Mediafax Echipa

Ioan Horoba: Am ajuns s-o trăiesc şi pe asta, să ţin cu Dinamo într-o competiţie

Directorul general al echipei Gaz Metan Mediaş, Ioan Horoba, a declarat, joi, este pus în situaţia inedită de a ţine "cu Dinamo într-o competiţie", pentru ca formaţia sa să poată obţine calificarea în cupele europene, transmite corespondentul MEDIAFAX.

UPDATE: Şantierul Daewoo Mangalia a primit o comandă de 400 milioane dolari de la un grup israelian

(adaugă informaţii de background în paragrafele 2 şi 7-8)

Lars Von Trier, declarat „persona non grata” la Festivalul de Film de la Cannes

Regizorul Lars Von Trier, care şi-a exprimat, miercuri, "simpatia" pentru Hitler, a fost declarat, joi, "persona non grata" de organizatorii Festivalului de la Cannes, această decizie având efecte imediate, însă filmul cineastului danez nu a fost exclus din competiţie.

Masă rotundă, la comemorarea a 20 de ani de la asasinarea lui Culianu, luni, în Capitală

Horia Roman Patapievici este gazda unei mese rotunde prin care se vor comemora 20 de ani de la asasinarea lui Ioan Petru Culianu, luni, de la ora 18.00, la Institutul Cultural Român din Capitală, informează editura Polirom.

Dominique Strauss-Kahn părea relaxat înainte de reţinerea pe aeroportul din New York, flirtând cu însoţitoarele de bord

Fostul director al FMI Dominique Strauss-Kahn părea relaxat în momentul în care a urcat în avion, sâmbătă, după presupusa agresiune sexuală, adresând un compliment vulgar însoţitoarelor de bord, informează ziarul Le Point, în ediţia electronică.

OTP Bank România a avut profit de 550.000 euro în primul trimestru, după scăderea costurilor de risc

OTP Bank România a înregistrat un profit de 148 milioane de forinţi în primul trimestru (552.000 euro), după ce a încheiat primele trei luni ale anului trecut pe zero, îmbunătăţirea rezultatului fiind atribuită reducerii costurilor de risc, a anunţat, joi, grupul ungar OTP.

Oliver Kahn: Suma plătită pe Manuel Neuer este exorbitantă

Fostul portar al echipei Bayern Munchen, Oliver Kahn, a criticat politica de transferuri a grupării bavareze, apreciind că suma plătită pentru Manuel Neuer, un goalkeeper care va fi liber de contract în 2012, este exorbitantă, informează AFP.

Polemici la Londra după ce ministrul Justiţiei a spus că unele violuri sunt mai grave decât altele

Ministrul britanic al Justiţiei, Kenneth Clarke, a fost criticat dur după polemica provocată de afirmaţiile sale cu privire la violuri, sugerând că unele sunt mai grave decât altele, relatează AFP.

Incendiul de la atelierul de mobilă din Bistriţa a fost stins

Incendiul care a cuprins, joi la prânz, atelierul de fabricat mobilă al cooperativei "Precizia" din municipiul Bistriţa a fost stins de pompieri după mai bine de două ore de la izbucnirea focului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Doi bărbaţi, arestaţi pentru furtul a 12 tone de melci colectate pentru export

Poliţia poloneză a arestat doi bărbaţi care au furat 12 tone de melci colectate din pădurile Sztum (Nordul Poloniei) şi care urmau să fie exportate în Franţa, relatează, joi, AFP.

Cseke Attila: Aproape 10 spitale neclasificate, cu finanţare de bază cu 33% mai mică faţă de grupa I

Spitalele din categoria a II-a vor primi finanţare de bază cu 3% mai mică decât unităţile din categoria întâi, cele mai afectate fiind cele aproape zece spitale care nu pot fi încadrate în nicio categorie şi care vor primi cu 33% mai puţin decât clasa I, a spus, joi, pentru MEDIAFAX, Cseke Attila.

Căncescu: O reorganizare administrativă ar putea fi benefică, dar nu făcută pe criterii politice

Preşedintele CJ Braşov, Aristotel Căncescu, consideră că o reorganizarea administrativă a ţării se poate discuta şi ar putea fi benefică, în sensul că s-ar putea face economii la buget, însă "trebuie făcută gândit şi nu pe criterii politice", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Leul a trecut pe apreciere în a doua parte a zilei, iar cursul a coborât la 4,1125 lei/euro

Moneda naţională s-a apreciat în a doua parte a sesiunii interbancare de joi, iar cotaţiile au coborât spre 4,1125 lei/euro la finalul şedinţei, pe o piaţă liniştită.

Vreme: Orice român va avea şi în lumea virtuală o identitate

Ministrul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor, Valerian Vreme, a declarat, joi, că orice român va avea şi în lumea virtuală o identitate, pentru aplicaţiile dezvoltate de instituţiile statului, cu ajutorul unui soft care va fi operaţional într-un an.

