Prima pagină » Știri externe » Summitul islamic cere suspendarea Siriei din Organizaţia de Cooperare Islamică. Iranul se opune măsurii

Summitul islamic cere suspendarea Siriei din Organizaţia de Cooperare Islamică. Iranul se opune măsurii

Reuniunea ministerială pregătitoare a summitului islamic de la Mecca a recomandat luni suspendarea Siriei din Organizaţia de Cooperare Islamică (OCI), o măsură la care Iran s-a opus, fiind aliat al regimului Assad.
Summitul islamic cere suspendarea Siriei din Organizaţia de Cooperare Islamică. Iranul se opune măsurii

Întrebat despre suspendarea Siriei, secretarul general al OCI, Ekmeleddin Ihsanoglu, a răspuns afirmativ. Această declaraţie a avut loc cu ocazia unei reuniuni de la Jeddah, în Arabia Saudită, a miniştrilor de Externe ale statelor membre OCI, în număr de 57.

„Un proiect de rezoluţie a fost adoptat în majoritate absolută” de către participanţii la reuniune, şi va fi „supusă aprobării liderilor” în timpul summitului de la Mecca, a adăugat acesta.

Reuniunea ministerială are rolul de a pregăti summitul de marţi de la Mecca, principalul loc sfânt al islamului, la iniţiativa regelui Abdallah al Arabiei Saudite, care încearcă să mobilizeze lumea musulmană în favoarea mişcării de opoziţie din Siria.

Ţările musulmane sunt însă divizate în ceea ce priveşte criza siriană. Iranul şi-a afişat susţinerea faţă de regimul sirian, în timp ce Arabia Saudită susţine rebelii în tentativa lor de a-l înlătura pe preşedintele Bashar al-Assad.

Ministrul iranian de Externe, Ali Akbar Salehi, a anunţat luni opoziţia Teheranului faţă de o eventuală suspendare a Siriei, măsură propusă la o reuniune recentă a reprezentanţilor statelor membre ale OCI.

„Sunt împotriva suspendării oricărui stat”, a declarat Salehi. „Suspendarea unei ţări nu ar însemna o rezolvare a problemelor. Acţionând în acest mod, încercaţi să ocoliţi întrebarea”, a adăugat ministrul, menţionând că „ţările OCI ar trebui să îşi unifice eforturile pentru a rezolva problema într-o manieră care ar contribui la procesul de pace, la securitatea şi stabilitatea din regiune. „Nu suntem în mod clar în favoarea suspendării unei ţări din OCI”, a declarat Salehi adăugând că o astfel de măsură nu ar fi conformă cu cele din Carta OCI”.

El a susţinut ideea unei „întâlniri între opoziţie şi guvernare pentru a negocia, cu ajutorul altora, o soluţie între sirieni”.

Algeria şi-a arătat şi ea rezervarea faţă de suspendarea Siriei, potrivit unor surse.

„Siria a intrat într-un tunel întunecat şi fără sfârşit”, a declarat Ihsanoglu, cu ocazia deschiderii reuniunii miniştrilor de Externe ai OCI.

Violenţele din Siria sunt „consecinţele faptului că regimul Assad a ignorat cererile propriului popor”, a adăugat ministrul, care a avertizat că „politica pământului ars nu a fost niciodată o garanţie a stabilităţii.

„Situaţia dureroasă” pe care o trăieşte lumea islamică „deschide calea spre o slăbire a naţiei noastre şi oferă pretexte ingerinţei în afacerile noastre”, a suţinut ministrul saudit de Externe , prinţul Saoud Al-Faycal.

Pe lângă această criză din Siria, summitul va trata şi procesul de pace israeliano-palestinian, în impas, precum şi situaţia minorităţii musulmane Rohingya din Birmania.

Ihsanoglu a anunţat un ajutor umanitar în valoare de 30 de milioane de dolari în favoarea minorităţii Rohingya.

Recomandarea video

Procurorul CSM Claudiu Sandu, atac la președintele Nicușor Dan: ”Dacă suntem toți corupți, nu mai este nimeni corupt” / ”Credeam că un președinte trebuie să lupte din prima zi cu pericolul corupției”
G4Media
GSP dezvăluie dezastrul de pe Arena Națională, care i-a fost ascuns lui Ciprian Ciucu: „Șefii nu ne lasă să-i spunem primarului!”
GSP.ro
PSD îl somează pe Ilie Bolojan să discute cu fermierii: „Domnule Bolojan, dialogul cu reprezentanții fermierilor este singura soluție pentru a opri escaladarea conflictului!”. Nu doar să luați act formal de revendicări prin hârtii
Gandul
Băieții Mădălinei Apostol, răpuși de durere la priveghi! Mama iubitei lui Nick Rădoi și-a făcut apariția în baston
Cancan
Adevărul despre Tavi Popescu la FCSB. A consumat gaz ilariant, a fost acoperit de club și îndepărtat din acest motiv? EXCLUSIV
Prosport
PISA 2025, cronica unui dezastru anunțat. Cum explică o profesoară de Limba Română analfabetismul funcțional al elevilor români: „Suferă de lene cognitivă, gândesc șablonizat și le place”
Libertatea
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
CSID
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
Promotor
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia