Mediafax Echipa

Bill Drayton, recompensat cu premiul „Prinţul Asturiei” pentru Cooperare internaţională pe 2011

Premiul "Prinţul Asturiei" pentru Cooperare internaţională pe 2011 a fost atribuit americanului Bill Drayton, fondatorul asociaţiei "antreprenorilor sociali" Ashoka, a anunţat, miercuri, juriul care acordă această prestigioasă distincţie spaniolă, informează AFP.

Dezbatere despre noul val al filmului românesc şi ecourile acestuia, la TIFF

O dezbatere cu tema "10 ani de la naşterea noului val al filmului românesc: ecouri în USA şi în lume", moderată de directorul Institutului Cultural Român din New York, Corina Şuteu, va avea loc, joi, în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj-Napoca.

Au fost descoperite scheletele prinţilor din dinastia Romanov?

Arheologii ruşi cred că au identificat scheletele unor membri din familia imperială, executaţi de bolşevici şi aruncaţi apoi în gropi comune, descoperite din întâmplare în fortăreaţa Petru şi Pavel din Sankt Petersburg.

„Amurg”, primul film din seria „Twilight”, va fi difuzat vineri, de la ora 20.30, la Pro TV

Primul film din celebra serie "Twilight", "Amurg", cu Kristen Stewart şi Robert Pattinson în rolurile principale, va fi difuzat vineri, de la ora 20.30, la Pro TV, informează televiziunea.

Bilanţul victimelor afecţiunilor asociate cu bacteria E.coli a ajuns la 24 de morţi în Germania

Bilanţul deceselor asociate cu bacteria E.coli în Germania a ajuns la 24 de morţi, numărul total al victimelor fiind de 25, ca urmare a unui deces în Suedia, informează AFP.

Romanian Interior Min Employees To Be Sacked This Year Won’t Receive Severance Pay

Romanian Interior Ministry employees included in the institution’s layoff plan will not receive severance pay as the country’s economic situation does not allow for such a measure, Interior Minister Traian Igas said Wednesday.

China a devenit cel mai mare consumator de energie la nivel mondial

După decenii de creştere economică susţinută, China a devenit anul trecut cel mai mare consumator de energie la nivel mondial, depăşind Statele Unite, potrivit unui studiu al grupului britanic BP.

Grama (PSD): Statutul minorităţilor nu are cum să fie adoptat în această sesiune parlamentară

Preşedintele PSD Covasna, deputatul Horia Grama, consideră că Statutul minorităţilor nu are cum să fie adoptat în această sesiune parlamentară, întrucât numai PSD a depus 170 de amendamente şi spune că asumarea răspunderii de către Guvern ar reprezenta "trădare naţională".

Londra şi Parisul depun o rezoluţie la ONU pentru a „condamna represiunea” din Siria

Marea Britanie şi Franţa urmează să depună miercuri o rezoluţie în Consiliul de Securitate al ONU pentru a "condamna represiunea" din Siria, a anunţat premierul britanic, David Cameron, în faţa Parlamentului, transmite AFP.

CFR Călători va moderniza 45 de locomotive electrice şi va cumpăra piese de schimb cu 178 mil. lei

CFR Călători vrea să modernizeze 45 de locomotive electrice şi să cumpere piese de schimb pentru automotoarele Desiro de tipul Săgeata Albastră, valoarea estimativă totală a contractelor fiind de 177,82 milioane lei, fără TVA.

Aerosmith va intra în studiouri în iulie, pentru a înregistra un nou album

Trupa americană Aerosmith a anunţat că va începe înregistrările pentru cel de-al 15-lea album de studio din carieră, alături de producătorul muzical Jack Douglas, în a doua săptămână din luna iulie, informează nme.com.

Coelho: Ne putem aştepta ca România şi Bulgaria să adere la Schengen anul acesta

Carlos Coelho, raportorul privind aderarea la Schengen a României şi Bulgariei, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că se aşteaptă ca România şi Bulgaria să adere la Schengen anul acesta, el declarându-se convins că ambele ţări sunt pregătite să îndeplinească toate criteriile.

Uli Hoeness, nemulţumit că federaţia germană l-a sprijinit pe Blatter

Preşedintele Consiliului de supraveghere al clubului Bayern Munchen, Uli Hoeness, a criticat, miercuri, sprijinul acordat de Federaţia Germană de Fotbal (DFB) la realegerea elveţianului Joseph Blatter la conducerea FIFA, informează AFP.

Google şi France Telecom ar putea face un acord în privinţa traficului de date

Google şi France Telecom poartă negocieri care pot conduce la un acord de colaborare privind reducerea impactului traficului de date asupra reţelelor de telecomunicaţii, au afirmat două surse apropiate discuţiilor, citate de Bloomberg.

