Politic

Consilierii PDL DEMISIONEAZĂ din Consiliul General al Municipiului Bucureşti

Preşedintele interimar al PDL Bucureşti, Adriean Videanu, a anunţat, duminică, într-o conferinţă de presă, că reprezentanţii acestui partid demisionează din Consiliul General al Municipiului Bucureşti, el argumentând că PDL nu doreşte "să mai gireze incompetenţa administrativă" la nivelul Capitalei.

Băsescu transmite ministrului Justiţiei cererile de urmărire penală pentru Videanu şi Silaghi

Preşedintele Traian Băsescu a transmis, duminică, ministrului Justiţiei cererile de urmărie penală pentru Adriean Videanu, fost ministru al Economiei, şi Ovidiu Silaghi, fost ministru al Transporturilor. Anunţurile în acest sens au fost făcute, duminică, prin comunicate de presă ale Administraţiei Prezidenţiale.

Tokes: Eventuala retragere a Ordinului Steaua României ar fi un act discriminativ, antimaghiar

Eurodeputatul Laszlo Tokes susţine că eventuala retragere a Ordinului Steaua României ar fi "un act discriminativ, antimaghiar" şi ar echivala cu "desconsiderarea repetată a trecutului revoluţionar al Timişoarei".

Blaga: Este absolut imperios necesar ca primarul Sorin Oprescu să îşi dea demisia

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, susţine că "este absolut imperios necesar" ca primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, să îşi dea demisia, întrucât în cei cinci ani de mandat nu a rezolvat problema câinilor comunitari.

Preşedintele PNL Cluj, Marius Nicoară, implicat într-un accident rutier

Preşedintele PNL Cluj, Marius Nicoară, a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier în Cluj-Napoca, lovind un autoturism care circula în faţa maşinii sale, iar senatorul a primit avertisment şi trei puncte de penalizare.

Blaga: PDL îi cere lui Ponta să retragă din Parlament proiectul de lege referitor la Roşia Montană

Liderul PDL, Vasile Blaga, a declarat, sâmbătă, că partidul pe care îl conduce îi cere premierului Victor Ponta să retragă din Parlament proiectul de lege care reglementează exploatarea de la Roşia Montană, adăugând că acestui proiect îi lipsesc zece avize.

Chiliman: Cei care vor încerca să menţină dreapta dezbinată vor fi sancţionaţi de electorat

Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a declarat, sâmbătă, că îi invită pe democrat-liberali la unificarea dreptei, arătând că, în opinia sa, "cei care vor încerca să menţină dreapta dezbinată vor fi sancţionaţi de electorat, indiferent de mărimea actuală a partidului lor".

Ungureanu, la Consiliul Naţional: Forţa Civică va avea parlamentari în Parlamentul European şi va da preşedintele României

Preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, sâmbătă, la Consiliul Naţional al partidului, că FC va avea parlamentari în PE şi "va da preşedintele României".

FC şi PNŢCD au semnat protocol cu IRL de includere a acesteia în Alianţa pentru Dreptate şi Adevăr

Forţa Civică şi PNŢCD au semnat, sâmbătă, un protocol cu Iniţiativa România Liberală de includere a acesteia în Alianţa pentru Dreptate şi Adevăr, liderii acestor formaţiuni precizând că vor avea candidat unic la prezidenţiale şi candidaţi comuni la europarlamentare.

Bănicioiu: USL trebuie să dea dovadă de solidaritate cu Oprescu în problema câinilor comunitari

Vicepreşedintele PSD Nicolae Bănicioiu menţionează, într-un comunicat de presă, că trebuie găsită în cel mai scurt timp o soluţie prin care să se înlăture pericolul câinilor maidanezi de pe străzi, precizând că "USL şi PSD trebuie să dea dovadă de solidaritate cu Sorin Oprescu" în această problemă.

