Politic

Preşedintele şi cancelarul Germaniei l-au felicitat pe Iohannis. Gauck: Vom sprijini România în consolidarea statului de drept. Merkel: Vom aprofunda relaţiile bilaterale

Preşedintele german, Joachim Gauck, l-a felicitat pe Klaus Iohannis pentru victoria la alegerile prezidenţiale de duminică şi l-a asigurat că Germania va continua să sprijine România pe drumul reformelor importante, în special în ceea ce priveşte consolidarea statului de drept. Cancelarul Angela Merkel l-a felicitat şi ea pe Iohannis, subliniind că împreună vor putea aprofunda relaţiile bilaterale.

Quintus critică neimplicarea lui Antonescu în campanie: La vârsta mea am făcut tot ce a fost posibil

Preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, a criticat, marţi, înaintea şediţei conducerii partidului, neimplicarea în campanie a fostului preşedinte PNL Crin Antonescu, care nu ia parte la reuniune, precizând că personal a făcut tot posibilul pentru victoria obţinută la prezidenţiale.

Cezar Preda, despre Ordonanţa privind migraţia aleşilor locali: PSD o ţine la sertar intenţionat, ca să nu ajungă la Curtea Constituţională

Deputatul Cezar Preda a declarat, marţi, că "PSD ţine intenţionat la sertar" Ordonanţa 55 privind migraţia aleşilor locali, pentru a nu ajunge la Curtea Constituţională, susţinând că dacă această ordonanţă va fi aprobată, "o poate ataca oricine".

Regele Mihai I invită la Palatul Elisabeta 12 foşti şefi de stat din Europa Centrală şi de Est

Regele Mihai I oferă, joi, un dineu oficial în onoarea mai multor foşti şefi de stat din Europa Centrală şi de Est, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la căderea comunismului, între aceştia numărându-se Lech Walesa, Emil Constantinescu, Viktor Iuşcenko, Petru Lucinschi.

Conducerea noului PNL s-a reunit la Palatul Parlamentului, în prima şedinţă după alegeri

Prima şedinţă a noului PNL a început, marţi, în prezenţa lui Klaus Iohannis, câştigătorul alegerilor prezidenţiale de duminică, şi în absenţa fostului preşedinte al PNL Crin Antonescu, la reuniune urmând să se discute legat de strategia politică de urmat după alegeri.

Preda: PDL şi PNL nu au merit în alegerea lui Iohannis, a fost supărarea poporului pe Ponta şi PSD

Deputatul Cezar Preda a declarat, marţi, la Buzău, că PNL şi PDL nu au "niciun merit" în alegerea lui Klaus Iohannis ca preşedinte al României, ci a fost vorba despre "supărarea poporului pe Victor Ponta şi PSD", adăugând că Iohannis a fost "un candidat bun şi dorit".

Ponta cere miniştrilor să pregătească bugetul pe anul viitor: După aceea, decidem măsurile speciale

Premierul Ponta le-a cerut miniştrilor să pregătească bugetul pe anul viitor până la sosirea delegaţiei Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, precizând că discuţiile vor fi la Finanţe, iar decizii politice pentru "măsuri speciale" vor fi adoptate în coaliţie şi Guvern

Ponta: Meleşcanu a făcut tot ce putea să facă pentru alegeri în străinătate. Trebuie schimbată legea

Teodor Meleşcanu a făcut, ca ministru de Externe, tot ce putea să facă într-o săptămână în ceea ce priveşte alegerile prezidenţiale în străinătate, dar trebuie schimbate legea şi partea logistică, ţinând cont de ceea ce s-a schimbat din punct de vedere demografic, a afirmat premierul Victor Ponta.

Ambasadorul României pe lângă UE, Mihnea Motoc, propus ca ministru al Afacerilor Externe

Ambasadorul României pe lângă Uniunea Europeană, Mihnea Motoc, va fi propus ca ministru al Afacerilor Externe, a anunţat premierul Victor Ponta. El a precizat că propunerea va fi înaintată marţi preşedintelui Traian Băsescu.

