Prima pagină » Sport » Un baschetbalist muntenegrean a decedat în timpul unei tentative de jaf armat

Un baschetbalist muntenegrean a decedat în timpul unei tentative de jaf armat

Baschetbalistul muntenegrean Ljubomir Jovanovici (24 de ani) a decedat, miercuri seară, într-un cazinou din localitatea Cetinje, în timpul unei tentative de jaf armat, un glonţ ricoşând în pieptul său, informează cotidianul Blic.
01 iul. 2011, 15:23, Sport

Potrivit sursei citate, un bărbat mascat şi înarmat a intrat în cazinou în jurul orei 22.30, a început să ameninţe şi să ceară bani. Jovanovici se afla împreună cu un coleg în local, pentru a se adăposti de ploaie. Din motive ce încă nu au fost identificate, arma s-a descărcat, iar un glonţ a ricoşat în pieptul lui Jovanovici, care a decedat.

Atacatorul a reuşit să fugă, iar în prezent este căutat de poliţie. Mai multe persoane au fost reţinute pentru a fi interogate.

Jovanovici şi-a început cariera la Buducnost Podgorica. El am mai evolat la mai multe echipe din regiune, iar în ultima perioadă a jucat la echipa elenă KAOD.