Procurorul general cere preşedintelui aviz pentru urmărirea penală a lui Silaghi

Procurorul general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a solicitat, vineri, preşedintelui aviz pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru al Transporturilor Ovidiu Silaghi, pentru trafic de influenţă.

Zgonea: Luni convocăm BP reunite la Parlament pentru Comisia specială pentru Roşia Montană

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat vineri că va convoca împreună cu Crin Antonescu, luni, Birourile Permanente Reunite pentru a discuta despre constituirea Comisiei speciale pentru proiectul Roşia Montană.

Zgonea: Voi cere ca luni după-amiază comisiile să ia în dezbatere legea câinilor fără stăpân

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, vineri, că va cere Comisiilor de administraţie şi juridică să ia în dezbatere luni după-amiază proiectul de lege privind gestionarea câinilor fără stăpân cu decizia CC, astfel încât acesta să fie adoptat săptămâna viitoare de plen.

Primarul din Petrila, Ilie Păducel, exclus din PDL după ce declarase că ar trece la alt partid

Primarul oraşului Petrila, Ilie Păducel, a fost exclus din PDL în urma unei decizii a Consiliului de Coordonare al organizaţiei judeţene a partidului, care a luat în considerare unele declaraţii făcute de edil privind trecerea sa la unul din partidele aflate la guvernare.

Iohannis: Nu sunt de acord cu eutanasierea masivă a câinilor comunitari, e o barbarie inutilă

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, joi, că este împotriva eutanasierii masive a câinilor comunitari, această soluţie fiind luată în calcul doar pentru câinii bolnavi şi nu ca metodă generală, în acest caz fiind considerată "barbară".

Antonescu: Dacă proiectul privind Roşia Montană nu are avizul Ministerului Justiţiei, cred că nu-l putem lua în discuţie

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, luni, răspunzând unei întrebări, că, dacă proiectul de lege privind Roşia Montană nu are avizul ministrului Justiţiei, el crede că acesta nu poate fi luat în discuţie în Parlament.

Tăriceanu: Boc a driblat patru ani de zile luarea unei decizii în cazul Roşia Montană, e condamnabil

Senatorul PNL Călin Popescu-Tăriceanu a declarat, joi, MEDIAFAX, că fostul premier Emil Boc a "driblat" patru ani luarea unei decizii în cazul proiectului Roşia Montană, deşi l-a prezentat în 2009 ca făcând parte din programul de guvernare, el apreciind că această atitudine este una "condamnabilă".

Dragnea, primarilor: Premierul a fost de acord să vă mărim salariile. De la 1 ianuarie le veţi avea

Vicepremierul Liviu Dragnea le-a transmis, joi, reprezentanţilor Asociaţiei primarilor că premierul Victor Ponta a fost de acord cu majorarea salariilor primarilor, el arătând că acestea vor fi majorate de la 1 ianuarie 2014.

AEP a transmis Parlamentului European notificările privindu-i pe Hellvig şi Silaghi, înaintea publicării demisiilor în Monitorul Oficial

AEP a transmis către Parlamentul European notificările pentru ocuparea de către liberalii Eduard Hellvig şi Ovidiu Silaghi a locurilor vacante de europarlamentari, înainte ca demisiile din Camera Deputaţilor să fie publicate în Monitorul Oficial, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.

Blaga, despre referendumul privind câinii comunitari: Este un mod de a fugi de răspundere

Liderul PDL, Vasile Blaga, susţine că referendumul propus de primarul Capitalei, Sorin Oprescu, privind câinii comunitari este "un mod de a fugi de răspundere" şi că această situaţie poate fi rezolvată printr-un proiect de lege care există deja în Parlament şi care prevede eutanasierea maidanezilor.

Ponta: Am trimis proiectul Roşia Montană la Parlament ca să nu putem fi daţi în judecată

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că Executivul a aprobat proiectul privind Roşia Montană şi l-a transmis Parlamentului pentru că astfel Guvernul nu mai poate fi dat în judecată de către Gold Corporation, care ar putea cere despăgubiri de "nu ştiu câte miliarde" pentru că nu s-a făcut nimic.

