Mediafax Echipa

Trenurile Bucureşti-Viena şi retur, deviate prin Bratislava din cauza inundaţiilor din Ungaria

Trenurile internaţionale Bucureşti - Viena şi retur circulă, între Budapesta şi Viena, pe un traseu deviat prin Bratislava, din cauza inundaţiilor din Ungaria, a anunţat, luni, CFR Călători.

Ponta: Confiscarea bunurilor folosite la infracţiuni nu e susţinută de membrii Comisiei de revizuire

Premierul Victor Ponta a declarat luni că introducerea în noua Constituţie a propunerii privind confiscarea bunurilor folosite la infracţiuni nu este susţinută de membrii Comisiei de revizuire, el arătând că se va încerca acoperirea situaţiilor în cauză prin legea specială.

CEC Bank a folosit profitul de anul trecut pentru majorarea capitalului

CEC Bank şi-a majorat capitalul social cu 32,5 milioane lei, la 1,124 miliarde lei, prin capitalizarea profitului obţinut anul trecut, a anunţat banca.

Prinţul Philip al Marii Britanii îşi petrece cea de-a 92-a aniversare în spital

Prinţul Philip, soţul reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii, îşi petrece cea de-a 92-a aniversare în spital, unde îşi continuă convalescenţa după o intervenţie chirurgicală pe care a suportat-o la nivelul abdomenului, la sfârşitul săptămânii trecute.

USL: Pe noua Constituţie, preşedintele nu mai poate refuza un ministru, la remaniere

USL a agreat ca noua Constituţie să clarifice raporturile dintre preşedinte, pe de o parte, şi Guvern şi Parlament, pe de altă parte, în sensul în care şeful statului să nu mai poată refuza un ministru propus de premier, la remaniere, a precizat, luni, liderul PNL Crin Antonescu.

Povestea adolescentei de 13 ani cu IQ-ul mai mare decât al lui Einstein: „Nu este drept să fiu comparată cu el” – VIDEO

Neha Ramu, o adolescentă de 13 ani din Marea Britanie, a atins cel mai mare scor posibil la testul Mensa al coeficientului de inteligenţă, depăşindu-l până şi pe cel al lui Albert Einstein.

Thrillerul SF „The Purge” a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american. Ce filme urmează în top – VIDEO

Thrillerul SF "The Purge" a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american, detronând astfel cel de-al şaselea film din franciza "Furios şi iute", potrivit cifrelor provizorii publicate duminică de compania Exhibitor Relations.

Apele Române: Lucrările la digul de la Borcea, aproape finalizate. Nu este pericol de inundaţie

Lucrările de consolidare a digului de pământ de la braţul Borcea, în care se infiltrase apa, sunt aproape încheiate, neexistând vreun pericol de inundaţie, conform preconizărilor actuale privind debitul Dunării, au declarat luni, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Administraţiei "Apele Române".

Antonescu: Dacă Băsescu nu promulgă Legea referendumului, Parlamentul i-o retrimite la fel

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, luni, după şedinţa USL, că în situaţia în care preşedintele Traian Băsescu nu va promulga Legea referendumului prin care pragul electoral e diminuat la 30%, Parlamentul îi va retrimite legea nemodificată şi va trebui să o promulge în forma agreată de USL.

Mandatul preşedintelui, REDUS la 4 ani în Noua Constituţie. Amendamentele adoptate de Comisia de revizuire a Constituţiei

Comisia de revizuire a Constituţiei a adoptat, luni, o serie de amendamente care îl vizează pe preşedintele României, care va fi definit drept "şef al statului", mandatul acestuia se va reduce la patru ani, iar PNL şi-a retras amendamentul care impunea interdicţii foştilor preşedinţi.

USL vrea introducerea în noua Constituţie a „moţiunii de cenzură constructive”

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, luni, după şedinţa conducerii USL, că Uniunea agreează introducerea în noua Constituţie a "moţiunii de cenzură constructive", prin care iniţiatorii moţiunii de cenzură trebuie să propună şi succesorul la funcţia de prim-ministru.

În noua Constituţie CSAT devine Consiliul Naţional de Securitate

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, luni, că USL a convenit ca în noua Constituţie să se modifice denumirea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) în Consiliul Naţional de Securitate, instituţia urmând să-şi menţină integral, însă, atribuţiile actuale.

Anchetatorii analizează „o pistă românească” în cazul masacrului din septembrie 2012 din Alpi

Apeluri telefonice efectuate din România sau primite în această ţară apar în registrele telefonice ale familiei britanice al-Hilli, ucise în septembrie 2012 în Alpii francezi, iar anchetatorii analizează "o pistă românească", relatează Le Nouvel Observateur în ediţia electronică de luni.

Manifestaţiile din Turcia produc îngrijorări în rândul liderilor islamişti din ţări arabe

Manifestaţiile desfăşurate în mai multe oraşe turceşti sunt urmărite cu atenţie în lumea arabă, producând îngrijorări în rândul liderilor islamişti, care prezintă de mai mult timp Turcia ca un model de reuşită a islamului politic, potrivit unor analişti.

