Prima pagină » Sport » Fotbalist englez, amendat pentru o postare homofobă pe Twitter

Fotbalist englez, amendat pentru o postare homofobă pe Twitter

Fundaşul Michael Ball, ultima dată la Leicester, a fost amendat cu 6.000 de lire sterline de Federaţia Engleză de Fotbal (FA), pentru că a făcut comentarii cu caracter homofob pe Twitter, la adresa actorului Anthony Cotton.
Fotbalist englez, amendat pentru o postare homofobă pe Twitter

Jucătorul în vârstă de 32 de ani a recunoscut că a acţionat greşit, iar FA a precizat că a dictat cea mai mare amendă într-un asemenea caz. Remarcele homofobe au fost şterse de pe contul de Twitter al lui Ball, care a mai evoluat în carieră la echipele Everton, Glasgow Rangers, PSV Eindhoven şi Manchester City, informează BBC.

El a fost dat afară, luni, de la Leicester, însă sursa citată precizează că decizia conducerii clubului nu pare a avea legătură cu comentariile făcute de fotbalist pe Twitter.

FA a transmis, totodată, o avertizare jucătorilor privind conduita lor atunci când folosesc reţelele de socializare.

Anthony Cotton interpretează din 2003 personajul gay Sean Tully din serialul TV Coronation Street.