USL s-a angajat în 2011 că militează împotriva eutanasierii câinilor fără stăpân – FOTO, VIDEO

USL s-a angajat în decembrie 2011, prin semnăturile lui Victor Ponta şi Daniel Constantin, să militeze împotriva eutanasierii câinilor fără stăpân, prin încheierea unui acord cu Federaţia pentru Protecţia Animalelor şi Mediului, a declarat joi fondatorul FPAM, Marius Marinescu.

Oficial Ambasada SUA: Infrastructura şi birocraţia, problemele investitorilor americani în România

Infrastructura rutieră, infrastructura sistemului sanitar românesc şi birocraţia sunt principalele probleme pe care le au companiile americane care au investit în România, spune consilierul economic al ambasadei SUA în România, Susan Garro.

Ponta: Săptămâna viitoare Parlamentul trebuie să ia decizia privind câinii fără stăpân

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că săptămâna viitoare Parlamentul trebuie să ia decizia privind câinii fără stăpân, şeful Executivului evitând să spună dacă susţine eutanasierea, dar afirmând că trebuie protejată viaţa oamenilor.

PDL susţine că proiectul de la Roşia Montană nu are avizul Ministerului Justiţiei

Liderii PDL susţin că proiectul de la Roşia Montană nu are avizul Ministerului Justiţiei şi îl acuză pe premierul Victor Ponta că nu a prezentat un punct de vedere clar despre proiect, Cătălin Predoiu spunând că acest lucru "denotă dispreţ pentru Parlament şi denotă dispreţ pentru cetăţeni".

Predoiu: PDL se întâlneşte cu Guvernul nu pentru a coabita, ci pentru a se discuta despre economie

Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu susţine că democrat-liberalii se întâlnesc cu reprezentanţii Guvernului nu pentru a coabita, ci pentru a prezenta soluţii economice.

Ponta, Băsescu, Dragnea şi Antonescu, RECLAMAŢI la CNCD pentru discriminare etnică

Consiliul Naţional Secuiesc i-a reclamat la CNCD pe preşedintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta, vicepremierul Liviu Dragnea şi preşedintele Senatului, Crin Antonescu, acuzându-i de discriminare pe criterii etnice, după ce aceştia s-au opus unei regiuni cu populaţie preponderent maghiară.

Senator PNL Bihor: Parlamentarii au ajuns pentru Guvern „doar nişte vite care votează”

Senatorul PNL Bihor Cristian Bodea spune că Guvernul Ponta "parcă nu este în stare să facă nişte planuri pe termen mediu şi lung" şi funcţionează "pompieristic", prin ordonanţe şi hotărâri de urgenţă pe care parlamentarii USL sunt obligaţi să le aprobe, ajungând "doar nişte vite care votează".

Antonescu: Îl consider nevinovat pe Vosganian. Am văzut în dosar o înşiruire de interpretări

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, spune că îl consideră nevinovat pe ministrul Economiei, Varujan Vosganian, suspectat de complot şi subminarea economiei naţionale, pentru că a văzut în dosarul acestuia "o înşiruire de interpretări şi supoziţii" şi nicio dovadă concretă.

Antonescu: Susţin votul nominal în Parlament la proiectul de lege privind Roşia Montană

PNL va lua o decizie politică privind proiectul minier de la Roşia Montană ţinând cont şi de impactul social al acestuia, nu doar de cel economic, spune liderul PNL, Crin Antonescu, precizând că el susţine votul nominal la dezbaterea în Parlament a proiectului de lege.

Partidul Mişcarea Populară: De acum, Ponta să-şi asume responsabilitatea pentru orice atac al câinilor comunitari

Partidul Mişcarea Populară consideră că de acum premierul Victor Ponta trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru orice atac al câinilor comunitari asupra unor fiinţe umane pe teritoriul României întrucât a preferat să "paseze" răspunderea Parlamentului, în loc să adopte o OUG cu măsuri ferme.

