Prima pagină » Știri externe » Berlinul, „foarte îngrijorat” cu privire la reformele politice din România

Berlinul, „foarte îngrijorat” cu privire la reformele politice din România

Berlinul este "foarte îngrijorat" cu privire la reformele politice din România şi are "îndoieli serioase cu privire la legitimitatea lor", a declarat vineri, într-o conferiţă de presă obişnuită, Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al Guvernului German.
Berlinul,

„Aşa cum ştiţi, fără îndoială, Guvernul Ponta a întreprins modificări la legea Curţii Constituţionale”, a explicat purtătorul de cuvânt al cancelarului Angela Merkel. „Este un demers faţă de care Guvernul federal este foarte îngrijorat”, a adăugat Seibert.

„Noi avem convingerea că independenţa şi capacitatea de acţiune a Curţii Constituţionale române nu trebuie să fie puse în discuţie”, a precizat el, insistând atât asupra necesităţii păstrării echilibrului puterilor în România, cât şi asupra independenţei necesare fiecăreia dintre aceste puteri.

„Într-adevăr, Guvernul federal are îndoieli importante cu privire la legitimitatea măsurilor adoptate de Guvernul Ponta”, a mai declarat Seibert.

„Evoluţiile actuale vor fi luate în calcul (atât) în cadrul Mecanismului de Cooperare (şi Verificare, MCV) al Uniunii Europene”, cât şi în examinarea problemei „aderării depline” a ţării la Spaţiul Schengen, a subliniat purtătorul de cuvânt al Angelei Merkel. „Guvernul federal va discuta îndeaproape cu partenerii săi europeni despre acest subiect”, a adăugat el.

Coaliţia de centru-stânga aflată la putere în România, condusă de către premierul Victor Ponta, a declanşat miercuri o procedură de destituire a preşedintelui de centru-dreapta Traian Băsescu, în contextul în care unele organizaţii nonguvernamentale denunţă un „atac împotriva instituţiilor democratice” fără precedent de la prăbuşirea dictaturii comuniste, în 1989.

Ponta a ţinut să răspundă vineri „îngrijorărilor legitime” ale partenerilor europeni şi internaţionali, dând asigurări că România va „rămâne o ţară stabilă, în care statul de drept este respectat”.

El a anunţat că va efectua o vizită la Bruxelles săptămâna viitoare, pentru a „oferi garanţii” partenerilor europeni ai României.

Problema aderării României la Spaţiul Schengen urmează să fie reexaminată în septembrie de către liderii ţărilor UE.

Recomandarea video

Procurorul CSM Claudiu Sandu, atac la președintele Nicușor Dan: ”Dacă suntem toți corupți, nu mai este nimeni corupt” / ”Credeam că un președinte trebuie să lupte din prima zi cu pericolul corupției”
G4Media
GSP dezvăluie dezastrul de pe Arena Națională, care i-a fost ascuns lui Ciprian Ciucu: „Șefii nu ne lasă să-i spunem primarului!”
GSP.ro
PSD îl somează pe Ilie Bolojan să discute cu fermierii: „Domnule Bolojan, dialogul cu reprezentanții fermierilor este singura soluție pentru a opri escaladarea conflictului!”. Nu doar să luați act formal de revendicări prin hârtii
Gandul
Băieții Mădălinei Apostol, răpuși de durere la priveghi! Mama iubitei lui Nick Rădoi și-a făcut apariția în baston
Cancan
Adevărul despre Tavi Popescu la FCSB. A consumat gaz ilariant, a fost acoperit de club și îndepărtat din acest motiv? EXCLUSIV
Prosport
PISA 2025, cronica unui dezastru anunțat. Cum explică o profesoară de Limba Română analfabetismul funcțional al elevilor români: „Suferă de lene cognitivă, gândesc șablonizat și le place”
Libertatea
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
CSID
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
Promotor
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia