Politic

Antonescu: Am încredere mai mică în Ponta decât la episodul Kovesi. Situaţia din USL este „complicată”. REPLICA premierului

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri seară, că are încredere "mai mică" în premierul Victor Ponta după episodul legat de Roşia Montană, mai mică inclusiv decât cea din momentul desemnării Laurei Codruţa Kovesi la DNA, precizând că în prezent situaţia din USL este "complicată".

Flutur: PDL depune o iniţiativă legislativă prin care impozitele agricole rămân venituri la primării

Secretarul general al PDL, Gheorghe Flutur, a anunţat, vineri, după şedinţa BPN al PDL de la Gura Humorului, că parlamentarii PDL vor depune, luni, o iniţiativă legislativă prin care impozitele agricole se constituie venituri la bugetul local, iar Vasile Blaga a spus că proiectul e susţinut de Ponta.

PDL stabileşte candidatul la Preşedinţie până în 1 decembrie. Guvernul alternativă va fi prezentat în 20 septembrie

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, vineri, la Gura Humorului, că PDL îşi va desemna candidatul la funcţia de preşedinte al României până în data de 1 decembrie, iar guvernul alternativă va fi prezentat în 20 septembrie.

PDL nu susţine comisie parlamentară în cazul Roşia Montană şi cere Guvernului să-şi asume proiectul

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, vineri, la Gura Humorului, după şedinţa BPN, că PDL nu susţine înfiinţarea unei comisii parlamentare privind exploatarea de la Roşia Montană şi cere Guvernului să corecteze proiectul şi să-l adopte prin Hotărâre de Guvern.

Consilierii generali ai PDL rămân în CGMB. Blaga: Rolul lor este să se bată pentru interesele bucureştenilor

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a anunţat, vineri seară, la Gura Humorului, după şedinţa Biroului Permanent Naţional, că locul consilierilor generali democrat-liberali este în Consiliul General pentru a se bate pentru interesele bucureştenilor.

Corlăţean: Asocierea Ucrainei cu UE, decizie ce trebuie respectată de toţi actorii internaţionali

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat, vineri, după întâlnirea cu omologul ucrainean, Leonid Kojara, că, în opinia sa, acordul de asociere a Ucrainei cu UE este "o decizie suverană şi trebuie respectată de toţi actorii internaţionali".

Băsescu: Pompierii îşi probează dăruirea chiar de Ziua lor participând la acţiuni în judeţul Galaţi

Preşedintele Traian Băsescu a adresat, vineri, un mesaj de Ziua Pompierilor, precizând că aceştia participă, chiar de ziua lor, la acţiuni de protecţie a cetăţenilor şi a bunurilor acestora în judeţul Galaţi, făcând, astfel, din nou, proba dăruirii, devotamentului şi eroismului lor.

Ministrul Culturii, aşteptat la Prefectura Cluj de protestatari care au aruncat cu roşii spre el

Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a fost aşteptat, vineri, în faţa Prefecturii Cluj, de un grup de protestatari care se opun proiectului minier de la Roşia Montană, aceştia aruncând cu roşii spre el şi strigând "Demisia".

Ludovic Orban le cere DEMISIA premierului Ponta şi ministrului Şova

Deputatul PNL Ludovic Orban cere, într-o postare pe Facebook referitoare la Roşia Montană, demisiile "de onoare" ale premierului Victor Ponta şi ministrului Dan Şova.

Cristian Ghibu va fi eliberat din funcţia de secretar de stat la Transporturi – surse

Premierul Victor Ponta îl va elibera din funcţie, în perioada următoare, pe secretarul de stat din Ministerul Transporturilor Cristian Ghibu, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.

Predoiu: Un litigiu cu RMGC poate însemna cereri de despăgubiri de ambele părţi

Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu susţine că un litigiu cu Gold Corporation poate înseamna cereri de despăgubiri din partea ambelor părţi şi s-ar putea încheia chiar cu renunţarea la proiect.

Predoiu crede că Ponta nu a gestionat cum trebuie dosarul Roşia Montană

Liderul PDL Cătălin Predoiu crede că premierul Victor Ponta nu a gestionat cum trebuie dosarul Roşia Montană, ceea ce a permis companiei Gold Corporation să ridice problema unor despăgubiri de miliarde de dolari.

Antonescu, despre folosirea termenului „parşivel”: Am făcut un diminutiv; Asocierea cu Blaga era parşivă

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi seară, că a folosit diminutivul "parşivel" în cazul premierului Victor Ponta pentru că nu este "un om rău", dar asocierea PNL cu PDL şi Vasile Blaga era "incorectă" şi "parşivă".

Antonescu revine asupra proiectului RMGC: Avizarea a fost făcută de Chiţoiu şi Barbu din partea PNL

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi seară, că proiectul privind Roşia Montană a fost avizat din partea PNL de doi miniştri, şi nu de unul singur aşa cum a afirmat luni, respectiv de ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, şi cel al Culturii, Daniel Barbu.

