Mediafax Echipa

Proteste în Brazilia: Ciocniri între manifestanţi şi forţele de ordine în apropiere de stadionul Maracana

Ciocniri au izbucnit duminică seara între poliţişti şi manifestanţi în apropiere de stadionul de fotbal Maracana din Rio, cu aproximativ 50 de minute înaintea finalei Brazilia-Spania din Cupa Confederaţiilor, a constatat o jurnalistă a AFP.

Ponta: Organizarea referendumului pentru Constituţie cu turul I al prezidenţialelor, cel mai raţional

Organizarea referendumului pentru revizuirea Constituţiei simultan cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, anul viitor, constituie în prezent cel mai raţional lucru care poate fi luat în calcul, a declarat preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, precizând că subiectul va fi discutat în USL.

Un mort şi opt răniţi în rândul spectatorilor, la un raliu în Ungaria

O persoană a murit, iar alte opt au fost grav rănite duminică, după ce o maşină a intrat într-o mulţime de spectatori, la un raliu pentru atomobilişti amatori, în Ungaria.

Croaţia a ADERAT la Uniunea Europeană. Zeci de mii de persoane s-au strâns la Zagreb pentru a sărbători evenimentul – FOTO

Zeci de mii de persoane au aclamat luni, la ora locală 0.00 (1.00, ora României), aderarea la Uniunea Europeană (UE) a ţării lor, după 22 de ani de la proclamarea independenţei faţă de fosta Iugoslavie.

Corlăţean a discutat cu omologii din Kuweit, EAU, Arabia Saudită, Qatar, Bahrain şi cu liderul CCG

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a avut, duminică, la Manama, în marja reuniunii Uniunea Europeană - Consiliul de Cooperare al Golfului (CCG), întrevederi separate cu omologii din Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Qatar, Bahrain şi cu secretarul general al CGG, potrivit MAE.

Washingtonul va răspunde pe cale diplomatică UE în legătură cu acuzaţiile de spionaj

Statele Unite "vor răspunde în mod adecvat" prin canale diplomatice cererilor de explicaţii din partea UE, după dezvăluirea de către o revistă germană a unui program de spionaj american vizând UE, a anunţat duminică Biroul Directorului Serviciilor Naţionale de Informaţii (ODNI).

Obama va prezenta un plan de 7 miliarde dolari pentru modernizarea reţelelor de energie din Africa

Preşedintele SUA, Barack Obama, va prezenta duminică, la Cape Town, un plan pe cinci ani, în valoare de 7 miliarde de dolari, pentru modernizarea reţelelor de energie din Africa în vederea reducerii riscului căderilor de tensiune care descurajează investiţiile.

Assange denunţă „retorica” americană privind pericolul reprezentant de dezvăluirile lui Snowden

Fondatorul site-ului WikiLeaks Julian Assange a denunţat duminică "retorica" unor oficiali americani, în opinia cărora dezvăluirile lui Edward Snowden, un fost consultant NSA, pun în pericol vieţi.

Italia a învins naţionala Uruguayului şi a încheiat Cupa Confederaţiilor pe locul 3

Reprezentativa Italiei a învins, duminică, la Salvador, cu scorul de 5-4 în urma loviturilor de departajare, naţionala Uruguayului, şi a încheiat pe locul 3 ediţia 3013 a Cupei Confederaţiilor.

CRONOLOGIE: Principalele evenimente de la venirea lui Mohamed Morsi la putere

Islamistul Mohamed Morsi se confruntă cu o puternică mişcare de contestare politică, după un an de la alegerea sa ca preşedinte, relatează AFP, care prezintă date-cheie de la venirea sa la putere.

Peste 230 de apeluri la 112 privind străzi şi imobile inundate în Capitală, primite în două ore

Peste 230 de apeluri privind străzi şi imobile inundate în Capitală au fost primite prin 112 de ISU Bucureşti în două ore, cele mai dificile intervenţii, din cauza cantităţii mari de apă, fiind în zonele spitalelor "Sf. Ioan" şi "Marie Curie", la Facultatea de Stomatologie şi pe Calea Văcăreşti.

Steaua – Livingston FC, scor 4-1, într-un meci amical

Formaţia Steaua a învins, duminică, scor 4-1, echipa scoţiană Livingston FC, în primul meci amical din cadrul stagiului de pregătire din Anglia.

Roberta Anastase s-a căsătorit la domeniul Ştirbey. Evenimentul a avut 400 de invitaţi

Vicepreşedintele PDL Roberta Anastase, fostă preşedintă a Camerei Deputaţilor, s-a cununat, duminică, la domeniul Ştirbey, cu omul de afaceri Victor Farca, la eveniment fiind invitate 400 de persoane.

Camera dezbate luni şi marţi legea cu amendamentul Chiuariu pentru judecătorul de cameră preliminară

Camera Deputaţilor va dezbate, luni şi marţi, în sesiune extraordinară, Legea de aplicare a Codului de Procedură Penală, după ce a votat, săptămâna trecută, un amendament al senatorului PNL Tudor Chiuariu prin care judecătorii decid dacă dosarele sunt sau nu trimise în judecată pe fond.