USL: Pe noua Constituţie, preşedintele merge la Consiliul European când se discută politică externă

USL a agreat, luni, ca noua Constituţie să reglementeze ca preşedintele să reprezinte România la Consiliul European doar când pe agendă figurează subiecte privind politica externă sau politica de securitate a UE, în restul situaţiilor reprezentarea ţării fiind asigurată de premier.

Fostul ministru al Educaţiei Liviu Pop a fost audiat la Parchetul instanţei supreme în dosarul privind conflictul de interese

Liviu Pop a fost audiat, luni, la Parchetul instanţei supreme, în dosarul în care ANI l-a reclamat că, în perioada în care a fost ministru interimar al Educaţiei, ar fi avantajat patrimonial FSLI, acesta declarând că le-a spus procurorilor de ce a emis ordinul şi ce a stat în spatele actului.

Hollande a proclamat sfârşitul crizei din Europa, însă pieţele nu au reacţionat. Ce spun analiştii economici

Preşedintele francez Francois Hollande a proclamat sfârşitul crizei datoriilor de stat din zona euro, în timpul unei întâlniri la Tokyo cu investitorii japonezi, însă pieţele financiare nu au reacţionat la declaraţia liderului de la Paris, iar analiştii se arată sceptici.

Victor Hănescu a urcat cinci locuri în clasamentul ATP. Topul primilor 10 jucători

Tenismanul Victor Hănescu a urcat cinci locuri în clasamentul ATP dat publicităţii luni, de pe 54 pe 49 şi rămâne cel mai bine clasat jucător român, cu 895 de puncte.

Nivelul apelor Dunării a început să scadă la Budapesta

Nivelul apelor Dunării a ajuns la 8,91 de metri luni dimineaţă la Budapesta, doborând recordul de 8,60 de metri din 2006, însă acesta a început să scadă în cursul nopţii de duminică spre luni.

Cristian Diaconescu: Ce se întâmplă la dezbaterile privind modificarea Constituţiei mi se pare neserios

Dezbaterile privind modificarea Constituţiei sunt neserioase, pentru că se aruncă pe piaţă teme cu parfum mai degrabă politic decât juridic, susţine consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu.

Populaţia României a scăzut cu 7.587 de persoane în luna aprilie

Populaţia României a scăzut cu 7.587 de persoane în luna aprilie, când s-au născut peste 14.500 de copii şi au decedat aproape 22.200 de persoane, informează, luni, Institutul Naţional de Statistică (INS).

TONY AWARDS 2013: Musicalul „Kinky Boots”, marele învingător la echivalentul în teatru al Oscarurilor

Spectacolul "Kinky Boots" a fost marele câştigător la gala Tony Awards 2013, organizată duminică seară, la New York, unde a obţinut şase trofee, inclusiv la categoria "cel mai bun musical".

O şcoală islamică a fost incendiată în Londra, ca posibilă răzbunare pentru uciderea militarului Lee Rigby

Un incendiu care a avut loc într-o instituţie şcolară islamică de la periferia Londrei ar putea fi legat de uciderea unui soldat britanic luna trecută, a anunţat duminică şeful poliţiei londoneze.

Ponta: În Germania am întâlniri cu mari investitori interesaţi de România

Premierul Victor Ponta a declarat luni, înaintea şedinţei conducerii USL, că agenda discuţiilor din programul vizitei oficiale pe care o face în Germania vizează relaţiile economice, el precizând că va avea întâlniri cu mari investitori germani interesaţi să investească în România.

Ponta: Vom vota împotriva traseismului în noua Constituţie. Ne-am înţeles în USL

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, înaintea şedinţei USL, că şi membrii PSD din Comisia de revizuire a Constituţiei vor vota împotriva treseismului politic, el precizând că asupra acestei chestiuni există o înţelegere în cadrul USL.

Ponta: Există încă mentalitatea că toată lumea stă şi aşteaptă, şi după aceea o să vină Guvernul şi o să scoată apa din curţi

Premierul Ponta, care luni şi marţi se va afla în vizită în Germania şi Slovacia, a cerut autorităţilor locale să nu mai aştepte intervenţia Guvernului în caz de situaţii urgente, inclusiv pentru eventuala evacuare a unor persoane în caz de inundaţii.

Companiile franceze construiesc în pierdere stadioane, sperând la contracte mari în Qatar şi Rusia

Companiile franceze construiesc sau renovează cu pierderi financiare mai multe stadioane din Franţa, ca parte a pregătirilor pentru campionatul european de fotbal din anul 2016, sperând că vor atrage astfel contracte mai profitabile de la guverne bogate, precum Qatarul şi Rusia.

Deficitul comercial a scăzut în primele patru luni la 1,67 miliarde euro

Deficitul comercial a scăzut în primele patru luni, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cu 4,2 miliarde lei (971,3 milioane euro), la 7,31 miliarde lei (1,67 miliarde euro), exporturile având un ritm de creştere mai mare decât cel al importurilor, potrivit datelor anunţate luni de INS.

Google va prelua aplicaţia de navigaţie şi trafic Waze, pentru 1 miliard de dolari

Google este aproape de preluarea aplicaţiei de navigaţie şi informaţii privind traficul Waze, pentru mai mult de 1 miliard de dolari, a declarat o sursă apropiată situaţiei.

Noi avertizări COD GALBEN de ploi. Izolat vor fi precipitaţii de 50-60 litri/mp. HARTA zonelor afectate

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, o avertizare *COD GALBEN de ploi torenţiale, grindină şi intensificări de vânt*, valabilă de luni de la ora 16:00 până marţi la ora 09:00. Avertizarea este valabilă în aproape toate judeţele ţării, cu excepţia Bucureştiului şi a 11 judeţe din est şi sud. Meteorologii au emis încă o avertizare de ploi torenţiale, grindină şi intensificări de vânt, valabilă de marţi de la ora 09:00 până miercuri la ora 09:00.

Grav bolnav, Nelson Mandela şi-a petrecut a treia noapte în spital. Africa de Sud, între îngrijorare şi rugăciune pentru un sfârşit demn

Fostul preşedinte sud-african Nelson Mandela a petrecut a treia noapte în spital, unde a fost internat în stare "îngrijorătoare", în timp ce Africa de Sud se roagă şi este împărţită între îngrijorare, resemnare şi dorinţa ca sfârşitul vieţii sale să fie unul demn.

BAC 2013: Prima probă la BACALAUREAT începe astăzi

Prima sesiune a examenului naţional de BACALAUREAT 2013 începe luni, cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba şi literatura română (proba A), informează Ministerul Educaţiei. Proba se va desfăşura în intervalul 10 - 12 iunie şi va fi urmată de evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B) - croată, maghiară, germană, sârbă, slovacă, turcă şi ucraineană -, programată între 12 şi 14 iunie 2013.

Preşedintele Afganistanului: Războiul desfăşurat de SUA împotriva terorismului ar fi putut încuraja islamismul radical

Preşedintele afgan Hamid Karzai s-a întrebat, duminică, dacă "războiul împotriva terorismului" desfăşurat de Statele Unite din 2001 nu a condus la o radicalizare mai mare a lumii musulmane.

INUNDAŢII în EUROPA: Alunecări de teren, căi ferate blocate şi 13 oameni evacuaţi în Elveţia, în urma ploilor torenţiale

Ploi abundente însoţite de grindină s-au înregistrat în vestul Elveţiei duminică seara, provocând alunecări de teren şi inundaţii care au blocat căile ferate şi au determinat evacuarea a aproximativ 13 persoane, a anunţat poliţia elveţiană.

PROTESTE la Râmnicu Vâlcea: Transportul în comun, BLOCAT. Şoferii refuză să plece pe traseu

Transportul în comun este blocat luni dimineaţă la Râmnicu Vâlcea, după ce şoferii regiei de transport au refuzat să plece pe traseu, reclamând că nu le sunt mărite salariile şi că au fost făcute nejustificat angajări. Potrivit liderului sindicatului societăţii, Constantin Duţă, şoferii nu au plecat cu maşinile pe traseu şi protestează în faţa pavilionului administrativ al unităţii, aşteptând ca directorul regiei să îi primească la negocieri.

ATAC SINUCIGAŞ în apropiere de aeroportul din Kabul: Şapte oameni au murit

Insurgenţii au lansat un atac sinucigaş în apropiere de aeroportul din Kabul, luni dimineaţa, şi au preluat controlul asupra unei clădiri din această zonă de nord-est a capitalei afgane.

MAURICE SENDAK, unul dintre cei mai apreciaţi scriitori de cărţi pentru copii, omagiat de GOOGLE printr-un logo special – FOTO, VIDEO

GOOGLE sărbătoreşte, luni, 85 de ani de la naşterea scriitorului de cărţi pentru copii şi ilustratorului american Maurice Sendak, printr-un logo special animat, care include unele dintre cele mai celebre personaje din volumele sale, precum cele din romanul grafic "Where the Wild Things Are".

Acord între cele două Corei asupra unei reuniuni interguvernamentale miercuri şi joi la Seul

Cele două Corei au încheiat luni, în urma unor negocieri-maraton, un acord privind organizarea la Seul a unei reuniuni intercoreene la nivelul celor două guverne, prima din 2007 şi până în prezent, a anunţat agenţia de presă sud-coreeană Yonhap.

Sebastian Vettel a câştigat Marele Premiu de Formula 1 al Canadei

Pilotul german Sebastian Vettel (Red Bull) a câştigat, duminică, Marele Premiu al Canadei, a şaptea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, el fiind urmat de spaniolul Fernando Alonso (Ferrari) şi de britanicul Lewis Hamilton (Mercedes).

UPDATE:The Guardian a dezvăluit identitatea sursei informaţiilor despre supravegherea comunicaţiilor

(Adaugă informaţii despre identitatea sursei, un fost angajat CIA, declaraţii, elemente de context şi elemente de background)