Mediafax Echipa

Topul oraşelor cu centre comerciale moderne: În 13 oraşe reşedinte de judeţ nu există niciunul

Suceava se menţine pe primul loc într-un clasament al oraşelor din România în funcţie de stocul de centre comerciale moderne la mia de locuitori, iar în 13 din cele 42 de reşedinte de judeţ nu a fost construit niciun astfel de proiect, potrivit companiei de consultanţă imobiliară DTZ Echinox.

PROGNOZA METEO: Înnorări şi averse în cea mai mare parte a ţării. Cum va fi vremea miercuri şi joi

Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în cea mai mare parte a ţării şi se va manifesta prin înnorări, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi vor fi condiţii de grindină.

Mircea Toader, înlocuit la şefia PDL Galaţi. Mihai Capră, numit preşedinte interimar

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a anunţat, marţi, că Mircea Toader a fost înlocuit la conducerea Organizaţiei judeţene PDL Galaţi, fiind numit preşedinte interimar Mihai Capră, fost secretar de stat în MAI.

JOCURILE OLIMPICE 2012: Echipajul feminin de 8 plus 1 de canotaj al României s-a calificat în finală

Echipajul feminin de 8 plus 1 al României s-a calificat, marţi, în finala probei din concursul de canotaj, după recalificări, la Jocurile Olimpice de la Londra.

TVR: 27 de persoane, în frunte cu Claudiu Săftoiu, vor elabora programul de redresare economică

Un număr de 27 de persoane, în frunte cu Claudiu Săftoiu, preşedintele-director general al TVR, formează Grupul de lucru şi Comisia de experţi subsecventă acestuia, care vor elabora programul de redresare economică a Televiziunii Române.

Fenechiu: Nu mi-am dat demisia din funcţiile deţinute în PNL. Colegii mei vor judeca rezultatele

Vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu precizează că nu şi-a dat demisia din funcţiile deţinute în partid, dar că este dispus că facă acest lucru în cazul în care colegii săi din BPC consideră că rezultatele obţinute la referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu nu au fost satisfăcătoare.

Adomniţei demisionează din BPC al PNL: Nu am reuşit ca Iaşi să fie în primele 5 judeţe ca prezenţă

Preşedintele CJ Iaşi, Cristian Adomniţei, şi-a anunţat demisia din Biroul Politic Central al PNL, el motivând că judeţul Iaşi nu s-a clasat în primele 5 judeţe în ceea ce priveşte prezenţa la vot la referendumul pentru demiterea preşedintelui.

„James Bond” împlineşte 50 de ani. Cum va fi marcată aniversarea agentului 007

Franciza "James Bond" împlineşte 50 de ani de la lansare, acest moment fiind marcat de numeroase evenimente dedicate agentului 007 şi francizei cinematografice de succes.

Grupul Rompetrol va investi 27,5 milioane dolari în lucrări de foraj la Focşani, în 2012 şi 2013

Grupul Rompetrol va începe în perioada următoare lucrările de foraj la prima sondă de prospecţiune geologică din perimetrul Focşani, aflat în concesiunea companiei din 2005, operaţiune în care va investi 10 milioane dolari în acest an şi 17,5 milioane dolari anul viitor.

Premierul Italiei vede luminiţa de la capătul tunelului. Monti: Italia şi restul Europei se apropie de ieşirea din tunel

Europa se apropie de ieşirea dintr-o perioadă foarte dificilă, ca urmare a deciziilor luate la reuniunea liderilor europeni din iunie, a declarat premierul Italiei, Mario Monti.

Blaga: E necesară coabitarea Băsescu -USL, Guvernul are ce face – să guverneze

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, marţi, că este posibilă şi necesară coabitarea preşedintelui Traian Băsescu cu USL, arătând că Guvernul are foarte multă treabă, are ce face, trebuie să guverneze.

Patapievici îşi va da demisia de la conducerea ICR

Preşedintele Institutului Cultural Român (ICR), Horia-Roman Patapievici, a declarat marţi pentru MEDIAFAX, după anunţarea deciziei Curţii Constituţionale privind OUG nr. 27, că întreaga conducere ICR va demisiona, după rezolvarea unor chestiuni de gestiune, în condiţiile reducerii bugetului.

Lotul paralimpic al României va fi prezentat oficial la Cluj

Lotul României care va fi prezent la Jocurile Paralimpice de la Londra (29 august - 9 septembrie) va fi prezentat oficial, vineri, de la ora 12.00, la Cluj.

