Mediafax Echipa

Dragnea: Îmi doresc să fiu tot timpul lângă Victor, suntem împreună de doi ani şi jumătate

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a fost întrebat joi dacă vrea să facă parte din Guvernul Ponta, el răspunzând că îşi doreşte să fie tot timpul lângă Victor Ponta, că e împreună cu acesta de doi ani şi jumătate, fiind şi prieteni şi camarazi, şi că o să fie în continuare împreună.

GAFA făcută de NASA care a stârnit indignare în Nepal

NASA a stârnit indignare în Nepal, după ce a postat pe site-ul ei o fotografie cu un munte indian care era prezentat ca fiind Everest, cel mai înalt vârf din lume, considerat un motiv de mândrie pentru locuitorii acestui micuţ stat din Munţii Himalaya.

Eroul din Siria: Adolescentul de 17 ani care şi-a riscat viaţa pentru a salva o femeie rănită – VIDEO

Un adolescent în vârstă de 17 ani din Siria şi-a riscat viaţa în oraşul Alep, aflat în plin bombardament, pentru a salva viaţa unei femei care zăcea rănită în mijlocul străzii.

Dragnea, în inspecţie la negocierile pentru funcţii parlamentare: Să nu întârzie foarte mult!

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a venit joi la biroul lui Valeriu Zgonea de la Cameră, unde au loc negocierile pentru funcţiile parlamentare, el arătând că vrea să vadă dacă acestea au avansat, fiind interesat să nu se întârzie foarte mult ca să nu suprapună cu cele pentru Guvern.

Un film horror turnat în subsolul laboratorului Organizaţiei Europene pentru Cercetare Nucleară face senzaţie pe internet – VIDEO TRAILER

Studenţii britanici de la CERN (Organizaţia Europeană pentru Cercetare Nucleară) au turnat un film horror în subsolurile acestui centru de cercetare din Geneva, iar pelicula lor a făcut senzaţie pe internet.

FRAUDE BANCARE de 85 milioane de euro. Șapte directori de bănci, printre care un fost director BRD şi actual vicepreşedinte Volksbank şi şefi de filiale BRD, cercetaţi

Procurorii fac joi 48 de percheziţii în Bucureşti şi trei judeţe, fiind vizată o grupare coordonată de persoane influente din mediul de afaceri din Capitală care ar fi luat ilegal credite de la două bănci pentru 35 de firme cu sprijinul a şapte directori ai băncilor, prejudiul fiind de 85 milioane de euro. Lucian Cojocaru, fost director BRD şi în prezent vicepreşedinte Volksbank, şefi ai sucursalelor BRD Unirii şi Dorobanţi şi responsabili ATE Bank sunt cercetaţi de DIICOT în cazul fraudelor, capii afacerii fiind Marius Locic şi fraţii Creştin, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Julian Assange vrea să candideze pentru un mandat de senator în Australia

Fondatorul site-ului WikiLeaks Julian Assange a dezvăluit că intenţionează să candideze pentru un mandat de senator în alegerile legislative federale din Australia în 2013 şi că plănuieşte să creeze un partid politic WikiLeaks.

„De ce lumea nu s-a sfârşit ieri”: NASA desfiinţează teoriile despre Apocalipsă cu 10 zile mai devreme – VIDEO

În timp ce data presupusei Apocalipse se apropie, din ce în ce mai multe teorii sunt emise despre cum va pieri planeta Pământ, acestea fiind demontate de specialiştii NASA, care au lansat un videoclip intitulat "De ce lumea nu s-a sfârşit ieri" cu 10 zile înainte de termenul sfârşitului lumii conform calendarului mayaşilor.

Chelsea s-a calificat în finala Campionatului Mondial al cluburilor – VIDEO

Echipa engleză Chelsea Londra, câştigătoarea Ligii Campionilor 2012, s-a calificat în finala Campionatului Mondial al cluburilor, după ce a învins, joi, la Yokohama, cu scorul de 3-1 (1-0), formaţia mexicană Monterrey (campioana Concacaf), în semifinalele competiţiei.

Seul: Satelitul nord-coreean orbitează în condiţii normale

Satelitul lansat miercuri de Coreea de Nord orbitează în condiţii normale, a anunţat joi Ministerul sud-coreean al Apărării, confirmând aparentul succes al misiunii spaţiale controversate a Phenianului, care a determinat condamnarea acestuia de către Consiliul de Securitate al ONU.

BRD: Activitatea băncii nu este afectată de percheziţiile DIICOT

BRD a anunţat că activitatea băncii nu este afectată de percheziţiile DIICOT la două dintre unităţile sale, în cadrul unor investigaţii cu privire la obţinerea ilegală de credite de la mai multe bănci, precizând totodată că BRD cooperează cu autorităţile de mai multe luni asupra anchetelor în curs.

Cursuri suspendate joi în 1.263 de şcoli din cauza zăpezii şi a viscolului. Care sunt judeţele afectate

Cursurile au fost susendate joi în 1.263 de şcoli din judeţele Vaslui, Botoşani, Neamţ, Teleorman, Iaşi, Hunedoara şi Dolj, în care învaţă 143.887 de elevi, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX secretarul de stat din Ministerul Educaţiei Stelian Fedorca.

Claudiu Niculescu, audiat timp de peste patru ore la DIICOT Cluj în dosarul transferurilor

Fostul jucător şi antrenor al "U" Cluj Claudiu Niculescu a fost audiat, joi, la DIICOT Cluj, timp de peste patru ore, ca martor în dosarul privind prejudicierea clubului de fotbal "U" Cluj cu 11 milioane de euro prin transferul unor jucători, el nedorind să facă declaraţii despre caz.

Daniel Constantin: PC va constitui grupuri parlamentare proprii în Senat şi Camera Deputaţilor

PC va constitui grupuri parlamentare proprii în Senat şi Camera Deputaţilor, aşa cum vor face PNL şi PSD, a anunţat, joi, preşedintele PC, Daniel Constantin, la începutul şedinţei Biroului Politic al partidului.

Alina Dumitru s-a retras din activitatea competiţională

Judoka Alina Dumitru s-a retras, miercuri, din activitate, în cadrul unei gale în care a fost lansată şi fundaţia "Judo România - mai mult decât un sport".

CSM apără reputaţia Codruţei Kovesi: Nu a plagiat. Faptul este confirmat de Ministerul Educaţiei

Consiliul Superior al Magistraturii îi apără reputaţia fostului procuror general Codruţa Kovesi, acuzat că şi-ar fi plagiat teza de doctorat, decizia CSM venind după ce experţii Consiliului Naţional de Etică, cu unanimitate de voturi, şi Ministerul Educaţiei hotărâseră că magistratul nu a plagiat.

CNA sesizează Comisiile de Cultură din Parlament privind renunţarea SRTv la licenţa TVR Cultural

CNA a decis, joi, să transmită Comisiilor de Cultură ale Parlamentului o scrisoare prin care să le informeze cu privire la faptul că Societatea Română de Televiziune (SRTv) a decis să renunţe la licenţa TVR Cultural, invocând situaţia financiară critică în care se află televiziunea publică.

Cristian Tello, contract până în iunie 2016 cu FC Barcelona şi clauză de 10 milioane de euro

FC Barcelona a anunţat, joi, pe site-ul oficial, că a ajuns la un acord cu fotbalistul Cristian Tello în privinţa prelungirii contractului acestuia, noua înţelegere fiind valabilă până la 30 iunie 2016 şi având o clauză de reziliere de 10 milioane de euro.

Topul celor mai bine plătite cântăreţe. Cât câştigă ocupanta primei poziţii

Femeia cel mai bine plătită din industria muzicală în 2012, potrivit listei anuale întocmite de editorii revistei Forbes a avut venituri de 58 de milioane de dolari.

McAfee: Un grup de hackeri pregăteşte un „Blitzkrieg” asupra a 30 de mari bănci din SUA

Compania de securitate informatică McAfee a avertizat joi că hackerii au pus la cale un atac cibernetic masiv asupra a 30 de mari bănci americane, pentru a fura milioane de dolari din conturile clienţilor.

