Prima pagină » Știri externe » Peste 50 de persoane au fost ucise în Yemen, de la declanşarea protestelor de la Taez, anunţă ONU

Peste 50 de persoane au fost ucise în Yemen, de la declanşarea protestelor de la Taez, anunţă ONU

Peste 50 de persoane au fost ucise de forţele guvernamentale, de duminică, la Taez, un oraş din sud-vestul Yemenului, unde un protest a fost reprimat sângeros, a anunţat marţi Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului, Navi Pillay, citat de AFP.
31 mai 2011, 20:25, Știri externe

„Biroul Naţiunilor Unite pentru Depturile Omului a primit informaţii, care urmează să fie verificate deplin, potrivit cărora peste 50 de persoane au fost ucise, de duminică, la Taez de către armata yemenită, Garda republicană şi alte elemente afiliate Guvernului”, se arată într-un comunicat al Înaltului Comisariat, care o citează pe Pillay.

Protestul din Piaţa Libertăţii a fost reprimat „cu tunuri cu apă, buldozere şi muniţie de război”, continuă ea, anunţând, totodată, „sute de răniţi”.

Ultimul bilanţ al organizatorilor manifestaţiei se ridica la cel puţin 21 de manifestanţi ucişi în confruntări.