„The Hobbit”, în regia lui Peter Jackson, va fi trilogie – VIDEO

Romanul "The Hobbit", de J.R.R. Tolkien, a cărui acţiune are loc înainte de cea a seriei "Stăpânul inelelor", va fi ecranizat într-o trilogie, ce va fi regizată de Peter Jackson, au anunţat producătorii filmelor, New Line Cinema şi Warner Bros.

Şeful Băncii Centrale Europene este anchetat pentru conflict de interese. Mario Draghi face parte dintr-un club al bancherilor

Autoritatea internă de supraveghere a UE a lansat o investigaţie vizându-l pe preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, după o sesizare că acesta s-ar afla în conflict de interese, din cauza apartenenţei la G30, un club al bancherilor de top.

Numărul şomerilor, cu 9.000 mai mic în iunie decât în mai – Datele INS

Numărul şomerilor în vârstă de 15-74 de ani a fost de 735.000 în iunie, cu 9.000 mai mic decât în martie şi în creştere cu 10.000 faţă de iunie 2011, informează, marţi, Institutul Naţional de Statistică (INS).

VIDEO AMUZANT: Cum dansează o morsă pe muzica lui Michael Jackson

O morsă face senzaţie pe internet dansând în faţa spectatorilor pe melodia "Bad" a lui Michael Jackson.

China vrea să plaseze un modul spaţial pe Lună în 2013

China va lansa în 2013 cea de-a treia sa sondă lunară, o misiune care va include plasarea pe Lună a unui modul spaţial care să efectueze analize ştiinţifice, potrivit presei chineze oficiale.

Investitorii germani cer politicienilor să rezolve problemele economice, după referendum

Reprezentanţii investitorilor germani în România cer politicienilor să revină la rezolvarea problemelor economice, în special cele legate de stabilitate şi predictibilitate, după referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

Eminem, prima persoană care a depăşit pragul de 60 de milioane de fani pe Facebook

Rapperul Eminem este prima persoană care a depăşit pragul de 60 de milioane de fani pe Facebook, având, până în prezent, 60.104.850 de like-uri la pagina sa din reţeaua de socializare.

CC: Decizia privind trecerea ICR de la Preşedinţie la Senat este constituţională. Patapievici va demisiona de la conducerea Institutului

Curtea Constituţională a decis, marţi, că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind trecerea Institutului Cultural Român (ICR) din subordinea Preşedinţiei în cea a Senatului este constituţională. Preşedintele ICR, Horia-Roman Patapievici, a declarat pentru MEDIAFAX, după anunţarea deciziei Curţii Constituţionale, că întreaga conducere ICR va demisiona, după rezolvarea unor chestiuni de gestiune, în condiţiile reducerii bugetului.

Alpha Bank este aproape de preluarea băncii elene Emporiki

Alpha Bank este aproape de preluarea subsidiarei elene Emporiki Bank a grupului francez Credit Agricole, potrivit unor surse citate de cotidianul elen Imerisia, preluat de Kathimerini.

Scriitoarea Maeve Binchy a murit la vârsta de 72 de ani

Scriitoarea irlandeză Maeve Binchy, cunoscută pentru volumele "Circle of Friends" şi "Tara Road", a decedat luni, la vârsta de 72 de ani.

Obama nu crede în sfârşitul zonei euro şi îndeamnă la adoptarea de „măsuri hotărâte”

Preşedintele Statelor Unite Barack Obama a apreciat luni că zona euro nu se va dezagrega sub greutatea crizei datoriilor, dar că în Europa rămân de adoptat unele "măsuri hotărâte" în faţa acestei ameninţări.

„Noua Marină” rusă: Vladimir Putin, prezent la demararea lucrărilor pentru un nou submarin nuclear

Preşedintele rus Vladimir Putin a participat luni la o ceremonie organizată înaintea demarării construcţiei celui de al patrulea submarin dotat cu rachete balistice din clasa Borei.

Zece membri ai clanului „Sportivilor”, audiaţi într-un caz de violenţă, şantaj şi înşelăciune

Zece membri ai clanului "Sportivilor" au fost duşi, marţi, la sediul DIICOT, în urma unor percheziţii la locuinţele acestora din Bucureşti şi Zimnicea, fiind suspectaţi de infracţiuni cu violenţă, şantaj, înşelăciune şi fraude informatice în scopul obţinerii unor importante sume de bani.

REFERENDUM 2012 – Votul în străinătate: Mai puţin de 75.000 de români au votat duminică

Mai puţin de 75.000 de români din străinătate au votat la referendumul de duminică, în cele 306 secţii de votare înfiinţate pentru aceştia.