Ioan Dascălu a participat la apelul solemn al jandarmilor care pleacă în Kosovo

Secretarul de stat, şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), Ioan Dascălu, a participat, miercuri, la apelul solemn al celor 115 jandarmi români care vor pleca de joi în Kosovo pentru a înlocui contingentul aflat în regiune.

Iranul va transfera operaţiunile de îmbogăţire a uraniului la uzina de la Fordoo

Iranul va produce uraniu îmbogăţit în proporţie de 20 la sută în noua uzină de la Fordoo, la sud de Teheran, şi va multiplica de trei ori capacitatea de producţie, anunţă şeful programului nuclear iranian, Fereydoun Abbassi Davani, citat de AFP.

Un hacker în vârstă de 18 ani, care a piratat site-ul Interpol, a fost arestat de poliţia greacă

Un hacker în vârstă de 18 ani, suspectat că a piratat site-urile Interpol şi ale mai multor agenţii guvernamentale americane, a fost arestat la Atena, a anunţat miercuri şeful poliţiei cibernetice greceşti, relatează AFP.

Zeci de medici de familie aşteaptă la MS rezultatul discuţiilor legate de problemele din sistem

Câteva zeci de medici de familie s-a adunat, miercuri, în faţa Ministerului Sănătăţii, pentru a aştepta rezultatul discuţiilor dintre reperzentanţii lor, ministrul Sănătăţii şi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Premieră la NASA: Fotografii cu naveta Endeavour conectată la ISS – GALERIE FOTO

NASA a publicat pentru prima oară în istorie, marţi, fotografii ale unei navete spaţiale americane în timp ce aceasta era conectată la Staţia Spaţială Internaţională (ISS), realizate în urmă cu o lună de astronauţii aflaţi la bordul unei capsule ruseşti.

Grama: Antal să nominalizeze trei români care susţin autonomia ca să nu-l numim Pinocchio

Liderul PSD Covasna, Horia Grama, îi cere lui Antal Arpad să dea publicităţii numele a trei români din secuime care susţin autonomia, "ca să nu fie numit pe viitor Pinocchio", în condiţiile în care Antal declara că sunt din ce în ce mai mulţi români în secuime care sunt pro-autonomie.

FMI recomandă Japoniei să tripleze taxa pe vânzări pentru a stabiliza finanţele publice

Fondul Monetar Internaţional (FMI) recomandă Japoniei să crească treptat taxa pe vânzări, care are un efect similar TVA-ului, de la nivelul actual de 5% la 15% pe parcursul mai multor ani, pentru a reduce datoria publică şi a consolida încrederea în sustenabilitatea economiei, transmite Reuters.

Asociaţia Română a Băncilor caută preşedinte executiv

ARB a început procesul de selectare a unui candidat pentru funcţia de preşedinte executiv, printre cerinţele noului post fiind experienţă bancară relevantă într-o poziţie de conducere în top management, cunoaşterea la perfecţie a limbii române şi vorbirea fluentă a limbii engleze.

Toro: Trebuie să realizăm un numitor comun al organizaţiilor maghiare privind Legea minorităţilor

Preşedintele executiv al Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), Toro T. Tibor, susţine că proiectul Legii minorităţilor propus de UDMR trebuie reanalizat în cadrul organizaţiilor comunităţii maghiare, în condiţiile în care varianta Uniunii conţine elemente "discriminatorii".

BVB cere preşedintelui Băsescu să nu promulge o lege care amână listarea unor companii de stat

Bursa de Valori a transmis săptămâna trecută o scrisoare preşedintelui Traian Băsescu prin care cere şefului statului să nu promulge o lege ce amână pentru cel târziu finalul anului 2014 termenul limită pentru listarea companiilor de stat la care Fondul Proprietatea este acţionar.

Alice Cooper a vrut să-l împuşte pe Elvis Presley

Alice Cooper a mărturisit că a vrut să-l împuşte pe Elvis Presley pentru faimă, însă s-a răzgândit în ultimul moment.

Mijlocaşul Henderson, de la Sunderland la Liverpool pentru 22,4 milioane de euro plus un jucător

Mijlocaşul internaţional englez Jordan Henderson, de la Sunderland, va evolua începând din sezonul viitor la FC Liverpool, "cormoranii" urmând să plătească suma de 22,4 milioane de euro şi să-l cedeze pe atacantul francez David Ngog, informează AFP.

