Prima pagină » Sport » Radu Voina: Au fost prea multe greşeli din partea unor jucătoare consacrate

Radu Voina: Au fost prea multe greşeli din partea unor jucătoare consacrate

Antrenorul naţionalei de handbal feminin a României, Radu Voina, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, după remiza cu Japonia (28-28), că e un rezultat demoralizator, dar care nu schimbă cu nimic planul de a obţine victorii cu Brazilia şi Franţa.
06 dec. 2011, 23:54, Sport

„Am obţinut o remiză neaşteptată, iar după aspectul jocului, nu cred că am fi meritat mai mult, deşi au fost şi momente bune, faţă de primele două jocuri. Totuşi, am avut 17 greşeli, mingi pierdute şi greşeli din partea unor jucătoare consacrate, la care nu mă aşteptam. Acest rezultat nu ne pică bine, sigur că este demoralizator, iar aici departe, nu prea are cine să ne încurajeze. Dar, mâine avem o zi liberă, sper să ne liniştim şi să ne gândim bine ce avem de făcut. Rezultatul de astăzi nu schimbă cu nimic planul nostru de a învinge în meciurile cu Brazilia şi Franţa, iar acum e şi mai important. Fetele au vrut foarte mult să câştige, dar acele greşeli de care pomeneau ne-au afectat. Din păcate, şi absenţa Oanei Manea şi a Adinei Fiera ne-a afectat mult şi nu doar la nivelul jocului, ci şi a încrederii. Nu avem veşti bune încă în privinţa lor, sperăm să se recupereze cât mai repede”, a declarat antrenorul Radu Voina, pentru MEDIAFAX.

Naţionala României a remizat, marţi, la Sao Paulo, scor 28-28 (13-12), cu Japonia, după două victorii cu Tunisia (30-28) şi cu Cuba (33-27). Tricolorele mai au de disputat cele mai dificile două meciuri din grupa C, cu Brazilia (joi, 23.45) şi cu Franţa (vineri, 21.15).

Recomandarea video

Procurorul CSM Claudiu Sandu, atac la președintele Nicușor Dan: ”Dacă suntem toți corupți, nu mai este nimeni corupt” / ”Credeam că un președinte trebuie să lupte din prima zi cu pericolul corupției”
G4Media
GSP dezvăluie dezastrul de pe Arena Națională, care i-a fost ascuns lui Ciprian Ciucu: „Șefii nu ne lasă să-i spunem primarului!”
GSP.ro
PSD îl somează pe Ilie Bolojan să discute cu fermierii: „Domnule Bolojan, dialogul cu reprezentanții fermierilor este singura soluție pentru a opri escaladarea conflictului!”. Nu doar să luați act formal de revendicări prin hârtii
Gandul
Băieții Mădălinei Apostol, răpuși de durere la priveghi! Mama iubitei lui Nick Rădoi și-a făcut apariția în baston
Cancan
Adevărul despre Tavi Popescu la FCSB. A consumat gaz ilariant, a fost acoperit de club și îndepărtat din acest motiv? EXCLUSIV
Prosport
PISA 2025, cronica unui dezastru anunțat. Cum explică o profesoară de Limba Română analfabetismul funcțional al elevilor români: „Suferă de lene cognitivă, gândesc șablonizat și le place”
Libertatea
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
CSID
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
Promotor
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia