Mediafax Echipa

Chiţoiu: S-a discutat în USL de suprataxarea tuturor celor care obţin venituri. Nu s-a ajuns la o decizie, subiectul e închis

Vice-premierul şi ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu, a admis, sâmbătă, că la sfârşitul lui 2012 în coaliţia de guvernare s-a discutat despre suprataxarea tuturor celor care obţin venituri, inclusiv privaţii, arătând că în USL nu s-a ajuns la o decizie şi că în acest moment subiectul este înschis.

Cum se calculează de fapt vârsta reală a câinilor. Regula un an din viaţa unui câine reprezintă şapte ani din viaţa unui om, un mit

Regula potrivit căreia un an din viaţa unui câine reprezintă şapte ani din viaţa unui om este un mit, afirmă specialiştii americani, care au alcătuit un algoritm complex pentru a calcula vârsta reală a acestor patrupede, în funcţie de mărime şi de rasă.

ATENTAT care îl viza pe Patriarhul ecumenic ortodox Bartolomeu, dejucat la Istanbul. Măsurile de securitate au fost intensificate la Patriarhie

Poliţia turcă a dejucat un plan de atentat care îl viza pe Bartolomeu I, patriarhul ecumenic ortodox al Constantinopolului (Istanbul), arestând un suspect.

Antonescu: PNL nu a trebuit niciodată, ca PSD, să convingă cetăţenii că s-a schimbat

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, le-a spus, sâmbătă, studenţilor liberali, că PNL nu a trebuit niciodată, asemenea PSD, să încerce să-i convingă pe cetăţeni că s-a schimbat ci, dimpotrivă, a fost necesar să-i convingă că şi-a menţinut identitatea, fiind acelaşi partid pe care românii îl ştiu.

IMAGINI AMUZANTE: Cum reacţionează copiii când gustă pentru prima dată ceapă, măsline sau lămâie – VIDEO

Un videoclip amuzant arată modul în care copiii de vârste mici reacţionează atunci când gustă pentru prima dată un aliment, printre produsele degustate numărându-se ceapa sau lămâia.

Trei câştigători de Oscar, nominalizaţi la premiile David di Donatello 2013

Regizorii Bernardo Bertolucci, Giuseppe Tornatore şi Gabriele Salvatores au fost nominalizaţi la premiile David di Donatello 2013 - Oscarurile italiene -, care vor fi decernate pe 14 iunie.

Antonescu: Salut decizia Guvernului de a mări venitul minim garantat. Am fost de acord cu aceasta

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, că salută decizia Guvernului de a majora venitul minim garantat de la 1 iulie, el arătând că este vorba de o decizie asupra căreia "s-a căzut" de acord.

Antonescu: Propunerea lui Chiuariu privind mutarea sediului CC e personală, nu e asumată de PNL

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, că propunerea vicepreşedintelui Comisiei de revizuire a Constituţiei, Tudor Chiuariu, privind mutarea sediului CC din Bucureşti este una personală, el arătând că aceasta nu este asumată şi de PNL.

Antonescu, despre confiscarea proprietăţilor ilicite: Ponta a fost prezentat ca un căpcăun naţionalizator, mâncător de proprietate. S-a exagerat

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, că premierul Victor Ponta a fost prezentat, în ultima perioadă, ca un "căpcăun naţionalizator", "mâncător de proprietare", el arătând că s-a exagerat în prezentarea intenţiilor prim-ministrului cu privire la confiscarea proprietăţilor ilicite.

Marko Bela: Nu s-a renunţat la obiectivul de a înfiinţa o universitate de stat în limba maghiară. La cele existente, să aplicăm legea

Fostul preşedinte al UDMR Marko Bela afirmă că Uniunea nu a renunţat la obiectivul de a înfiinţa o universitate de stat în limba maghiară, însă "acest lucru nu se realizează prin separarea universităţilor existente", iar la UMF Târgu Mureş ar trebui "rezolvată problema" în baza legii actuale.

Dan Şova, despre viitorul autostrăzilor româneşti: Suntem destul de putincioşi! Emisiunea, duminică, la „După 20 de ani”

Ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură de interes naţional, Dan Şova, va vorbi duminică, la emisiunea "După 20 de ani", despre viitorul drumurilor de viteză şi despre şansele ca autostrăzile existente să fie reabilitate, iar cele în stadiul de proiect să devină realitate.

Hosni Mubarak, din nou la tribunal. Procesul a fost amânat până pe 8 iunie

Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak, inculpat pentru complicitate la uciderea a sute de manifestanţi şi acte de corupţie, a fost adus sâmbătă dimineaţă la un tribunal din Cairo, pentru un nou proces. Procesul fostului preşedinte egiptean Hosni Mubarak a fost amânat până pe 8 iunie, a anunţat judecătorul Mustafa Hassan Abdullah, conform BBC News online.

ALEGERI SÂNGEROASE în Pakistan: Cinci atentate au avut loc în cursul scrutinului parlamentar. 17 oameni au murit

Cinci atentate, soldate cu 17 morţi, au avut loc sâmbătă în Pakistan, ziua în care se desfăşoară alegeri parlamentare istorice.

