Broşura de 28 de pagini imprimată alb-negru conţine articole şi discursuri ale lui Siderov din 2006 până în prezent, în care acesta insistă asupra „romizării” Bulgariei şi a infracţiunilor comise de membrii acestei etnii, potrivit săptămânalului Capital.
Aceasta include şi extracte selective din informaţiile apărute în presă în legătură cu infracţiunile grave comise de populaţia romă puse laolaltă cu scopul de a incita la ură etnică.
Un grup de jurnalişti de la săptămânalul economic a anunţat procurorul-şef şi conducerea administrativă a biroului procurorului din Sofia în legătură cu distribuirea acestor broşuri în staţiile de metrou din Sofia.
Marţi dimineaţă, procurorul Boris Velcev le-a ordonat tuturor birourilor procurorilor din ţară, precum şi poliţiştilor care supraveghează manifestaţiile, să aresteze pe loc persoanele care incită la ură rasială şi ură etnică, să deschidă imediat proceduri judiciare şi să ofere prioritate acestor cazuri.
Solicitat să comenteze, biroul de presă al partidului Ataka a declarat că broşura a fost inspirată de evenimentele de la Katuniţa şi că fragmentele folosite provin din ziarul Ataka şi din discursurile politice ale liderului lor.
După ce un tânăr bulgar în vârstă de 19 ani ar fi fost ucis vineri de un membru al clanului liderului local al romilor Kiril Raşkov în satul Katuniţa din apropiere de Plovdiv, au izbucnit proteste care s-au extinse treptat în toată ţara.