JOCURILE OLIMPICE 2012: Echipajul feminin de 8 plus 1 de canotaj al României s-a calificat în finală

Echipajul feminin de 8 plus 1 al României s-a calificat, marţi, în finala probei din concursul de canotaj, după recalificări, la Jocurile Olimpice de la Londra.

1451 afișări
Imaginea articolului JOCURILE OLIMPICE 2012: Echipajul feminin de 8 plus 1 de canotaj al României s-a calificat în finală

JOCURILE OLIMPICE 2012: Echipajul feminin de 8 plus 1 al României s-a calificat în finală (Imagine: AFP / MediafaxFoto)

Sportivele Cristina Grigoraş, Nicoleta Albu, Eniko Mironcic, Camelia Lupaşcu, Roxana Cogianu, Adelina Cojocariu, Ioana Rotaru, Irina Dorneanu şi Teodora Gidoiu au luat startul pe culoarul 4, alături de Germania, Marea Britanie, Australia şi Olanda.

La primul punct de control intermediar, la 500 de metri, România se afla pe locul secund, la 1.000 şi 1.500 de metri tot pe doi, pentru a încheia cursa pe aceeaşi poziţie, cu timpul de 6:16.16.

Cele patru echipaje calificate în finală, în care au ajuns direct din serii SUA şi Canada, sunt Olanda (6:15.36), România, Australia (6:18.63) şi Marea Britanie (6:21.58).

În serii, echipajul României a încheiat pe locul doi, cu 6:16.61, ratând calificarea directă în finală, dar s-a revanşat în recalificări.

Finala probei este programată în 2 august.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici