Peste trei milioane de preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar au intrat, vineri, în vacanţa de vară, anul şcolar 2009-2010 fiind probabil cel mai agitat din ultimele două decenii, cu greve spontane sau de masă, mitinguri, probe noi la examene şi peste toate o nouă Lege a educaţiei.
Sfârşitul acestui an şcolar a stat sub semnul incertitudinii încheierii situaţiei la învăţământ, în condiţiile în care profesorii au protestat faţă de reducerea salariilor cu 25%.