Prima pagină » Politic » Băsescu mulţumeşte PD pentru susţinerea la referendum

Băsescu mulţumeşte PD pentru susţinerea la referendum

Preşedintele Traian Băsescu a mulţumit, luni, democraţilor pentru "susţinerea extrordinară" acordată cu ocazia referendumului pentru demiterea sa şi a mulţumit românilor pentru că l-au ales şi apoi l-au reconfirmat în funcţie, ceea ce a făcut posibilă participarea sa la acordul privind Tratatul UE.
Băsescu mulţumeşte PD pentru susţinerea la referendum
22 oct. 2007, 13:34, Politic

Băsescu şi-a început discursul rostit la lansarea candidaţilor PD pentru Parlamentul European mulţumind conducerii PD şi preşedintelui Emil Boc pentru invitaţia de a participa la CNC, spunând că a acceptat-o cu plăcere.

De asemenea, şeful statului a mulţumit democraţilor pentru "susţinerea extraordinară" acordată cu ocazia referendumului din 19 mai.

El a mulţumit "fiecăruia dintre români" pentru onoarea pe care i-au făcut-o de a-l alege şi apoi de a-l reconfirma ca preşedinte al României, onoare despre care a spus că a făcut ca, în noaptea de 18 spre 19 octombrie, să fie unul din cei 27 de şefi de stat care au participat la încheierea procesului de negociere a Tratatului de reformă al UE.

"A fost un moment extraordinar de important", a spus Traian Băsescu, apreciind că a fost un moment în care Europa "şi-a găsit direcţia".

Băsescu a mai remarcat că niciodată nu a văzut Sala Palatului aşa de plină.

La ora transmiterii ştirii, Traian Băsescu le vorbeşte membrilor CNC al PD despre Tratatul de reformă al UE şi despre rolul Parlamentelor naţionale.

Recomandarea video