Mediafax Echipa

Economia Germaniei surprinde cu o creştere de 0,5% în primul trimestru. Franţa stagnează

Economia Germaniei surprinde analiştii cu o creştere de 0,5% în primul trimestru, însă Franţa este în stagnare, potrivit datelor oficiale prezentate marţi de cele mai mari economii din Europa.

Ponta a semnat decizia prin care Liviu Voinea este numit secretar de stat la Ministerul Finanţelor

Premierul Victor Ponta a semnat decizia prin care economistul Liviu Voinea este numit secretar de stat la Ministerul Finanţelor.

ROMÂNIA, DIN NOU ÎN RECESIUNE, după ce economia a avut două trimestre consecutive de scădere

Economia a scăzut cu 0,1% în primul trimestru faţă de octombrie-decembrie şi a intrat în recesiune, întrucât este al doilea trimestru consecutiv de scădere comparativ cu lunile anterioare, evoluţia fiind anticipată de analişti, care estimau însă o contracţie puţin mai mare, de 0,2-0,3%.

Moody’s a retrogradat ratingurile a 26 de bănci italiene, inclusiv UniCredit şi Intesa Sanpaolo, prezente şi în România

Moody's a retrogradat ratingurile a 26 de bănci italiene cu între una şi patru trepte, printre acestea numărându-se şi grupurile UniCredit şi Intesa Sanpaolo, agenţia acuzând declinul profiturilor instituţiilor şi deteriorarea perspectivelor economice ale Italiei.

Barack Obama nu va merge la summitul APEC organizat la începutul lui septembrie în Rusia

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, nu va merge la summitul Asia-Pacific (APEC) organizat la începutul lui septembrie la Vladivostok, în Rusia, a anunţat luni Casa Albă.

Artistul Horia Damian a murit duminică, în Franţa

Artistul Horia Damian a murit duminică, în Franţa - unde se stabilise de mulţi ani -, după ce a avut mai multă vreme probleme de sănătate, a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici, Petru Lucaci.

Râşii, cerbii şi urşii, în centrul unei campanii menite să salveze animalele sălbatice din România

"Arca lui Noe", un proiect de sensibilizare a clasei politice şi a opiniei publice privind protejarea animalelor sălbatice din România, a fost lansat luni seară, la Bucureşti, şi va cuprinde expoziţii realizate de cei mai buni fotografi de faună din ţară, dar şi o iniţiativă legislativă.

Imigranţii care muncesc în Marea Britanie, victime ale rasismului, intimidărilor şi ameninţărilor

Sute de imigranţi care lucrează în Marea Britanie, între care şi români, trăiesc într-un climat de teamă şi sărăcie, fiind victimele unor condiţii inumane şi îndatoraţi angajatorilor, se arată într-un raport publicat marţi şi citat de Independent în ediţia electronică.

Zona euro îşi exprimă susţinerea faţă de Grecia. Jean-Claude Juncker: Posibilitatea ca Grecia să părăsească zona euro nu a fost subiect al dezbaterii

Zona euro şi-a reiterat luni seara susţinerea "de neclintit" faţă de menţinerea Greciei în uniunea monetară, într-un moment în care această ţară încearcă să găsească o soluţie la criza politică ce îi influenţează viitorul.

Kosovo, bănuită de Rusia că va servi drept bază de antrenament pentru armata opoziţiei siriene

Kosovo este bănuită de Rusia că doreşte să servească drept bază de antrenament pentru armata opoziţiei siriene, a declarat luni ambasadorul rus din cadrul ONU, Vitaly Ciurkin.

Companii de telecomunicaţii din Ungaria, şocate de noile impozite propuse de Guvern

Cele trei mari companii de telecomunicaţii care îşi desfăşoară activitatea în Ungaria, Magyar Telekom, Telenor şi Vodafone, s-au declarat a fi "şocate" de noul impozit pe care Guvernul lui Viktor Orban intenţionează să îl introducă, relatează AFP.