MAE: Votul PE, semnal important privind sprijinul pentru consolidarea politicii UE în domeniul vizelor

MAE salută adoptarea poziţiei Parlamentului European referitoare la proiectul de amendare a Regulamentului UE privind vizele şi arată că rezoluţia PE "confirmă justeţea unuia dintre principiile constant invocate de România, şi anume cel al reciprocităţii".

Antonescu: L-am întrebat pe Ponta dacă nu doreşte să retragă proiectul RMGC, n-a fost favorabil

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat că în cadrul USL l-a întrebat pe Victor Ponta dacă nu doreşte să retragă proiectul privind Roşia Montană şi apoi să-l asume în termenii Guvernului, dacă esteconvins de utilitatea şi necesitatea acestuia, precizând că premierul "nu a fost favorabil" variantei.

Aurescu: Vinul moldovenesc este precum parteneriatul nostru strategic – limpede, sincer şi puternic

Viceministrul de Externe de la Chişinău, Valeriu Chiveri, şi secretarul de stat Bogdan Aurescu au ciocnit joi la MAE un pahar de vin moldovenesc pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, oficialul român apreciind că "licoarea" este precum parteneriatul strategic: limpede, sincer şi puternic.

Borbely: E problema USL să-şi rezolve criza internă. Pe noi nu ne preocupă intrarea la guvernare

Vicepreşedintele politic al UDMR Laszlo Borbely spune că "e problema USL să-şi rezolve criza internă", iar reprezentanţii Uniunii nu sunt preocupaţi în acest moment de intrarea la guvernare, ci de a face "o opoziţie constructivă".

Antonescu: PSD a convenit să revenim la Comisia parlamentară specială pentru Roşia Montană

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, după întâlnirea cu Victor Ponta, că PSD a convenit să se revină la constituirea unei Comisii parlamentare speciale pentru Roşia Montană şi retragerea procedurii de urgenţă pentru proiectul de lege.

Şova: Nu putem da HG pe Roşia Montană, iar asumarea răspunderii ar însemna să decidem peste Parlament

Ministrul Dan Şova a precizat, joi, că Guvernul nu poate da o hotărâre în cazul Roşia Montană şi nici nu poate să-şi asume răspunderea în Parlament, pentru că ar însemna să decidă peste capul legislativului.

Ponta: Îmi doresc ca în PSD şi USL să luăm decizia politică pe Roşia Montană după dezbatere

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că îşi doreşte ca atât la nivelul PSD, cât şi al USL, decizia politică în privinţa proiectului Roşia Montană să fie luată după dezbaterea parlamentară, opinând că "nu are sens" că fie anunţată o decizie politică înaintea discuţiilor.

Întâlnire Ponta-Antonescu s-a încheiat. Premierul a plecat fără a face declaraţii

Întâlnirea dintre Victor Ponta şi Crin Antonescu s-a încheiat, premierul plecând, la ora transmiterii acestei ştiri, fără a face declaraţii.

Senator PNL: Ponta s-a obişnuit să treacă prin Parlament cu tancul, acum s-a izbit de muntele Roşia

Senatorul liberal de Bihor Cristian Bodea spune că "vina pentru scandalul Roşia Montană" îi aparţine premierului Victor Ponta, care "s-a obişnuit să treacă prin Parlament cu tancul, iar acum s-a izbit de munte", el adăugând că proiectul este "debil, un avorton al Guvernului".

Şova: Dacă votul va fi lăsat liber la PSD, votez pentru proiectul privind Roşia Montană

Ministrul Dan Şova a declarat, joi, că în calitate de senator PSD ar vota pentru proiectul Roşia Montană dacă votul va fi lăsat "liber", la latitudinea parlamentarilor PSD, iar în caz contrar se va supune disciplinei de partid.

Blaga: Multe din lucrurile propuse de PDL au fost acceptate de Ponta. Să nu se răzgândească

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, joi, după întâlnirea cu premierul Victor Ponta, că multe din lucrurile propuse de PDL au fost acceptate de şeful Guvernului "cel puţin verbal" şi că PDL aşteaptă ca acesta să nu se răzgândească.

Ioan Oltean, la DNA. Deputatul PDL este audiat în legătură cu presupuse fapte de corupţie

Deputatul PDL Ioan Oltean a venit, joi după-amiază, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru a fi audiat într-un dosar, în legătură cu presupuse fapte de corupţie. Ioan Oltean este urmărit pentru că ar fi intervenit la conducerea CJ Bistriţa-Năsăud şi la înalţi demnitari din ministerele Mediului, Dezvoltării şi Economiei pentru ca anumite firme să câştige licitaţii sau pentru ca primării conduse de edili PDL să primească fonduri publice pentru proiecte.

Şedinţă de urgenţă a USL, în acest moment. Reacţia lui Ponta la atacul lui Antonescu: Nu m-aţi auzit în trei ani criticându-l în public

Liderii USL, în frunte cu Victor Ponta şi Crin Antonescu, au o întâlnire, la ora transmiterii acestei ştiri, la cabinetul preşedintelui Senatului. La discuţii mai participă Daniel Chiţoiu, Radu Stroe, Dan Radu Ruşanu şi Liviu Dragnea.