Dragnea: Nu renunţ la ideea referendumului în octombrie. Ar putea să dureze trei zile

Vicepremierul şi ministrul Dezvoltarii, Liviu Dragnea, a declarat, astăzi, că nu renunţă, ca urmare a deciziei CC privind constituţionalitatea pragului electoral la referendum, la ideea consultării populare în octombrie, menţionând că aceasta ar putea să dureze trei zile.

PLOI puternice în ţară: Peste 80 de gospodării inundate în Călăraşi, mai multe străzi distruse în judeţul Constanţa

Peste 80 de gospodării din Olteniţa şi Budeşti, judeţul Călăraşi, au fost inundate, duminică, după ce în zonă a plouat torenţial timp de câteva ore, judeţul fiind sub avertizare de cod galben de precipitaţii. Mai multe străzi din municipiul Constanţa, municipiul Medgidia şi oraşul Cernavodă au fost inundate, iar altele distruse în urma ploilor puternice.

PROTESTELE DIN EGIPT: Manifestanţii i-au strigat „Cară-te!” şi i-au arătat cartonaşul roşu lui Morsi. Sediul mişcării Fraţilor Musulmani, atacat cu cocteiluri Molotov

Mii de egipteni au strigat "Cară-te!", agitând cartoane de culoarea roşie, şi l-au huiduit duminică pe preşedintele islamist Mohamed Morsi în Piaţa Tahrir, un loc simbolic în care au revenit atmosfera şi sloganurile revoluţiei din 2011 împotriva lui Hosni Mubarak.

Plen comun în sesiune extraordinară luni pentru punerea în acord a Statutului aleşilor cu decizia CC

Camera Deputaţilor şi Senatul sunt convocate, luni, de la ora 15:00, în sesiune extraordinară, în şedinţă de plen comun, pentru a pune în acord Statutul parlamentarilor cu decizia Curţii Constituţionale prin care unele articole ale legii au fost declarate neconstituţionale.

Viviane Reding: Între parteneri, nu se spionează!

Comisarul european al Justiţiei Viviane Reding a avertizat că "între parteneri, nu se spionează", punând în discuţie negocierea unui acord comerical de liber-schimb transatltantic, în cazul în care nu se înlătură suspiciuni cu privire la acuzaţii de spionare a UE de către SUA.

Rosberg se impune la Silverstone după o cursă plină de incidente produse de pneurile Pirelli

Germanul Nico Rosberg de la Mercedes a reuşit să se impună, duminică, în Marele Premiu al Marii Britanii, după o cursă dramatică, marcată de dezintegrarea pneurilor Pirellli cu care sunt echipate monoposturile, ceea ce a pus în pericol viaţa piloţilor.

Nico Rosberg a câştigat Marele Premiu al Marii Britanii

Pilotul german al echipei Mercedes, Nico Rosberg, a câştigat, duminică, Marele Premiu al Marii Britanii, a opta etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, fiind urmat de australianul Mark Webber (Red Bull) şi de spaniolul Fernando Alonso (Ferrari).

PNŢCD: Lupu nu mai are calitatea de membru al Partidului, Pavelescu este singurul preşedinte

PNŢCD dezminte informaţia potrivit căreia Aurelian Pavelescu a fost exclus din partid, menţionând că Vasile Lupu, cel care a făcut anunţul, nu mai are calitatea de membru al formaţiunii.

Dispută Funeriu-Ivan pe tema rezultatelor obţinute la Evaluarea Naţională: Dacă subiectele au fost manipulate ne aflăm în faţa unei fraude/Funeriu nu are niciun fel de ruşine

Rezultatele de la EVALUAREA NAŢIONALĂ au determinat o dispută între consilierul prezidenţial Daniel Funeriu, care spune că dacă subiectele au fost manipulate, atunci asistăm la o fraudă comandată politic, şi PSD, care susţine că fostul ministru "nu are niciun fel de ruşine pentru ceea ce face".

Germania, ţinta privilegiată a NSA

Germania este ţara europeană cea mai supravegheată de către Agenţia americană de spionaj electronic NSA, cu aproximativ 500 de milioane de conexiuni telefonice şi Internet înregistrate lunar, scrie săptămânalul Der Spiegel.

Hellvig: Un referendum pentru Constituţie ar putea exista, cel mai repede, la alegerile prezidenţiale

Secretarul general al PNL, Eduard Hellvig, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia, că referendumul pentru Constituţie ar putea fi organizat cel mai devreme odată cu alegerile prezidenţiale din 2014, precizând că o decizie va fi luată în USL săptămânile viitoare.

Liderul ţărănist Vasile Lupu: Aurelian Pavelescu a fost exclus din partid

Liderul ţărănist Vasile Lupu a declarat că liderul PNŢCD, Aurelian Pavelescu, a fost exclus din partid, printr-o decizie luată de Biroul Naţional de Conducere, care s-a întrunit duminică la Iaşi.