Atacuri cu bombe în serie în Irak: Cel puţin şapte persoane au murit

Cel puţin şapte persoane au fost ucise în mai multe atentate cu bombă, luni, în fostul bastion rebel sunit, Falluja (centru), şi în Kirkuk (nord), conform unor surse oficiale.

Ziua Internaţională a Familiei, sărbătorită şi în România, cu semnale de alarmă pe fondul crizei

Ziua Internaţională a Familiei, instituită de ONU în 1995, a fost marcată, marţi, şi în România de către Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC) şi Ambasada Franţei, subliniindu-se cu acest prilej necesitatea îmbunătăţirii politicilor în domeniu.

Mazăre, la lansarea Olguţei Vasilescu: Să te ajut să-ţi dai sacoul, să vedem inscripţia de pe tricou

Câteva mii de persoane au asistat la concertul de lansare al Liei Olguţa Vasilescu în cursa pentru Primăria Craiovei, susţinut de Goran Bregovic, în prezenţa primarului Radu Mazăre, care a ajutat-o pe candidata PSD să-şi dea jos sacoul pentru a-şi arăta tricoul cu inscripţia: "Justice for Craiova".

Rezultate complete din etapa a XXXII-a şi clasamentul Ligii I

Rezultate înregistrate în partidele disputate, vineri, sâmbătă, duminică şi luni, în etapa a XXXII-a a Ligii I, şi clasamentul competiţiei:

Astra Ploieşti a învins Ceahlăul, scor 2-1, în Liga I

Formaţia Astra Ploieşti a învins, luni, în deplasare, cu scorul de 2-1 (2-0), echipa Ceahlăul Piatra Neamţ, în ultimul meci al etapei a XXXII-a a Ligii I.

Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, Ion Stoica, a fost numit secretar general al MAI

Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, Ion Stoica, a fost numit, luni, din nou secretar general al Ministerului Administraîiei şi Internelor (MAI) în locul chestorului de poliţie Irina Alexe, numit în luna martie de către fostul ministru Gabriel Berca.

Mitt Romney, singurul candidat pentru primarele republicane. Ron Paul s-a retras din lipsă de fonduri

Candidatul la învestitura republicană pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie, Ron Paul, şi-a anunţat luni retragerea din campanie, lăsându-l drept singur candidat pe favoritul Mitt Romney.

Inna, SEXY şi PROVOCATOARE alături de fostul iubit al Madonnei în ultimul videoclip – VIDEO

Cântăreaţa Inna a lansat, luni, videoclipul piesei "Caliente, primul single de pe cel de-al treilea album al său, care va fi lansat în acest an. Frumoasa româncă apare în ipostaze sexy şi provocatoare, alături de nimeni altul decât fostul iubit al vedetei americane Madonna, Jesus Luz.

Frunda: Aş dori să am o partidă de simplu contra lui Dorin Florea la Primăria Târgu Mureş

Senatorul UDMR Frunda Gyorgy, candidatul UDMR la Primăria Târgu Mureş, a declarat, luni, după festivitatea de lansare a candidaţilor Uniunii din judeţul Mureş, că şi-ar dori "o partidă de simplu" contra actualului primar, Dorin Florea, care vrea un nou mandat.

Borbely despre cererea de începere a urmăririi penale: Deputaţii îşi vor da seama că sunt nevinovat

Fostul ministru al Mediului Borbely Laszlo spune că îşi doreşte ca deputaţii "să se decidă cât de curând" asupra cererii de începere a urmăririi penale formulată pe numele său şi că este convins că parlamentarii îşi vor da seama că este nevinovat.

Ponta a demis conducerea Agenţiei Naţionale de Cadastru

Premierul Victor Ponta a dispus ca Mihai Busuioc să fie revocat din postul de director general al Agenţiei Naţionale de Cadastru, atribuţiile de conducere fiind preluate temporar de către directorul general adjunct, Ileana Spiroiu.