Mike Tyson, detectiv privat într-un nou serial de desene animate

Pugilistul american Mike Tyson, fost campion mondial la categoria grea, va fi protagonistul unui nou serial de desene animate, în care personajul său, un detectiv privat, va avea ca partener un porumbel, a anunţat vineri postul TV Adult Swim.

Sancţiuni după Dinamo-Steaua: Clubul Dinamo, amendat cu 50.000 de lei. Cinci suporteri s-au ales cu dosare penale

Clubul Dinamo a fost amendat de Jandarmeria Capitalei cu 50.000 de lei după derbiul cu Steaua, pentru că nu a luat măsuri pentru interzicerea introducerii şi folosirii în arena sportivă de materiale pirotehnice, iar cinci suporteri s-au ales cu dosare penale deoarece au aprins torţe şi petarde.

O anchetă penală a fost deschisă în cazul exploziei de la uzina de îngrăşăminte din Texas

O anchetă penală a fost deschisă vineri în cazul exploziei de la 17 aprilie la o uzină de îngrăşăminte din Texas, care s-a soldat cu cel puţin 14 morţi, în timp ce un salvator voluntar a fost inculpat pentru posesia unui dispozitiv explozibil, au anunţat autorităţile, transmite AFP.

Adele îşi cumpără mobilă second hand

Cântăreaţa britanică Adele, care are o avere de milioane de lire sterline, alege să îşi cumpere mobilă second hand de la magazine de chilipiruri, pentru a mobila camerele de oaspeţi ale reşedinţei pe care o deţine în Sussex, sudul Marii Britanii, informează contactmusic.com.

Cum dezvăluie telefonul mobil chipul pe care îl va avea utilizatorul peste 25 de ani

"Iată chipul pe care îl veţi avea peste 25 de ani, dacă nu sunteţi atent la starea dumneavoastră de sănătate", dezvăluie, pe baza unei fotografii, o aplicaţie pentru telefoane mobile, sprijinită de serviciul de consiliere medicală al unui operator de telefonie din Japonia.

GAPS, dieta care vindecă stomacul şi mintea

Dieta GAPS, concepută de medicul Natasha Campbell-McBride, este bazată pe consumul de carbohidraţi şi, pe lângă faptul că tratează probleme digestive, are un rol benefic la nivelul psihicului, susţin specialiştii.

Fostul dictator Rios Montt a fost condamnat la 80 de ani de închisoare pentru genocid şi crime de război

Justiţia din Guatemala l-a condamnat vineri pe fostul dictator Efrain Rios Montt, în vârstă de 86 de ani, la 80 de ani de închisoare, 50 pentru genocid şi 30 pentru crime de război.

Norvegia a refuzat cererea lui Anders Behring Breivik de a forma un partid fascist

Norvegia a refuzat cererea lui Anders Behring Breivik, încarcerat pentru că a ucis 77 de persoane, de a forma o asociaţie care trebuia să fie baza unui partid fascist, a declarat vineri pentru presă administraţia.

FINALA ROMÂNII AU TALENT: Bruno Icobeţ a câştigat marele premiu de 120.000 de euro – FOTO, VIDEO

Bruno Icobeţ este marele câştigător al finalei celei de-a treia ediţii a emisiunii "Românii au talent", care a fost difuzată vineri seară în direct la Pro TV, el câştigând şi marele premiu de 120.000 de euro, după ce a încântat juriul şi publicul cu numărul realizat alături de cei trei câini ai săi.

Un artist deghizat în papă a fost arestat la Roma pentru că semăna prea bine cu Ioan Paul al II-lea

Un artist de stradă slovac deghizat în papă a fost arestat la Roma pentru că semăna prea tare cu fostul papă Ioan Paul al II-lea şi va trebui să plătească o amendă, a declarat vineri poliţia.

Dinamo – Steaua: Cinci persoane duse la secţia de poliţie după derbi

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, Georgian Enache, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că au fost duse la poliţie cinci persoane, pentru folosirea de materiale pirotehnice la derbiul Dinamo-Steaua, şi acestea riscă pedepse de până la cinci ani de închisoare.

Kerry vorbeşte despre o „dovadă solidă” privind utilizarea armelor chimice de către regimul sirian

Secretarul de Stat american John Kerry a declarat vineri că Statele Unite consideră că deţin o "dovadă solidă" a utilizării armelor chimice de către regimul sirian.

Reghecampf: Mă aşteptam ca diferenţa să fie mult mai mare

Tehnicianul stelist Laurenţiu Reghecampf a declarat vineri seară că se aştepta ca diferenţa la meciul cu Dinamo, scor 2-0, în etapa a XXXI-a a Ligii I, să fie mult mai mare, şi şi-a felicitat jucătorii pentru atitudinea avută la derbi.