Hellvig: Vă garantez că până în 2016 USL va exista

Secretarul general al PNL, Eduard Hellvig, a declarat, duminică, la Alba Iulia, că "garantează" că USL va exista până în 2016, iar după viitoarele alegeri parlamentare, la care, din raţiuni tactice, PNL şi PSD ar putea merge separat, este posibilă o nouă guvernare formată din cele două partide.

Hellvig: Mişcarea Populară nu are cum să rupă din voturile dreptei la europarlamentare

Secretarul general al PNL, Eduard Hellvig, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia, că Mişcarea Populară "nu are cum să rupă din voturile dreptei" la alegerile europarlamentare, precizând că ţinta PNL este să obţină minim 25 la sută la acest scrutin.

Programul teatrelor din Bucureşti în perioada 1 – 7 iulie

Programul principalelor instituţii de spectacole din Bucureşti în perioada 1 - 7 iulie:

Fiat devine cel mai mare acţionar al ziarului Corriere della Sera

Fiat va deveni cel mai mare acţionar al influentului ziar italian Corriere della Sera, cu o participaţie de 20% la compania-mamă RCS Mediagroup, care va finaliza săptămâna viitoare o majorare de capital de 400 milioane euro, în contextul veniturilor şi profitului în scădere.

COD GALBEN de ploi în Capitală şi nouă judeţe din sudul şi estul ţării

Capitala şi judeţele Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Buzău, Brăila, Vaslui, Iaşi şi Galaţi sunt sub avertizare cod galben de ploi, duminică, până în jurul orei 17.30.

Năstase: Constituţia din 2003, pentru NATO şi UE. PD a susţinut mandatul prezidenţial de 5 ani

Fostul premier Adrian Năstase afirmă, pe blog, comentând declaraţiile de sâmbătă ale şefului statului, că revizuirea din 2003 nu a fost făcută pentru el, ci pentru intrarea în UE şi NATO, că PD şi PNL au votat în unanimitate legea, iar mandatul prezidenţial de 5 ani a fost susţinut de PD şi PNL.

Un sergent american capturat în Afganistan ar putea fi eliberat după patru ani

ISAF, forţa NATO în Afganistan, şi-a exprimat duminică speranţa că militarul american deţinut de talibani de exact patru ani va fi eliberat "rapid", în contextul în care Washingtonul s-a declarat pregătit pentru un schimb cu rebeli încarceraţi la Guantanamo Bay (Cuba), relatează AFP.

Deputaţi ruşi se mobilizează pentru Snowden, blocat de peste o săptămână la Moscova

Deputaţi ruşi s-au mobilizat duminică pentru Edward Snowden, blocat în zona de tranzit pe un aeroport din Moscova, apreciind că o extrădare a fugarului în Statele Unite ar fi "moral inadmisibilă", după ce Ecuadorul a trimis mingea în terenul Rusiei privind cererea sa de azil

Croaţia se pregăteşte să intre în UE, în contextul unor probleme economice grave

Croaţia sărbătoreşte duminică intrarea sa istorică în Uniunea Europeană (UE), al cărui al 28-lea stat membrru va deveni luni, dar festivităţile sunt umbrite de grave probleme economice care afectează această fostă republică iugoslavă ce şi-a proclamat independenţa în 1991.

Apple se află în dificultate: Divorţul de Samsung, dificil pentru companie, care nu găseşte furnizori de acelaşi calibru

Apple are dificultăţi în ceea ce priveşte "divorţul" de rivalul asiatic Samsung Electronics, deoarece nu a reuşit să găsească furnizori de cipuri care să poată face faţă exigenţelor companiei americane.

Statuie în mărime naturală a Papei Francisc, la Catedrala din Buenos Aires

O statuie în mărime naturală a Papei Francisc, sculptată în fibră de sticlă şi răşină, a fost instalată sâmbătă într-un patio la Catedrala din Buenos Aires, unde Jorge Bergoglio a fost arhiepiscop înainte să urce pe tronul Sfântului Petru.

Putin a promulgat legea împotriva propagandei homosexuale

Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat duminică o lege controversată ce pedepseşte orice act de "propagandă" homosexuală în faţa unui minor, denunţată ca discriminatoare de către apărătorii drepturilor omului.

Jennifer Lopez, criticată pentru că a cântat preşedintelui Turkmenistanului

Jennifer Lopez a fost criticată de reprezentanţii The Human Rights Foundation după ce a susţinut, sâmbătă, un concert la petrecerea de aniversare a preşedintelui Turkmenistanului, Gurbangulî Berdimuhamedov, cunoscut pentru regimul său opresiv.

Pragul valoric în care statul poate încheia contracte fără licitaţie, ridicat substanţial din iulie

Pragul valoric în limita căruia instituţiile publice pot încheia contracte prin achiziţie directă, fără licitaţie, a fost dublat de la 15.000 euro la 30.000 euro pentru produse şi servicii şi ridicat de la 15.000 euro la 100.000 euro pentru lucrări, plafoane valabile începând cu luna iulie acest an.