Sound designerul filmului”Calul din Torino”, Gabor Erdelyi, spune că pelicula e un eseu de atmosferă

Sound designerul filmului "Calul din Torino", Gabor Erdelyi, spune că lungmetrajul lui Bela Tarr, care va fi proiectat, miercuri, la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), este un eseu de atmosferă care îl duce pe spectator spre inconştient, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Sienna Miller, despăgubită de un tabloid cu 100.000 de lire sterline. Vezi de ce

Sienna Miller, care a acuzat tabloidul News of the World de încălcarea intimităţii şi hărţuire, prin interceptarea ilegală a unor mesaje din telefonul său mobil, a primit marţi despăgubiri în valoare de 100.000 de lire sterline (164.000 de dolari) din partea acestei publicaţii.

Igaş: Votul din PE demonstrează că România merită să facă parte din spaţiul european de libertate

Numărul mare de europarlamentari care au votat, miercuri, în favoarea aderării la Spaţiul Schengen demonstrează încă o dată că România a îndeplinit toate criteriile de aderare şi merită să facă parte din spaţiul european de libertatate, securitate şi justiţie, a declarat ministrul Traian Igaş.

Cadrul legal pentru proiectul Nabucco a fost finalizat, după semnarea acordurilor de sprijin

Compania de dezvoltare a gazoductului Nabucco şi ministerele celor cinci state de tranzit, printre care şi România, au semnat miercuri acordurile de sprijin al proiectului, fiind astfel finalizat cadrul legal pentru construcţia conductei.

De câţi bani ar avea nevoie medicina de familie pentru a supravieţui în acest an

Preşedintele Colegiului Medicilor din România Vasile Astărăstoae a declarat, miercuri, că medicina de familie ar avea nevoie până la sfârşitul anului pentru a supravieţui de 200 milioane de lei, iar aceşti bani ar putea fi luaţi de stat dacă ar renunţa la construcţia a şapte kilometri de autostradă.

Director în Poliţia Rutieră: Este ciudat ca în 2011 căruţele să fie principal generator de accidente

Directorul adjunct al Direcţiei Poliţiei Rutiere din IGPR, comisar şef Marian Moţoc, a declarat, miercuri, la Suceava, că nu este normal ca în 2011 să circule căruţe pe drumuri naţionale şi europene, iar mai mult, în judeţul Vasului căruţele reprezintă principala cauză a accidentelor rutiere.

Cele două vehicule EULEX incendiate la Priştina au fost vizate de dispozitive explozive

Cele două vehicule ale misiunii EULEX incendiate la Priştina au fost vizate de dispozitive explozive, informează site-ul postului B92 citând presa de limbă albaneză.

Campioana „U” Mobitelco Cluj va evolua în FIBA Eurochallenge

Echipa "U" Mobitelco BT Cluj-Napoca, campioană naţională la baschet masculin, va fi înscrisă în sezonul viitor în FIBA Eurochallenge, a treia competiţie europeană ca valoare, a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele grupării, Mircea Cristescu.

Obama ar putea pierde alegerile în 2012. Vezi cine l-ar înlocui

Preşedintele SUA, Barack Obama, ar pierde alegerile în 2012 dacă adversarul său republican ar fi Mitt Romney, conform unui sondaj de opinie publicat marţi.

Cel mai greu drum de la o petrecere către casă: Este acesta cel mai beat om din lume? – VIDEO

Un bărbat aflat în stare de ebrietate a fost surprins de camerele de supraveghere din Londra făcând adevărate acrobaţii în timp ce se deplasează pe străzi.

Şerban Sturdza: Street Delivery trebuia să aibă loc anul acesta pe Buzeşti-Berzei

Arhitectul Şerban Sturdza a declarat, miercuri, la conferinţa de presă dedicată celei de-a şasea ediţii Street Delivery, că, anul acesta, evenimentul ar fi trebuit să aibă loc în zona Berzei-Buzeşti, afectată de construcţia Diametralei nord-sud şi că lucrul acesta se va întâmpla în viitor.

Programul american de reconstrucţie în Afganistan are un succes limitat

Programul american de reconstrucţie în Afganistan are un succes limitat deşi este extrem de scump şi ar putea să nu supravieţuiască retragerii militare, arată o anchetă a Congresului care a durat doi ani şi care urmează să fie prezentată miercuri.

Some 10,000 Romanian Interior Ministry Employees To Be Sacked In Next Two Months

Romanian Interior Minister Traian Igas said Wednesday 10,000 Interior Ministry employees will be laid off in the next two months, including employees of the institution’s central apparatus.

Antonescu: Ipoteza introducerii votului obligatoriu, discutată în USL

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că în USL se discută ipoteza introducerii votului obligatoiu ca soluţie de combatere indirectă a fraudelor electorale, el precizând că Uniunea nu are, deocamdată, şi o decizie pe această temă.