Băsescu, întrebat despre documentul pregătit de USL pentru CC: „E dreptul lor”

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a fost întrebat, marţi, când a sosit la sediul său de campanie, ce părere are despre documentul pe care USL îl pregăteşte pentru a-l trimite la CC în legătură cu referendumul, el răspunzând: "E dreptul lor".

Farsă despre moartea lui Brad Pitt, pe internet

Brad Pitt este cea mai recentă victimă a unei farse pe internet. Conform acesteia, starul ar fi murit în weekend în timp ce făcea snowboarding în Elveţia.

Arad: Un mort şi patru răniţi în urma unui accident pe DN 7, unde un TIR a lovit un autoturism

O fată de 17 ani a murit, iar alţi patru membri ai familiei sale au fost răniţi, marţi dimineaţă, după ce autoturismul în care se aflau a fost izbit frontal de un TIR, pe DN 7, în judeţul Arad, traficul fiind deviat la ora transmiterii acestei ştiri.

Date statistice după etapa a II-a a Ligii I

În etapa a II-a a Ligii I au debutat 15 fotbalişti, dintre care cinci români şi zece străini, în timp ce opt jucători au înscris primele goluri în eşalonul de elită al fotbalului românesc, informează FRF.

Grecia va cere prelungirea perioadei pentru atingerea obiectivelor din programul de ajutor extern

Liderii coaliţiei de guvernământ din Grecia vor cere prelungirea perioadei programului de ajutor financiar, sperând să poată împărţi pe mai mulţi ani reducerile de cheltuieli de 11,5 miliarde euro cerute de creditorii internaţionali, a declarat o sursă guvernamentală, citată de Wall Street Journal.

Apple pregăteşte lansarea noului iPhone pe 12 septembrie. Ce caracteristici va avea noul smartphone

Apple se pregăteşte să lanseze pe 12 septembrie noua versiune a iPhone, care marchează o schimbare generală de design a smartphone-ului, cel mai bine vândut produs al companiei americane, au declarat două surse apropiate situaţiei.

Google promovează gimnastica – proba masculină la inele

Google promovează marţi gimnastica artistică - proba masculină la inele - cu un nou logo special, din seria celor create pentru a promova zilnic o probă a Jocurilor Olimpice de Vară 2012, desfăşurate la Londra în perioada 27 iulie - 12 august.

Campionul olimpic Alin Moldoveanu, felicitat de ministrul Ioan Rus

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus, l-a felicitat telefonic pe sportivul dinamovist Alin Moldoveanu pentru câştigarea primei medalii de aur a delegaţiei României la Jocurile Olimpice de la Londra, la proba de puşcă aer comprimat 10 metri, informează MAI.

Editorial Financial Times: Băsescu să reflecteze la ceea ce l-a făcut atât de nepopular printre români

Traian Băsescu, vizat de un referendum privind demiterea sa, ar trebui să reflecteze la ceea ce l-a făcut atât de nepopular printre români, iar în loc să se amestece în instituţii, Guvernul ar trebui să se concentreze asupra economiei, îndeamnă FT într-un editorial publicat în ediţia online de luni.

Şeful Poliţiei Capitalei, Lucian Guran, schimbat din funcţie

Şeful Poliţiei Capitalei, Lucian Guran, a fost schimbat din funcţie, în locul acestuia fiind numit Cornel Ciocoiu, director adjunct al Direcţiei de Ordine Oublică, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Ministerului Administraţiei şi Internelor, Marius Militaru.

Cutremur cu magnitudinea de 3,3 pe scala Richter în regiunea Sofiei

Un cutremur cu magnitudinea de 3,3 pe scala Richter a avut loc în noaptea de luni spre marţi în regiunea capitalei bulgare Sofia şi a oraşului Pernik (vest), potrivit Centrului European de Seismologie şi Institutului Geofizic al Academiei Bulgare de Ştiinţe.

Declaraţiile lui Viktor Orban în România îi vor afecta pe etnicii maghiari, avertizează socialiştii ungari

Declaraţiile recente ale lui Viktor Orban în România vor afecta minoritatea etnicilor maghiari, a avertizat luni Attila Mesterhazy, liderul Partidului Socialist ungar (opoziţie), apreciind că gestul premierului ungar reprezintă un amestec în treburile interne ale României.

Obama şi premierul turc susţin accelerarea tranziţiei în Siria fără Bashar al-Assad

Preşedintele Statelor Unite Barack Obama şi premierul turc Recep Tayyip Erdogan doresc o "accelerare a tranziţiei politice" în Siria şi plecarea lui Bashar al-Assad de la putere, a anunţat Casa Albă luni, după o conversaţie telefonică între cei doi lideri.