Meleşcanu: Au ajuns la mine informaţii că oameni au venit din ţară să voteze în diaspora. Nu am probe

Teodor Meleşcanu a declarat, marţi, că au ajuns la el informaţii că oameni din ţară s-ar fi dus în străinătate să voteze, dar a precizat că informaţiile nu au fost verificate şi nu are probe în acest sens.

Studenţii români din străinătate cer sancţionarea responsabililor pentru împiedicarea votului

Două asociaţii ale studenţilor români din diaspora protestează faţă de blocarea votului românilor în străinătate şi cer identificarea şi sancţionarea tuturor celor responsabili pentru "împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a alege" (Codul Penal, Art. 385, alin. 1).

REPORTAJ Euronews despre Carmen Iohannis: Noua Primă Doamnă a României şi-a reluat activitatea la catedră în Sibiu – VIDEO

Noua Primă Doamnă a României, Carmen Iohannis, şi-a reluat activitatea la liceul din Sibiu în care predă engleza, ca de obicei, în loc să se plaseze în centrul atenţiei, în urma victoriei obţinute în alegerile prezidenţiale de duminică de către soţul ei Klaus Iohannis, relatează Euronews.

Teodor Meleşcanu DEMISIONEAZĂ din funcţia de ministru al Afacerilor Externe, la opt zile după ce a preluat portofoliul. Mihnea Motoc, propus pentru funcţie

Teodor Meleşcanu a anunţat că îşi depune, marţi, în şedinţa de Guvern, mandatul de ministru de Externe, precizând că face acest lucru pentru că nu toţi românii din diaspora au putut vota şi că a luat această decizie ca "om de onoare", "într-o ţară în care nimeni nu-şi asumă responsabilitatea". Meleşcanu a declarat că îşi cere scuze românilor care au stat la coadă ore în şir pentru a-şi exercita dreptul de vot.

Financial Times: Furia românilor faţă de corupţie a condus la victoria lui Iohannis

Alegerea lui Klaus Iohannis preşedinte al României reprezintă una dintre cele mai mari "bulversări politice din perioada post-comunistă" şi "manifestarea unor ani de furie (acumulată) din cauza standardului de trai scăzut şi persistenţei corupţiei", comentează Financial Times în ediţia electronică.

Peste o sută de constănţeni cer demisia lui Ponta, a ministrului de Externe şi a primarului Mazăre

Peste o sută de persoane protestează, luni seară, în Constanţa, solicitând demisia premierului Victor Ponta, a ministrului de Externe şi a primarului Radu Mazăre. scandând lozinci de genul: "Mazăre du-te în Madagascar" şi "Mamaia siliconată, Constanţa bombardată".

Ambasadorul în Italia: Ambasada a propus 22 de secţii în această ţară, au fost aprobate doar 12

Ambasada României în Italia a propus organizarea a 22 de secţii în această ţară, fiind aprobate doar 12, susţine ambasadorul la Roma, Dana Constantinescu, precizând, pe de altă parte, că la Torino au fost ocupate în mod violent, duminică, spaţii cu altă destinaţie decât cea privind alegerile.

Daniel Constantin: PC rămâne partener de guvernare

Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat, luni, că formaţiunea sa rămâne partener de guvernare, dar, în acelaşi timp, trebuie găsite cele mai bune metode de a evolua, arătând că electoratul vrea un "progres calitativ".

Renate Weber a părăsit PPE pentru a se întoarce în ALDE

Europarlamentarul Renate Weber a decis să părăsească Partidul Popular European pentru a reveni la liberalii din ALDE, potrivit unui comunicat al Direcţiei Generale Preşedinţie din PE.

Lider PSD: Fac apel la colegi să-şi păstreze calmul, să nu facă declaraţii ce pot afecta partidul

Preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, spune că susţine conducerea centrală a partidului şi face un apel la colegii săi din PSD "să-şi păstreze calmul şi să se abţină de la a face declaraţii care pot afecta partidul”, Ţuţuianu spunând că "a rămâne împreună la greu" e "o dovadă de caracter".