Britanicii albi au devenit minoritari în Londra

Britanicii albi nu mai sunt majoritari în Londra, o premieră în istoria oraşului, potrivit ultimului recensământ, care relevă o capitală cosmopolită şi tot mai diferită din punct de vedere economic de zona în care se află.

AVERTIZARE METEO: Intensificări de vânt şi ger până sâmbătă

Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat, joi, informarea meteo de intensificări de vânt şi ger, valabilă de joi de la ora 13:00 până sâmbătă la ora 15:00.

Mircea Diaconu, Sorin Ilieşiu şi Dan Vasiliu, în comisiile de selecţie la concursul de proiecte al Centrului Naţional al Cinematografiei

Mircea Diaconu, Sorin Ilieşiu şi Dan Vasiliu se numără printre membrii celor trei comisii de selecţie ale concursului de proiecte organizat de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) în 2012, informează site-ul instituţiei.

Prima colecţie online despre Revoluţia Română, exclusiv pe www.tvrplus.ro, din 16 decembrie

Prima colecţie online despre Revoluţia Română va putea fi accesată, exclusiv pe portalul www.tvrplus.ro, din 16 decembrie, telespectatorii putând să redescopere "evenimentul care a schimbat istoria ţării", potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Cursuri suspendate în şcoli şi sute de persoane blocate pe drumuri înzăpezite

Condiţiile meteorologice din ultimele zile au afectat grav activitatea mai multor instituţii de învăţământ la nivel naţional. Totodată, ninsorile şi temperaturile scăzute înregistrate în ultima vreme au îngreunat sau chiar blocat traficul pe diverse drumuri judeţene. În Botoşani cursurile din toate şcolile au fost suspendate iar 316 persoane au rămas înzăpezite. În Vaslui peste 70 de instituţii de învăţământ au fost închise deoarece drumurile pe care se poate face accesul la acestea sunt înzăpezite.

Concert istoric la New York, în favoarea sinistraţilor uraganului Sandy. Paul McCartney a cântat împreună cu Nirvana – VIDEO

McCartney cântând cu Nirvana, Springsteen cu Bon Jovi, Susan Sarandon preluând donaţii prin telefon cu Chelsea Clinton - o pleiadă de staruri şi vedete şi-au unit talentele miercuri seară, la Madison Square Garden din New York, pentru un concert istoric în favoarea sinistraţilor uraganului Sandy.

Hidroelectrica pregăteşte investiţii de 130 milioane de euro, pentru certificate verzi

Compania de stat Hidroelectrica, aflată în insolvenţă, va investi în următorii ani 130 milioane de euro în construcţia de microhidrocentrale, pentru a putea beneficia se schema de sprijin prin certificate verzi acordată de către stat producătorilor de energie din surse alternative.

Scrisori şi suveniruri ale ţarului Nicolae al II-lea, vândute cu 1,08 milioane de euro

Suveniruri care au aparţinut familiei imperiale ruse, inclusiv patru scrisori ale ţarului Nicolae al II-lea, au fost vândute cu aproape 1,3 milioane de franci elveţieni (1,08 milioane euro), la o licitaţie organizată miercuri, la Geneva, de casa Hôtel des Ventes de Genève (HVG).

Percheziţii în Suceava, Vrancea, Mureş şi Bucureşti, la contrabandişti de ţigări

Poliţiştii fac, joi, 22 de percheziţii în judeţele Suceava, Vrancea, Mureş şi în Capitală, la locuinţele unor persoane suspectate de contrabandă cu ţigări, prejudiciul fiind estimat la peste 500.000 de lei.

30.000 de semnături „Vrem Discovery” au ajuns la RCS. Compania de cablu a refuzat livrarea

Compania Discovery a încercat să livreze, joi, după ora 11.00, la sediul RCS&RDS din Bucureşti, 20 de cutii conţinând 30.000 de exemplare semnate ale petiţiei "Vrem Discovery pe RCS&RDS", însă oficialii companiei de cablu au refuzat livrarea.