Antonescu, aşteptat de manifestanţi ce se împotrivesc intervenţiei în Siria şi proiectului Roşia Montană

Aproximativ 15 persoane l-au aşteptat, joi la prânz, pe liderul PNL, Crin Antonescu, la ieşirea din sediul filialei Cluj a partidului, scandând lozinci împotriva unui eventual război în Siria şi împotriva proiectului minier de la Roşia Montană.

Deputat PNL către Oprescu: Sângele băiatului ucis de câini este pe mâinile dumneavoastră

Deputatul PNL Gigel Ştirbu îl acuză pe primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, de faptul că are pe mâini sângele băieţelului ucis de câini, că se foloseşte de suferinţa familiei şi se "caţără pe durerea" acesteia pentru a organiza o conferinţă de presă, în loc să fie la căpătâiul copilului.

PDL Bucureşti: Referendumul propus de Oprescu este inutil, ne vom opune în CGMB

PDL Bucureşti consideră că referendumul privind câinii fără stăpân reprezintă "laşitatea maximă" a lui Sorin Oprescu, care transferă decizia de pe umerii săi pe cei ai bucureştenilor, singura soluţie fiind ca Oprescu să ceară Guvernului emiterea unei ordonanţe care să prevadă eutanasierea câinilor.

Antonescu: E mai logic ce a propus Băsescu privind câinii, măcar o luăm pe o cale

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, la Cluj-Napoca, referindu-se la problema câinilor fără stăpân, că "este mai logic" ceea ce a propus Traian Băsescu, respectiv adoptarea unei OUG, apreciind că astfel "măcar o luăm pe o cale", în opinia sa referendumul propus de Oprescu fiind inutil.

Antonescu: Suntem siliţi să recurgem la eutanasierea câinilor. Copilul a murit din cauza oamenilor

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, spune că s-a ajuns în situaţia în care eutanasierea pare a fi singura cale de rezolvare a problemei câinilor fără stăpân, apreciind că băieţelul ucis de maidanezi "a murit din cauza oamenilor, şi nu din cauza câinilor".

Antonescu: La ce să facem referendum pe tema câinilor? E clar că oamenii nu vor maidanezi pe străzi

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, joi, la Cluj, că nu este de acord cu organizarea unui referendum în Bucureşti pe tema câinilor vagabonzi, spunând că acest demers "nu are ce să comunice nou despre voinţa cetăţenilor", fiind clar că oamenii vor să nu mai existe câini pe străzi.

Buda lui Ponta: Regret că nu vă trebuie paşaport în Transilvania, ca să vă zicem persona non grata

Preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, a catalogat declaraţiile premierului Ponta, conform cărora "Emil Boc nu a făcut nimic pentru Transilvania", drept afirmaţii ipocrite, regretând că prim-ministrul nu are nevoie de paşaport de intrare în Transilvania, ca să fie declarat "persona non grata".

Ioana-Gabriela Costache, fostă ambasadoare în Polonia, a fost numită consul general la New York

Guvernul a decis, miercuri, numirea Ioanei-Gabriela Costache în funcţia de şef al Consulatului general al României la New York, abrogând o hotărâre anterioară privind numirea în aceastî funcţie a lui Claudiu Lucaci, coordonator cu atribuţii de Director Ştiri la TVR.

Dorin Florea (PDL): Voi elabora un „Cod al bunelor practici” pentru politicieni

Prim-vicepreşedintele PDL Dorin Florea a declarat, miercuri, că va elabora un "Cod al bunelor practici" pentru politicieni, în care să se prevadă "renunţarea la ceea ce înseamnă şmecherie, atitudini golăneşti şi circăria care se numeşte politică la ora actuală".