Afacerile Petrom pot fi afectate dacă licenţele de explorare nu sunt înnoite în septembrie de ANRM

Afacerile OMV Petrom (SNP) pot fi afectate dacă licenţele de explorare, care vor expira în luna septembrie, nu vor fi înnoite de ANRM, iar birocraţia, corupţia şi modificările sistemului fiscal vor avea efecte negative asupra grupului austriac OMV, se arată într-un prospect al grupului.

Falcă: În 3-5 ani, majoritatea de două treimi pe anumite componente din votul CL ar putea dispărea

Preşedintele executiv al Asociaţiei Municipiilor din România (AMR), Gheorghe Falcă, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că în decurs de trei-cinci ani "majoritatea de două treimi care a mai rămas pe anumite componente din votul consilierilor (locali - n.r.) va dispărea" din legislaţie.

Secţiunea Golden Circle la concertul trupei Bon Jovi – suplimentată cu 700 de bilete

Organizatorii concertului susţinut de trupa Bon Jovi în Piaţa Constituţiei din Capitală, pe 10 iulie, au suplimentat cu 700 numărul biletelor în secţiunea Golden Circle, după ce anterior aceste locuri ar fi trebuit să facă parte dintr-o altă categorie, Diamond Circle, informează un comunicat.

Şeful CJ Iaşi spune că două firme străine sunt interesate de concesionarea modernizării aeroportului

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Constantin Simirad, spune că firmele străine Strabag AG (Austria) şi Lemna International (SUA) s-au arătat interesate de concesionarea lucrărilor de modernizare a aeroportului ieşean, urmând ca investiţia să fie recuperată în rate de către partenerii externi.

Băsescu: În mod cert nimeni nu are în vedere o creştere a taxării pe bănci – VIDEO

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, într-o dezbatere organizată de "Ziarul Financiar", că autorităţile nu au în vedere o creştere a taxării pe bănci.

Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi se deschide sâmbătă, cu un spectacol grandios, în parcul ONB

Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi se deschide sâmbătă seară, cu un spectacol grandios în parcul Operei Naţionale Bucureşti (ONB), unde vor fi scoase decorurile spectacolelor, şi se încheie pe 29 mai, la Palatele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia.

Pedro Almodovar: Regia de film este meseria cel mai apropiată de cea a lui Dumnezeu

Regizorul spaniol Pedro Almodovar a declarat, joi, la Cannes că ocupaţia lui reprezintă meseria "care se apropie cel mai mult de cea a lui Dumnezeu".

Preşedintele CJ Covasna susţine că UDMR are soluţii pentru reorganizarea administrativă a ţării

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Covasna, Tamas Sandor (UDMR), a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că este de acord cu afirmaţia şefului statului referitoare la necesitatea reorganizării administrative a ţării şi că UDMR are soluţii în acest sens.

Alba: Două TIR-uri şi un autoturism, implicate într-un accident pe DN 1 soldat cu trei răniţi

Trei persoane au fost rănite, joi după-amiază, pe DN 1, între localităţile Sebeş şi Sibiu, într-un accident în care au fost implicate două TIR-uri şi un autoturism, circulaţia fiind blocată pe ambele sensuri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Dumitru Prunariu, decorat de ministrul Gabriel Oprea cu emblema „Onoarea Armatei României”

Ministrul Apărării, Gabriel Oprea, i-a conferit generalului-maior în rezervă Dumitru Dorin Prunariu emblema "Onoarea Armatei României", în semn de înaltă apreciere pentru întreaga activitate şi pentru merite deosebite care au contribuit la ridicarea prestigiului Armatei României.

Orgie sexuală în Ungaria: Agenţi de asigurări germani, răsplătiţi cu un sejur plin de aventuri

O filială de asigurări a gigantului german Munchen Re a recunoscut că agenţilor săi comerciali le-au fost "oferite" aproximativ 20 de prostituate în cadrul unei "săptămâni de motivare", în Ungaria, în 2007.

Dunărea Brăila, prima echipă calificată în semifinalele Cupei României la handbal

Echipa de handbal feminin Dunărea Brăila este prima calificată în semifinalele Cupei României, după ce a învins joi, la Bacău, prin aruncări de la 7 metri, formaţia CSM Bucureşti, scor 41-40 (21-15, 37-37), în prima partidă din cadrul sferturilor de finală.

Parchetul Curţii de Apel Galaţi a deschis dosar privind prăbuşirea motodeltaplanului

Parchetul Curţii de Apel Galaţi face cercetări în vederea stabilirii cauzelor şi împrejurărilor prăbuşirii la Scânteieşti a motodeltaplanului, soldat cu moartea pilotului, informează Ministerul Public.