Iohannis, întrebat despre conflictul Ponta-Antonescu: Nu e nici primul, nici ultimul. USL va continua

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, consideră că recentele controverse între liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu sunt datorate "lipsei de comunicare", apreciind că "nu este nici primul, nici ultimul" conflict dintre cei doi, dar că "USL va continua".

Ponta a prezentat o serie de elemente din licenţa RMGC, precizând că rămâne secretizată

Premierul Victor Ponta a prezentat joi într-o conferinţă de presă o serie de elemente din licenţa de exploatare emisă de Guvern în 1999 în cazul proiectului Roşia Montană, precizând că este secretizată la nivel "confidenţial" păstrându-şi acest caracter în baza deciziilor instanţelor.

Blaga, înainte de întâlnirea cu Ponta: Nu am venit pentru poză de familie, avem un set de propuneri

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat joi, înainte de întâlnirea cu premierul Victor Ponta, că PDL a venit la această discuţie cu primul-ministru cu un set de zece propuneri pentru relansarea economică şi că democrat-liberalii nu doresc să facă "o poză de familie".

Silaghi: Am citit la DNA înştiinţarea de urmărire penală, nu am văzut probele

Ovidiu Silaghi a declarat joi, la ieşirea de la DNA, că a citit înştiinţarea de urmărire penală din dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă, dar deocamdată nu a văzut probele, precizând că este membru al PE din 5 septembrie, dar vine la DNA pentru că vrea să clarifice problema.

Antonescu, atac dur la Ponta: Premierul a început un joc destul de parşivel. Cred că vrea tare proiectul de la Roşia Montană, dar nu asumă răspunderea

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a lansat, joi, un atac dur la adresa partenerului din USL, premierul Victor Ponta, pe subiectul Roşia Montană, acuzându-l că nu şi-a asumat responsabilitatea pe proiectul iniţiat de Guvern, că a fentat discuţia legată de exproprieri şi face un joc "parşivel".

Ponta: Există interese străine care urmăresc blocarea unor proiecte economice în România

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri seară, că are informaţii de la serviciile secrete că cei mai mulţi contestatari ai Proiectului Roşia Montană sunt de bună credinţă, dar totodată sunt şi activişti în spatele cărora stau interese străine care urmăresc blocarea unor proiecte economice.

Băsescu i-a transmis lui Timofti disponibilitatea României de a importa vinuri din R. Moldova

Preşedintele Traian Băsescu i-a transmis, miercuri, omologului moldovean, Nicolae Timofti, disponibilitatea României de a creşte substanţial importurile de vinuri şi alte produse agricole din R. Moldova, ca urmare a deciziei Rusiei de a bloca aceste importuri din Moldova, potrivit ProTV Chişinău.

Ponta: Relaţia mea cu Băsescu – n-am mai vorbit din mai, dar relaţia instituţională funcţionează

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri seară, că relaţia sa personală cu preşedintele Traian Băsescu este "inexistentă", precizând că nu a mai vorbit cu acesta din mai, precizând, pe de altă parte, că relaţia instituţională premier-şeful statului funcţionează foarte bine.

Ponta: Nu am o relaţie tensionată cu Antonescu. Trebuie dezbatere pe Roşia Montană, apoi decizie

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că nu are o relaţie tensionată cu Crin Antonescu, că este de acord cu afirmaţia acestuia privind necesitatea unei dezbateri în Parlament privind Roşia Montană, dar nu înţelege de ce acesta şi-a exprimat poziţia înainte de dezbatere.

Ponta: Am fost împotriva proiectului RMGC înainte de a-l cunoaşte, pentru că era susţinut de Băsescu

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri seară, că a fost împotriva proiectului Roşia Montană înainte să cunoască detalii despre proiect pentru că era susţinut de Traian Băsescu, ceea ce, în opinia sa, sigur era "ceva rău", dar acum crede că există beneficii şi pericole dacă nu se face proiectul.

Antonescu: N-am discutat cu Ponta de 4 zile, am transmis că e necesară o reuniune USL pe RMGC

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că nu a mai discutat cu premierul Victor Ponta de patru zile şi că i-a transmis acestuia, prin intermediul miniştrilor PNL, că este necesară o reuniune USL pe subiectul proiectului Roşia Montană deoarece "sunt lucruri de clarificat".

Antonescu, despre depăgubirile în cazul RMGC: Parlamentul nu va vota niciodată sub asemenea ameninţări

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că Parlamentul nu va vota niciodată o lege precum cea privind Roşia Montană sub ameninţări legate de eventualele despăgubiri, precizând că a făcut un apel public ca premierul sau miniştrii să clarifice acest subiect.

Teodor Meleşcanu, decorat de statul polonez

Ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski, i-a înmânat, miercuri, directorului SIE, Teodor Meleşcanu, o înaltă distincţie oferită de preşedintele Bronislaw Komorowski, pentru merite deosebite în dezvoltarea relaţiilor româno-poloneze.