Adomniţei: Votul masiv al ieşenilor pentru Iohannis este un vot pentru autostrada Iaşi – Târgu Mureş

Liderul PNL Iaşi Cristian Adomniţei susţine că votul masiv al ieşenilor pentru Klaus Iohannis este un vot pentru realizarea autostrăzii Iaşi - Târgu Mureş, în favoarea căreia s-a pronunţat Iohannis, Adomniţei cerând PSD să sprijine concret acest proiect, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Duşa a discutat cu oficiali pe apărare ai SUA despre Deveselu, baza Kogălniceanu şi situaţia din zonă

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a discutat, luni, cu înalţi oficiali ai Departamentului de Stat şi Departamentului Apărării din SUA despre baza de la Mihail Kogălniceanu, capabilitatea anti-rachetă de la Deveselu şi despre situaţia de securitate din flancul estic.

ANALIZĂ Mediafax Research&Monitoring: Iohannis a câştigat bătălia cu Ponta la fani pe Facebook cu 55% la 45%, la fel ca la urne

Klaus Iohannis l-a depăşit la numărul de fani pe Facebook pe Victor Ponta, până la sfârşitul zilei de vot de duminică repartiţia numărului de simpatizanţi pe reţeaua de socializare între cei doi fiind foarte apropiată de distribuţia votului la urne, relevă o analiză a Mediafax Research&Monitoring.

Vicepreşedinte PSD: Victor Ponta nu trebuie să demisioneze din nimic. PSD să îşi reconsidere atitudinea faţă de românii din diaspora

Vicepreşedintele PSD Gheorghe Nichita susţine că Victor Ponta nu trebuie să-şi dea demisia nici de la şefia PSD, nici de la guvern, apreciind că o schimbare a guvernului ar crea instabilitate politică, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Vanghelie: Nu am avut staff de campanie la nivelul Capitalei. Dragnea s-a ocupat direct de sectoare

Primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, a declarat, luni, că nu a existat, din păcate, un staff la nivelul PSD Bucureşti, el arătând că directorul de campanie la nivel naţional a "vizualizat şi gândit" campania şi la nivelul Capitalei, el fiind cel care a discutat direct cu sectoarele.

Oprea: Niciodată UNPR nu a dat jos un guvern din care a făcut parte

Liderul UNPR Gabriel Oprea a declarat, după şedinţa coaliţiei, că el şi conducerea Uniunii au o datorie pentru sutele de mii de membri de partid şi simpatizanţi să-l susţină în continuare pe Victor Ponta ca premier, arătând că niciodată UNPR nu a dat jos un Guvern din care a făcut parte.

Dragnea: E posibil să ajungem şi la excluderi în PSD, nu îmi doresc

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, despre faptul că sunt colegi din PSD care îi cer demisia, că o să le răspundă acestora în partid şi nu prin presă, el arătând că în PSD trebuie făcută o analiză cum nu s-a mai făcut până acum şi că este posibil să se ajungă la excluderi.

Dragnea: Ponta a discutat cu Kelemen Hunor, UDMR susţine fără ezitare guvernarea

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că Victor Ponta a vorbit cu liderul UDMR Kelemen Hunor, iar Uniunea susţine în continuare coaliţia de guvernare "fără ezitare", iar acesta nu a venit la şedinţa coaliţiei deoarece nu era în Bucureşti.

Ponta: Lumea să stea liniştită, nu mărim taxele, impozitele şi nu creştem cota unică

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că lumea trebuie să stea liniştită pentru că nu vor fi mărite taxele şi impozitele şi nici nu va fi schimbată cota unică de impozitare.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE Olt: Victor Ponta a câştigat alegerile cu 64,77% din voturi

Candidatul PSD-UNPR-PC Victor Ponta a câştigat alegerile prezidenţiale în judeţul Olt, obţinând 64,77% din voturi, în timp ce Klaus Iohannis a fost votat de 35,22% din alegători, arată rezultatele finale anunţate, luni, de Biroul Electoral Judeţean (BEJ).