Becali: Nu am văzut niciodată un meci atât de lejer, e între pitici şi elefant aici

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat după derbiul cu Dinamo, câştigat cu scorul de 2-0, că niciodată nu a văzut un meci atât de lejer, în primul rând pentru că echipa pregătită de Laurenţiu Reghecampf este deja campioană, dar şi datorită jocului prestat de stelişti.

FC Rapid nu a primit licenţa din partea Comisiei de Apel

Preşedintele CA al FC Rapid, Ion Taban, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că membrii Comisiei de Apel a Sistemului Naţional de Licenţiere nu au acordat grupării giuleşteane licenţa pentru ediţia viitoare a Ligii I .

Rezultatul primului meci al etapei XXXI, programul celorlalte partide şi clasamentul Ligii I

Rezultatul primului meci din etapa a XXXI-a a Ligii I, disputat vineri, programul celorlalte partide şi clasamentul competiţiei:

Pilotul spaniol Hector Barbera, condamnat la şase luni de închisoare după ce şi-a agresat logodnica

Pilotul spaniol Hector Barbera, care evoluează în MotoGP la echipa Avintia Racing, a fost condamnat, vineri, la şase luni de închisoare pentru o bătaie cu logodnica sa, care la rândul ei a primit o pedeapsă de cinci luni.

STEAUA A ÎNVINS DINAMO, scor 2-0, în derbiul etapei a XXXI-a a Ligii I

Echipa Steaua a învins, vineri, pe Arena Naţională, cu scorul de 2-0 (1-0), formaţia Dinamo, în derbiul etapei a XXXI-a a Ligii I, golurile fiind marcate de Mansaly Boubacar, în proprie poartă, în minutul 13, şi de Cristian Tănase, în minutul 70.

Peste 100 de mineri de la Paroşeni au refuzat să iasă din subteran la terminarea programului. Ei au ieşit la suprafaţă după asigurări de la Ministerul Energiei că cererile le vor fi respectate

Peste o sută de mineri din schimbul II de la Mina Paroşeni au refuzat, vineri seară, să iasă din subteran la terminarea programului, nemulţumiţi că termocentralele din judeţul Hunedoara nu mai preiau huila şi la unitatea minieră nu mai este loc pentru stocarea cărbunelui, exploatarea fiind sistată.

Ceasurile elveţiene de lux devin de nepurtat în China. Care este motivul

Atractivitatea ceasurilor elveţiene de lux este în scădere în China, din cauza unei campanii anticorupţie lansată de preşedintele Xi Jinping, care a transformat posesorii unor astfel de accesorii în ţinte.

Un paramedic, arestat în ancheta privind explozia produsă în aprilie la o fabrică din Texas

Un paramedic din statul american Texas a fost arestat pentru deţinerea unui dispozitiv exploziv, un caz care are legătură cu deflagraţia produsă în aprilie la o fabrică de îngrăşăminte din oraşul West.

Iaşi: Agent de pază înjunghiat în spate cu un cuţit de un tânăr supărat că a pierdut la păcănele

Un agent de pază din Iaşi a fost înjunghiat în spate cu un cuţit de către un tânăr nervos că a pierdut bani la păcănele, incidentul petrecându-se, vineri seară, într-un bar din municipiu.

Moarte stupidă a unui vasluian, după ce a căzut dintr-un nuc în care s-a atârnat cu capul în jos

Un bărbat în vârstă de 49 de ani, din localitatea vasluiană Măscurei, a murit, vineri, în condiţii stupide, după ce a căzut dintr-un nuc în care s-a atârnat cu capul în jos pentru a arăta unor colegi de muncă un exerciţiu de forţă pe care-l făcea în armată.

Siria şi Hezbollah AMENINŢĂ că vor deschide un front împotriva Israelului

Preşedintele sirian, Bashar al-Assad, şi liderul mişcării Hezbollah, Hassan Nasrallah, ameninţă că vor redeschide un nou "front de rezistenţă" împotriva Israelului, în zona Înălţimilor Golan, ca reacţie la raidurile aeriene israeliene şi pe fondul situaţiei conflictuale din Siria.

Pilotul şi copilotul avionului utilitar care a aterizat de urgenţă pe un câmp consumaseră alcool

Pilotul şi copilotul avionului utilitar care a aterizat de urgenţă, vineri, pe un câmp, în apropiere de localitatea Strehaia, din judeţul Mehedinţi, consumaseră băuturi alcoolice, relevă primele date ale anchetatorilor.

Tamerlan Ţarnaev a fost înmormântat într-un cimitir musulman din statul Virginia

Tamerlan Ţarnaev, unul dintre presupuşii autori ai atentatelor din Boston, a fost înmormântat într-un cimitir musulman din statul Virginia.

Suspiciune de contaminare a pânzei freatice în zona platformei IPRS Băneasa

Pânza freatică din apropierea IPRS Băneasa ar fi contaminată cu o substanţă chimică periculoasă, arată rezultatele unor analize prezentate autorităţilor de o persoană care locuieşte în zonă, o anchetă fiind în curs de desfăşurare, au declarat vineri, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Gărzii de Mediu.