Roxana Ciuhulescu şi Julia Jianu, invitate sâmbătă la „Ce se întâmplă, doctore? „

Roxana Ciuhulescu şi Julia Jianu sunt invitate sâmbătă, de la ora 10.00, în emisiunea "Ce se întâmplă, doctore?", la Pro TV, unde vor vorbi despre escapadele romantice pe care le-au avut cu soţii lor, informează televiziunea.

Uioreanu:Boc să spună care sunt domeniile în care s-au înregistrat 200.000 de noi contracte de muncă

Deputatul PNL Horea Uioreanu i-a cerut, joi, premierului Emil Boc să spună care sunt domeniile în care s-au înregistrat aproape 200.000 de noi contracte de muncă după intrarea în vigoare a noului Cod al Muncii, în condiţiile în care "instituţiile abilitate nu dau niciun fel de relaţii în acest sens"

Prefectul de Gorj: Cei care fac reorganizarea administrativă să-şi pună apostila pe ea

Prefectul judeţului Gorj, Vasile Liviu Andrei, a declarat, joi, că o reorganizare administrativă se impune, însă ea trebuie făcută în urma unei evaluări "serioase şi corecte", iar cei care o fac "să-şi pună apostila pe ea, pentru a fi responsabili", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Armonia Brăila ar putea rămâne închis şi în acest an, întrucât dezvoltatorul nu a găsit chiriaşi

Centrul comercial Armonia Brăila va rămâne închis, cel mai probabil, şi în acest an, întrucât proprietarul, compania Red Development, nu a reuşit, la aproape doi ani de la închidere, să găsească o reţea de tip discount pentru a ocupa spaţiul în care a funcţionat iniţial Carrefour.

COMENTARIU: Războiul lumilor pentru locul deţinutului gri DSK

Dominique Strauss-Khan se transformă repede în trecut pentru FMI. Şi-a încheiat conturile cu Fondul printr-o demisie scrisă cu "infinită tristeţe", în care îşi strigă din nou nevinovăţia, acesta fiind şi semnalul pentru punerea în funcţiune a loteriei numelor de posibili succesori.

Iancu, PSD: Deschiderea pieţei gazelor, o greşeală fundamentală care va duce la creşteri de preţ

Preşedintele Comisiei pentru Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor, Iulian Iancu (PSD), afirmă că deschiderea pieţei gazelor naturale reprezintă "o greşeală fundamentală", care va afecta securitatea României şi va duce la creşterea preţului gazelor.

Bărbaţii care deţin puterea sunt mai înclinaţi spre derive sexuale

O logică de tipul tot "ceea ce vreau şi când vreau; am tot dreptul" ar fi caracteristică, potrivit specialiştilor în comportament sexual, anumitor bărbaţi care deţin putere, dintre care unii şi-au văzut cariera compromisă de scandaluri de moravuri.

Angajaţii hotelului Sofitel au sunat la poliţie abia la o oră după plecarea lui Strauss-Kahn

Anchetatorii new-yorkezi se întreabă de ce angajaţii Hotelului Sofitel au aşteptat o oră înainte de a suna la poliţie după plecarea în grabă a directorului FMI, Dominique Strauss-Kahn, acuzat de agresarea sexuală a unei cameriste, informează ziarul The Guardian, în ediţia electronică.

Daniel Pancu ar putea scăpa de dosar penal

Avocatul fotbalistului rapidist Daniel Pancu, Marius Striblea, a declarat, joi, că jucătorul ar putea să scape de dosar penal în cazul privind conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, transmite corespondentul MEDIAFAX.

PSD cere Guvernului elaborarea unei strategii naţionale de asigurare a materiilor prime

PSD cere Guvernului elaborarea unei strategii naţionale de asigurare a materiilor prime, pentru a nu mai fi afectate balanţa comercială a României şi costurile pentru economia românească generate de importul acestor produse, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Guvernul trebuie să informeze Parlamentul privind poziţia României la consiliile europene – proiect

Guvernul trebuie să informeze în scris Parlamentul asupra poziţiei pe care România intenţionează să o prezinte la reuniunile Consiliului European, dar şi să informeze periodic Legislativul asupra rezultatelor participării la procesul decizional din UE, potrivit unui proiect legislativ.

Adrian Ungur şi Marius Copil, eliminaţi în calificări la Roland Garros

Jucătorii Adrian Ungur şi Marius Copil au fost eliminaţi, joi, în turul doi al calificărilor de la Roland Garros, astfel că Adrian Ungur rămâne singurul român care va încerca să acceadă pe tabloul principal de simplu masculin al celui de-al doilea turneu de Grand Slam al anului.

Senatorul Şerban Rădulescu ar putea demisiona din PDL şi să se înscrie în PC

Senatorul PDL Şerban Rădulescu ar putea demisiona, săptămâna viitoare, din partid şi să se înscrie în PC, formaţiune care l-ar putea propune drept candidat pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, la alegerile locale din 2012, afirmă surse politice.