Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Bacău, subinspector Narcisa Butnaru, un şofer în vârstă de 20 de ani, care avea permis de conducere din luna februarie, a intrat într-o depăşire nergulamentară, pe strada Libertăţii din Buhuşi, iar din cauza vitezei şi lipsei de experienţă a părăsit drumul şi a intrat pe trotuar, unde a accidentat doi adolescenţi în vârstă de 14 şi 16 ani, transmite corespondentul MEDIAFAX.
În urma accidentului, minorul în vârstă de 16 ani a murit pe loc, iar celălalt a murit la spital.
Narcisa Butnaru a precizat că şoferul este cercetat penal pentru ucidere din culpă.