Mourinho după înfrângerea cu Celta Vigo: Varane, accidentat, a făcut mai multe lucruri bune decât alţii

Tehnicianul Jose Mourinho a declarat, după ce echipa Real Madrid a fost învinsă de Celta Vigo în Cupa Spaniei, că unii jucători l-au dezamăgit, precizând că Raphael Varane, accidentat, a făcut mai mult decât alţi fotbalişti care erau apţi.

CONFLICTUL China-Japonia: Guvernul japonez: Prima încălcare din istorie a spaţiului aerian japonez. China: Survolarea insulelor, perfect normală

Un avion chinez de supraveghere maritimă a survolat joi insulele Senkaku, administrate de Japonia, iar avioanele de vânătoare nipone au decolat înspre acest arhipelag, a anunţat Guvernul de la Tokyo. Un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe a declarat joi că survolarea insulelor aflate în dispută între China şi Japonia de către un avion chinez de supraveghere este "perfect normală"

Concertul „Cele trei dive”, cu Ruxandra Donose, Adina Niţescu, Teodora Gheorghiu, pe 21 decembrie

Concertul special "Cele trei dive" le prezintă pe mezzosoprana Ruxandra Donose şi pe sopranele Adina Niţescu şi Teodora Gheorghiu la Sala Radio din Bucureşti, pe 21 decembrie, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Preşedintele filialei PP-DD Bistriţa, deferit justiţiei pentru că a pretins 75.000 de euro

Preşedintele interimar al organizatiei judeţene Bistriţa Năsăud a PP-DD, Octavian Luchian Seciu, a fost deferit justiţiei de procurorii anticorupţie, pentru că a pretins 75.000 de euro, de la o persoană pentru a-i obţine avizul pe candidatura pentru postul de deputat în Bistriţa.

Aeroportul din Iaşi, închis din cauza vântului puternic, a redevenit operaţional. Traficul rutier, blocat în continuare pe 19 drumuri judeţene

Aeroportul din Iaşi a redevenit operaţional joi dimineaţă, după ce în cursul zilei de miercuri mai multe curse aeriene au fost anulate din cauza vântului puternic, în timp ce traficul rutier pe 19 drumuri judeţene este încă blocat.

Cel puţin 16 morţi în urma exploziei unei maşini-capcană la periferia Damascului. Printre victime, şapte copii şi mai multe femeie

Şaisprezece persoane, "majoritatea femei şi copii", au fost ucise joi dimineaţa în explozia unei maşini-capcană la Qatana, la periferia de sud-vest a Damascului, a anunţat agenţia oficială siriană Sana.

Regimul sirian pierde „tot mai mult” controlul asupra ţării, afirmă un ministru rus

Regimul sirian pierde "tot mai mult" controlul asupra ţării, a declarat joi Mihail Bogdanov, un adjunct al ministrului rus de Externe, apreciind că nu este exclusă o victorie a opoziţiei în conflictul armat care afectează Siria.

Caroline Wozniacki o imită pe Serena Williams. Daneza şi-a îndesat în sutien şi fustă prosoape – VIDEO

Nu este pentru prima dată când jucătoarea daneză recurge la acest gest faţă de Serena Williams. Anul trecut, tot în decembrie, Caroline a dansat pe melodia S&m a Rihannei, imitând-o pe americancă.

Volksbank: Expunerea băncii pe fraudele anchetate de DIICOT este de 8 milioane de euro. Cazul este din 2010

Volksbank a anunţat joi că, în dosarul DIICOT privind fraude bancare în valoare de 85 milioane de euro, a sesizat autorităţile încă din mai 2010 pentru credite obţinute în baza unor documente falsificate şi că expunerea băncii este de doar opt milioane euro.

Cel mai scump penthouse la vânzare în Bucureşti. Câte camere are şi cât costă – FOTO

Cel mai scump penthouse scos la vânzare în Bucureşti costă 3,5 milioane euro, are o suprafaţă utilă de 560 de metri pătraţi şi 12 camere, saună, cramă şi jacuzzi, dispuse pe două etaje, şi este amplasat în zona Nordului, potrivit datelor portalului Imobiliare.ro.