Ponta l-a eliberat pe Doroş din postul de secretar de stat în Finanţe, postul este preluat de Doltu

Dragoş Doroş, recent instalat ca secretar de stat în Ministerul Finanţelor şi numit de fostul premier Ungureanu drept responsabil naţional cu autorizarea finanţării Phare, Facilitatea de tranziţie şi SAPARD, a fost demis de premierul Ponta, postul acestuia fiind preluat de Claudiu Doltu (PNL).

Boris Tadici cere consolidarea misiunii OSCE pentru monitorizarea scrutinului din Serbia

Partidul Democrat (DS), al preşedintelui sârb Boris Tadici, a cerut OSCE să consolideze misiunea observatorilor în al doilea tur al scrutinului prezidenţial, pe fondul acuzaţiilor de fraudă.

Frunda: Noua lege electorală poate da posibilitatea unui partid să modifice Constituţia

Senatorul UDMR Frunda Gyorgy afirmă că "e logic că acolo unde există vot uninominal pur nu există prag electoral", însă atrage atenţia că noua lege electorală poate da posibilitatea unui partid să modifice Constituţia, ceea ce "nu e bine într-un stat democratic".

Preşedintele Greciei propune un guvern tehnocrat. Conservatorii şi socialiştii susţin propunerea lui Papulias

Preşedintele Greciei, Carolos Papulias, a propus un guvern tehnocrat, în urma întrevederii pe care a avut-o cu liderii a trei formaţiuni politice care doresc menţinerea Greciei în zona euro, afirmă liderul socialist, Evangelos Venizelos.

Mesaj adresat de Del Piero fanilor echipei Juventus după 19 ani la gruparea torineză

Atacantul Alessandro Del Piero, care părăseşte Juventus Torino după 19 ani, a postat pe site-ul oficial o scrisoare în care mulţumeşte fanilor pentru susţinerea pe care i-au arătat-o în acest timp şi în care reaminteşte momente marcante din cariera sa.

Şeful ANPC şi fostul ministru al Economiei, amendaţi pentru refuzul de a aplica o decizie a instanţei

Preşedintele ANPC, Constantin Cerbulescu, şi fostul ministru al Economiei Lucian Bode au fost amendaţi de Curtea de Apel Ploieşti fiindcă au refuzat să pună în aplicare o hotărâre definitivă şi irevocabilă prin care fostul şef al CPC Prahova Corneliu Buzu, schimbat în 2009, era repus în funcţie.

SFÂRŞITUL UNEI ERE. AC Milan şi-a luat la revedere de la cinci jucători care au făcut istorie – VIDEO

"Este sfârşitul unei ere", a declarat emoţionat vicepreşedintele clubului italian AC Milan, Adriano Galliani, la finalul unui meci care a însemnat despărţirea de cinci fotbalişti ce au scris istorie la gruparea milaneză. Gennaro Gattuso, Filippo Inzaghi, Alessandro Nesta, Clarence Seedorf şi Gianluca Zambrotta şi-au luat la revedere de la fanii lor la ultimul meci din acest sezon, cu Novara.

PREŢUL CUPRULUI la Roşia Poieni. „Doar noi am rămas, nouă familii. Am urcat casele pe munte. În mijlocul iazului a rămas biserica”. REPORTAJ GÂNDUL LIVE

Odată ratată încercarea de privatizare a CupruMin Abrud, "obiectivul" a fost complet secretizat. "Fără aprobare, exclus să intraţi", ne spune "paznicul" intransigent, de strajă la bariera muntelui. Drumul ocolitor şi desfundat, pornit de jos, din porţile Abrudului, spre craterul deschis de exploataţia de cupru în căciula pământului, la Roşia Poieni, se-ncheie, pentru noi, odată cu primul pas "în perimetru". Omul îşi mestecă pâinea. E ora mesei.

