Prima pagină » Economic » Termenul de finalizare a lucrărilor de modernizare la aeroportul Otopeni-din nou extins,până în 2022

Termenul de finalizare a lucrărilor de modernizare la aeroportul Otopeni-din nou extins,până în 2022

Termenul de finalizare a lucrărilor de modernizare la aeroportul Henri Coandă-Otopeni, incluse în programul de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare, a fost extins din nou de Guvern, cu trei ani, până în 2022, decizie justificată prin pericolul plăţii unor despăgubiri pentru "lipsa exproprierii"
17 feb. 2011, 17:39, Economic

Amânarea lucrărilor a fost decisă prin ordonanţă de urgenţă aprobată recent de Guvern.

La sfârşitul anului 2008, lucrările la cel mai mare aeroport din România, Henri Coandă-Otopeni Bucureşti, au fost de asemenea amânate de Executiv, cu patru ani, din 2015 până în 2019, din cauza nefinalizării Planului Urbanistic Zonal (PUZ).

Prin noua ordonanţă de urgenţă, termenul de finalizare a întregului program a fost amânat cu trei ani, din 2019 până în 2022.

Astfel, Guvernul a decis ca terenurile necesare realizării investiţiei să fie achiziţionate şi scoase din circuitul agricol până în 2020, faţă de termenul iniţial de 30 iunie 2010, iar lucrările la infrastructura de transport pentru asigurarea accesului în zona de est a aeroportului să fie realizate în intervalul 1 ianuarie 2014-31 decembrie 2016. Iniţial, aceste lucrări erau prevăzute să fie realizate în perioada 1 ianuarie 2011-31 decembrie 2013.

Pentru dezvoltarea infrastructurii prin realizarea unui nou terminal pentru pasageri, lucrările ar urma să fie realizate între 2014-2022, faţă de termenul iniţial stabilit între 1 ianuarie 2011-31 decembrie 2019.

Lucrările de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare pentru prelucrarea traficului de mărfuri şi poştă prin realizarea unei platforme multimodale cargo şi realizarea unui parc tehnologic high tech pentru dezvoltarea activităţilor conexe transportului aerian ar urma să fie încheiate în perioada 2017-2022. Termenul fixat iniţial pentru finalizarea acestor lucrări era 2014-2016.

Planul urbanistic zonal ar urma să fie aprobat până la 1 septembrie 2012. Iniţial, autorităţile locale trebuia să elibereze PUZ-ul în 1999.

Amânarea întregului program este justificată de Guvern prin faptul că menţinerea vechilor termene are drept consecințe negative şi imediate depăşirea calendarului programului strategic, ceea ce implică blocarea potenţialului de dezvoltare pe termen lung a acestei infrastructuri aeroportuare publice, plata de despăgubiri/daune către proprietarii terenurilor care nu sunt expropriaţi la timp sau care sunt afectaţi de necorectarea limitelor de extindere şi plata de despăgubiri pentru lipsa exproprierii, aspecte „total dezavantajoase pentru statul român, în calitatea sa de expropriator, mai ales în condiţiile crizei economico-financiare actuale”.

Traficul pe aeroportul internaţional Henri Coandă-Otopeni a crescut anul trecut cu aproape 10%, la 4,91 milioane pasageri, iar la aeroportul internaţional Aurel Vlaicu-Băneasa a urcat cu 7,5%, la 2,11 milioane călători.

Ministerul Transporturilor a anunţat, la finalul anului trecut, intenţia de a transforma aeroportul Băneasa, până în 2012-2013, într-unul rezervat zborurilor business şi VIP, urmând ca traficul low-cost să fie mutat pe aeroportul Otopeni.

Intenţia eliminării zborurilor comerciale pe Băneasa şi transformarea aeroportului într-o unitate dedicată curselor business şi VIP a fost anunţată de autorităţi încă de acum câţiva ani, dar până în prezent nu a fost aplicată.

Recomandarea video

EXCLUSIV | Parchetul General: Decizia CJUE privind prescripția se aplică doar cazurilor de fraudă cu fonduri europene și evaziune fiscală, nu și celor de corupție / Ce se mai poate face astfel încât infractorii și inculpații să nu scape pe prescripție / Fosta judecătoare Daniela Panioglu demontează interpretarea parchetului / Fostul procuror Elena Hach: Corupția cu bani europeni nu se mai prescrie pe regula ÎCCJ
G4Media
Vă amintiți de Jeremie N'Jock? 3 întâmplări haioase cu atacantul spectaculos al Craiovei
GSP.ro
Seceta extremă de pe Dunăre dezvăluie epave din Al Doilea Război Mondial și un posibil proiectil de catapultă vechi de 2.000 de ani
Gandul
Românii care trebuie să-și schimbe buletinul. Cărțile lor de identitate NU mai sunt valabile de la 3 august 2026
Cancan
Anamaria Prodan, apariție fără inhibiții la 53 de ani, în costum de baie
Prosport
Nicușor Dan nu a numit niciun ambasador la post de când a devenit președinte: 54 de ambasadori, dintr-un total de 84, și-au depășit mandatul. Corneliu Bjola: „România proiectează haos și în exterior”
Libertatea
Adrian Ropotan, în stare gravă după accidentul de microbuz din Argeș. Antrenorul a fost resuscitat la fața locului. Imagini de la locul accidentului
CSID
Un proprietar își vinde mașina chinezească pe Autovit după 30.000 KM. Cât cere pe ea
Promotor
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia