Mediafax Echipa

Nicolăescu: Hipertensiunea este o boală a secolului. Eu însumi sunt hipertensiv de mulţi ani

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, sâmbătă, că hipertensiunea arterială este o boală a secolului, el însuşi fiind hipertensiv de mulţi ani, şi că românii trebuie să meargă la medic când sunt sănătoşi pentru a preveni astfel de afecţiuni.

Un exemplar din prima ediţie „Harry Potter”, scos la licitaţie

Un exemplar din prima ediţie a primului volum din seria aventurilor celebrului vrăjitor Harry Potter, creată de J. K. Rowling, care conţine şi adnotările făcute de scriitoarea britanică, va fi scos la licitaţie, la Londra, pe 21 mai, informează Reuters.

Ancheta judiciară asupra morţii lui Litvinenko ar putea să fie abandonată

Ancheta judiciară privind moartea opozantului rus Aleksndr Litvinenko în Marea Britanie poate să fie abandonată din cauza imposibilităţii examinării unui eventual rol al statului rus, a anunţat vineri coronerul, magistratul însărcinat cu aceste investigaţii.

Ponta, la TNL: Am fost doi ani şi jumătate o echipă unită, vreau să fim în următorii ani împreună

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la Conferinţa TNL, că cei din USL au fost doi ani şi jumătate "o echipă unită" şi vrea să fie şi "în următorii ani împreună, fiind într-adevăr o echipă pentru România".

Christopher Nolan ar putea regiza următorul film din franciza „James Bond”

Christopher Nolan ar putea regiza cel de-al 24-lea film din franciza "James Bond", după ce Sam Mendes a luat hotărârea să se retragă din acest proiect.

„Poartă fashion IA românească”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea THE ONE – GALERIE FOTO

Revista The ONE a sărbătorit împlinirea a nouă ani printr-o petrecere aniversară al cărei dress-code a fost „poartă fashion IA românească”.

Christoph Waltz, după incidentul de la Cannes: M-am temut pentru viaţa mea

Actorul austriac Christoph Waltz a declarat că s-a temut pentru viaţa sa la Festivalul de Film de la Cannes, vineri, când un bărbat a tras două focuri de armă în aer, incidentul producându-se în timp ce Waltz împreună cu actorul francez Daniel Auteuil acordau un interviu live.

Ponta şi Antonescu au venit împreună la Conferinţa naţională de alegeri a TNL

Premierul Victor Ponta participă, sâmbătă, la Conferinţa naţională de alegeri a Tineretului Naţional Liberal, el sosind la Romexpo, unde are loc evenimentul, împreună cu preşedintele PNL Crin Antonescu, precum şi cu alţi lideri ai PNL şi cu preşedintele PC Daniel Constantin.

Rusia va menţine trupe în Transnistria până la soluţionarea conflictului îngheţat

Moscova îşi va ţine trupele de menţinerea păcii în regiunea separatistă moldoveană Transnistria până când Chişinăul şi Tiraspolul ajung la un acord asupra statutului acestei republici autoproclamate, a declarat vicepremierul Dmitri Rogozin, relatează RIA Novosti.

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, la emisiunea „După 20 de ani”, duminică, la Pro TV – VIDEO

Obţinerea unui raport MCV favorabil în luna decembrie, numirile de procurori şefi, confiscarea maşinilor celor care încalcă legislaţia rutieră sunt câteva dintre temele pe care le va aborda ministrul Justiţiei Robert Cazanciuc, duminică, la emisiunea "După 20 de ani" difuzată de Pro TV.

Berlinul reacţionează cu prudenţă faţă de o iniţiativă europeană a lui Hollande

Guvernul german a calificat vineri ca "interesantă" şi "meritând reflecţia" pledoaria pentru o Europă mai integrată a preşedintelui francez François Hollande, dar şi-a exprimat reţinerea faţă de ideea unui buget al zonei euro.

Copilul din Năvodari care a căzut într-o fântână a fost luat de Protecţia Copilului Constanţa

Copilul de doi ani care, la sfârşitul săptămânii trecute, a căzut într-un puţ plin cu apă din curtea casei, a fost luat, vineri seară, de către angajaţii Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, fiind dat în grija unui asistent maternal, unde se află alţi doi fraţi ai săi.

Suceava: Membri ai unei echipe de handbal, participanţi la un turneu, la spital cu dureri abdominale

Doi componenţi ai lotului de handbal juniori ai echipei din Murfatlar care participă la un turneu semifinal la Suceava au fost transportaţi la spital după ce au acuzat dureri abdominale şi vărsături.

Preşedintele şi vicepremierul Ungariei, la pelerinajul de Rusalii de la Şumuleu Ciuc

Preşedintele Ungariei, Ader Janos, vicepremierul Semjen Zsolt şi alţi parlamentari din ţara vecină participã, sâmbătă, la pelerinajul de Rusaliile catolice de la Şumuleu Ciuc, judeţul Harghita, la manifestarea religioasã fiind deja sosite zeci de mii de persoane.

CRIZA NORD COREEANĂ. Tiruri de rachete cu rază scurtă de acţiune către Marea Japoniei

Coreea de Nord a efectuat sâmbătă tiruri de rachete cu rază scurtă de acţiune către Marea Japoniei, aparent în cadrul unor manevre, a anunţat Ministerul sud-coreean al Apărării.

Jakob Vestergaard a părăsit România, Oltchim va fi condusă la Cupa României de Steluţa Luca

Antrenorul danez Jakob Vestergaard a părăsit România, campioana Oltchim Râmnicu Vâlcea urmând să fie condusă la ultima competiţie a sezonului, Cupa României, de secundul Steluţa Luca.

Ucraina are trei luni pentru a îndeplini condiţiile unui acord cu UE, avertizează Sikorski

Ucraina are trei luni pentru a îndeplini condiţiile indispensabile semnării unui acord de asociere cu UE, a avertizat vineri şeful diplomaţiei poloneze Radoslaw Sikorski, la finalul unei reuniuni a miniştrilor de Externe din Europa Centrală şi de Est cu Lady Catherine Ashton.

Arme de foc deţinute fără drept, descoperite în casa unui bărbat din Covasna

Trei arme de foc au fost găsite de poliţişti în casa unui bărbat din Întorsura Buzăului, judeţul Covasna, acesta fiind cercetat pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uz de armă letală fără drept.

NOAPTEA MUZEELOR: Peste 600 de poliţişti vor asigura ordinea

Peste 600 de poliţişti vor asigura ordinea şi siguranţa publică, la nivel naţional, cu ocazia desfăşurării Nopţii Muzeelor, sâmbătă spre duminică, informează un comunicat al Poliţiei Române.

TVR: Administraţia SRTv nu a primit nicio revendicare din partea lui Adrian Sobaru

Reprezentanţii TVR au declarat, pentru MEDIAFAX, că administraţia SRTv nu a primit nicio revendicare, notă sau alt gen de sesizare din partea angajatului Adrian Sobaru prin care acesta să solicite o audienţă ori să anunţe că are motive care să-l determine să recurgă la o formă de protest.

Cutremur cu magnitudinea 6,1 în apropierea coastei de nord-est a Japoniei

Un cutremur cu magnitudinea 6,1 a avut loc sâmbătă în apropierea coastei de nord-est a Japoniei, a anunţat Institutul american pentru geofizică USGS, dar nu a fost declanşată vreo alertă de tsunami şi nu s-a anunţat vreo pagubă.

Contribuabilii israelieni au plătit întreţinerea unei reşedinţe private a lui Netanyahu

Contribuabilii israelieni, supăraţi din cauza curei de austeritate prevăzută de Guvern, au plătit 88.000 de dolari anul trecut ca cheltuieli de întreţinere pentru o reşedinţă privată a premierului Benjamin Netanyahu, a dezvăluit vineri cotidianul Haaretz.

Zeci de răniţi în Connecticut, în urma unei coliziuni între două trenuri

Aproximativ 60 de persoane au fost rănite, dintre care cinci grav, în coliziunea a două trenuri de periferie, la o oră de vârf, vineri, în statul Connecticut, în nord-estul Statelor Unite, a anunţat guvernatorul Dan Malloy.

FOCURI DE ARMĂ LA CANNES. Un bărbat a fost arestat – VIDEO

Un bărbat a fost arestat, vineri, la Festivalul de Film de la Cannes, după ce a tras două focuri de armă în aer, incidentul producându-se chiar în timp ce actorii Christoph Waltz şi Daniel Auteuil acordau un interviu live.

Mourinho: Este cel mai slab sezon al carierei mele

Antrenorul echipei Real Madrid, Jose Mourinho, a declarat, vineri, după finala Cupei Spaniei pierdută, scor 1-2, cu Atletico Madrid, că acesta este cel mai slab sezon din cariera sa.

Legea privind căsătoria între persoane de acelaşi sex în Franţa a fost promulgată

Legea care permite căsătoria cuplurilor de persoane de acelaşi sex în Franţa a fost promulgată de către preşedintele Republicii François Hollande şi publicată sâmbătă în Jurnalul oficial.

FINALA EUROVISION 2013: Şansele lui Cezar Ouatu de a câştiga concursul. Cum sunt cotaţi concurenţii de casele de pariuri – VIDEO

Cezar Ouatu a reuşit să se califice în finala concursului Eurovision, dar greul de-abia acum începe pentru român. Piesa "It's My Life", interpretată de Cezar, a stârnit reacţii diferite printre specialişti.

Alexandra Stan a lansat un nou videoclip. Peste 600.000 de vizualizări în două săptămâni – VIDEO

Alexandra Stan revine cu un nou videoclip incendiar, "All my people", care a fost filmat în Bulgaria, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Semne că partenerul de viaţă te înşală. Opt lucruri care îl pot da de gol

Vorbeşte la telefon din baie, nu îi cunoşti prietenii şi îşi ţine ascunse parolele de la conturile pe care le deţine pe reţelele de socializare - acestea sunt doar câteva semne că partenerul de viaţă te înşală, spune Maxwell Billieon, autorul cărţii "Death of the Cheating Man"

Atletico Madrid a câştigat Cupa Spaniei. Victorie în finală împotriva Realului Madrid

Formaţia Atletico Madrid a câştigat Cupa Spaniei pentru a zecea oară în istorie, în urma victoriei, scor 2-1 (1-1, 1-1), după prelungiri, în faţa echipei Real Madrid, în finala competiţiei disputată pe arena Santiago Bernabeu.

Primul teren de golf la standarde americane va fi inaugurat în Cluj

Primul teren de golf din România construit după standardele United States Golf Association (USGA) va fi inaugurat, în vara acestui an, lângă Cluj-Napoca, în urma unei investiţii care depăşeşte un milion de euro.

CLASA PREGĂTITOARE: Peste 9.300 de cereri de înscriere înregistrate în etapa a doua

Peste 9.300 de cereri de înscriere în clasa pregătitoare au fost înregistrate în etapa a doua, majoritatea fiind pentru copii care vor împlini şase ani până la 1 septembrie 2013, potrivit datelor anunţate vineri seară de Ministerul Educaţiei.

Liga I: Oţelul Galaţi – Ceahlăul Piatra Neamţ, scor 3-2

Formaţia Oţelul Galaţi a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 3-2 (2-2), echipa Ceahlăul Piatra Neamţ, într-un meci contând pentru etapa a XXXII-a a Ligii I.

Ponta: Cred că au înţeles şi liberalii care e problema. Aştept ca Antonescu să ia lucrurile în serios

Liderul PSD, premierul Victor Ponta, apreciază drept "utilă" întâlnirea de vineri după-amiază cu liderii PNL de la Palatul Victoria, care, în opinia sa, "păreau că nu au înţeles" care este problema social-democraţilor, respectiv dacă liberalii sunt solidari în totalitate cu Guvernul.

Copos despre amânarea confirmării planului de reorganizare al FC Rapid: Sunt dărâmat!

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, vineri seară, că este "dărâmat" de decizia Tribunalului Bucureşti de a amâna pentru 13 septembrie planul de reorganizare al societăţii care administrează clubul giuleştean, amânare ce ar putea duce la retrogradarea echipei din Liga I.

Liga I: CFR Cluj – Concordia Chiajna, scor 1-1

Formaţia CFR Cluj a încheiat la egalitate, vineri, pe teren propriu, scor 1-1 (0-0), cu echipa Concordia Chiajna, în primul meci al etapei a XXXII-a a Ligii I.

DOSARUL TRANSFERURILOR: ICCJ a încheiat dezbaterile, urmând să ia o decizie definitivă pe 20 mai

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a încheiat, vineri seară, dezbaterile în dosarul transferurilor, sentinţa definitivă în cazul celor opt oameni de fotbal pe care instanţa inferioară, Curtea de Apel Bucureşti, i-a condamnat la închisoare cu executare sau cu suspendare urmând să fie dată luni, 20 mai.

Adunarea Generală ONU a adoptat o rezoluţie în favoarea independenţei Polineziei franceze

Adunarea Generală ONU a adoptat vineri o rezoluţie prin care Polinezia franceză este plasată pe lista teritoriilor care trebuie decolonizate, Franţa catalogând votul, care este simbolic, drept o "ingerinţă" în afacerile interne.

Vicepreşedinte UNCJR: Regionalizarea se va face preponderent după model românesc

Vicepreşedintele UNCJR, Silvian Ciupercă, a afirmat că regionalizarea României se va face preponderent după un model românesc, iar experţii străini nu vor mai juca un rol decisiv, aşa cum s-a întâmplat la adoptarea primei legi a dezvoltării regionale a României, adoptată în 1997.

Vicepreşedinte PSD propune sancţiuni pentru membrii partidelor din USL care îşi atacă colegii de alianţă

Vicepreşedintele PSD Mircea Cosma va propune modificarea protocolului USL şi introducerea în acesta a unor sancţiuni pentru membrii partidelor care fac parte din Uniune care îşi atacă colegii de alianţă, Cosma spunând că, în opinia sa, sancţiunile vor putea ajunge până la excluderea din partid.