Ponta: Propun comisie parlamentară pentru legislaţia privind votarea în diaspora

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că propune, dacă are şi acordul ACL, constituirea unei comisii parlamentare care, cu reprezentanţii instituţiilor, organizaţiilor din diaspora şi ai noului preşedinte, să elaboreze o legislaţie care să asigure participarea la vot a tuturor românilor care vor.

Macovei: Felicitări celor reuniţi împotriva dictaturii hoţilor! Felicitări Iohannis!

Fostul prezidenţiabil independent Monica Macovei îi felicită pe românii "care s-au reunit împotriva dictaturii hoţilor de bani şi de voturi" şi pe preşedintele ales, Klaus Iohannis, menţionând că acesta are de partea lui speranţa românilor care vor stat de drept, justiţie, bunăstare şi libertate.

Tăriceanu: Deşi a câştigat turul 2, Iohannis rămâne neadecvat pentru funcţia de preşedinte

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, că după părerea sa Klaus Iohannis "rămâne o persoană inadecvată pentru funcţia de preşedinte al României" şi nu va reprezenta "decât o continuare a regimului Băsescu" fiind înconjurat şi manevrat de cei din PDL.

Ponta: Bineînţeles că sunt trist. Zilele următoare o să stau puţin cu familia mea

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că este "trist", că îi pare foarte rău pentru cei care l-au sprijinit în alegeri şi a arătat că în zilele următoare "o să stea puţin cu familia sa, care suferă mai mult decât el".

Geoană: Situaţia PSD, mai gravă decât în 2004. Votul negativ a fost de o intensitate fără precedent

Senatorul PSD Mircea Geoană a declarat, luni, că situaţia actuală a PSD este mai gravă decât cea din 2004, fiind caracterizată de management deficitar şi de erori severe care au dus la un vot negativ de o intensitate fără precendent, asumarea urgentă a responsabilităţilor în partid fiind iminentă.

Klaus Iohannis a ajuns acasă, la Sibiu: Abia aştept să-mi văd soţia – FOTO

Câştigătorul alegerilor prezidenţiale, Klaus Iohannis, a ajuns, luni după-amiază, la locuinţa sa din Sibiu, spunându-le jurnaliştilor care îl aşteptau că este "foarte bine" să fie acasă şi că abia aşteaptă să îşi vadă soţia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

PNL cere dezbatere în Parlament pe votul din diaspora cu prezenţa obligatorie a lui Ponta

Liderul deputaţilor PNL, George Scutaru, a declarat pentru MEDIAFAX că liberalii au depus la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor solicitarea de organizare a unei dezbateri în plenul acestei Camere pe marginea votului din diaspora cu prezenţa "obligatorie" a lui Victor Ponta.

Tăriceanu: Cer marţi vot la Senat pe incompatibilitatea lui Akos Mora, să-şi înceteze mandatul

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, că va cere, marţi, un vot în plenul Senatului pentru a constata starea de incompatibilitate a senatorului PNL Akos Mora, prin care acesta să îşi înceteze mandatul.

Zgonea: Dacă PSD nu susţine respingerea Legii amnistierii, renunţ la preşedinţia Camerei

Preşedintele Camerei Deptaţilor, Valeriu Zgonea, a precizat, luni, că va renunţa la funcţia de preşedinte al acestui for legislativ dacă parlamentarii social-democraţi nu vor susţine demersul de respingere a Legii amnistierii şi graţierii.

Cum comentează presa străină rezultatul surprinzător al scrutinului prezidenţial din România

Presa străină relatează pe larg despre alegerile prezidenţiale din România, observând victoria surprinzătoare a lui Klaus Iohannis, un exponent al combaterii corupţiei, în faţa premierului social-democrat Victor Ponta, care era favorit.

Un român a câştigat peste 15.000 de lei după ce a pariat pe Iohannis la alegeri

Un român a câştigat 15.238 de lei la o casă de pariuri sportive, după ce a jucat un bilet în care l-a indicat pe Klaus Iohannis drept câştigător al alegerilor prezidenţiale de duminică, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii casei de pariuri.