CĂLĂTORIA FANTASTICĂ în jurul unui asteroid. Cum arată VESTA de aproape – VIDEO

Cercetătorii de la Centrul Aerospaţial German au realizat cu ajutorul imaginilor luate de sonda Dawn de la NASA un film virtual ce simulează un zbor la mică distanţă în jurul asteroidului Vesta.

Încrederea statelor din Golful Persic în planul de pace aplicat în Siria începe să se erodeze

Ministrul saudit de Externe, prinţul Saud Al-Faycal, a declarat că încrederea ţărilor din Golful Persic în planul emisarului internaţional pentru Siria, Kofi Annan, începe să se erodeze "semnificativ".

Procesul senatorului Cătălin Voicu s-a încheiat. ICCJ va da o decizie la 29 mai

Procesul senatorului Cătălin Voicu, fostului judecător Florin Costiniu şi al oamenilor de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic s-a încheiat luni, după ce judecătorii ICCJ au ascultat pledoariile acuzării şi ale apărării, decizia instanţei urmând să fie dată la 29 mai.

Franţa riscă să piardă peste 15.000 de locuri de muncă în lunile următoare

Franţa riscă să piardă peste 15.000 de locuri de muncă în lunile următoare, în condiţiile în care companii precum Carrefour, Peugeot, Air France-KLM şi Vivendi îşi reorganizează operaţiunile ca urmare a scăderii cererii, punând la încercare promisiunile lui Hollande a preveni concedierile.

Dragomir: LPF va propune ca Liga I să aibă 18 echipe, deşi poate începe şi cu 17

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, luni, că, potrivit regulamentului, ediţia viitoare a Ligii I poate începe cu 17 echipe, după ce FC Timişoara şi-a retras licenţa, dar LPF va propune ca în primul eşalon să fie 18 echipe, ultima formaţie urmând să fie stabilită printr-un baraj.

Funeriu: Efectele în ceea ce priveşte plagiatul sunt grave în tot sistemul educaţional

Fostul ministru Daniel Funeriu a declarat luni, pentru MEDIAFAX, că efectele în ceea ce priveşte plagiatul sunt grave în tot sistemul educaţional, iar standardele pentru ocuparea posturilor de conferenţiar şi profesor universitar trebuie să rămână ridicate, din respect pentru "oamenii de calitate".

S-a descoperit SOLUŢIA împotriva ÎNCĂLZIRII GLOBALE? Teste privind o nouă tehnologie

Golful Ardmucknish din Scoţia a devenit locul unde oamenii de ştiinţă vor testa o tehnologie ce ar putea salva planeta de efectele încălzirii globale. Metoda presupune pomparea dioxidului de carbon în sedimentul de pe fundul mării fără ca mediul înconjurător să fie afectat.

Ponta îi cere oficial preşedintelui Academiei să verifice acuzaţiile de plagiat la adresa lui Mang

Premierul i-a cerut, luni, preşedintelui Academiei Române, Ionel Haiduc, să facă o comisie care să verifice acuzaţiile de plagiat aduse ministrului Educaţiei, Ioan Mang, bănuit, potrivit lui Ponta, că "a preluat informaţii din diverse articole publicate de autori din Japonia, Taiwan şi Israel".

Cazul furturilor de maşini de lux: Şapte suspecţi au fost reţinuţi. Un funcţionar RAR este cercetat pentru că ar fi luat mită

Şapte dintre suspecţii de furturi de maşini de lux audiaţi luni la Serviciul Furturi Auto din Capitală au fost reţinuţi, cercetările în acest caz vizând şi un funcţionar de la Registrul Auto Român (RAR) care ar fi luat mită, potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Marga: România nu intenţionează să îşi retragă Ambasada de la Damasc

Ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, a reiterat, luni, la reuniunea Consiliului Afaceri Externe al UE, că România nu intenţionează să îşi retragă Ambasada de la Damasc, deoarece aceasta asigură legătura cu cetăţenii români aflaţi în Siria.