Mediafax Echipa

O femeie de 23 de ani a murit după ce a căzut pe scările spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi

O femeie a murit miercuri seară la Spitalul de Copii "Sfânta Maria" din Iaşi, la scurt timp după ce a căzut pe scările unităţii medicale şi a intrat în stop cardio-respirator, rudele femeii acuzându-i pe medici că nu au intervenit rapid pentru a-i salva viaţa.

UPDATE:Enterprise Investors va investi 30 mil.euro până în 2015 pentru modernizarea fabricilor Macon

(adaugă declaraţii ale directorului executiv al Macon, în paragrafele 5-8)

ICCJ: Voiculescu a dat informaţii structurilor poliţiei politice şi a lezat drepturi fundamentale

Dan Voiculescu a dat informaţii structurilor poliţiei politice comuniste prin care a încălcat unele drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, arată cei trei judecători în motivarea deciziei prin care au stabilit că liderul PC a colaborat cu Securitatea.

Gabriel Boştină, vicepreşedintele la Universitatea Cluj de la începutul lunii viitoare

Finanţatorul clubului Universitatea Cluj, Florian Walter, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că mijlocaşul şi căpitanul echipei, Gabriel Boştină, va fi numit în funcţia de vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie la începutul lunii viitoare.

CNIPMMR: Deşi mulţi zilieri lucrează la persoane fizice, legea adoptată recent vizează doar firmele

Jumătate dintre zilieri lucrează pentru persoane fizice, însă acestea nu au fost incluse în legea care reglementează activităţile cu caracter ocazional, ceea ce alimentează economia gri, spun reprezentanţii Consiliului Naţional pentru Întreprinderi Private Mici şi Mijlocii (CNIPMMR).

Romanian Food Prices Rise At 2nd Fastest Pace In Region – Ctrl Bk Head

Romanian food prices are growing at the second-fastest pace in the region, after Bulgaria, central bank governor Mugur Isarescu said Thursday, adding that the prices’ weight in the consumption basket remains an unresolved issue.

Isărescu spune că schimbarea ţintei de aderare la euro ar fi dus la amânarea reformelor

Schimbarea ţintei de aderare la zona euro ar fi încurajat politicienii să spună că mai este timp pentru reforme şi să amâne aplicarea lor, consideră guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, precizând că orice nou termen ar fi trebuit fundamentat de către un grup de specialişti.

Bihor: O femeie a murit şi alta a fost rănită după ce un zid al unei clădiri s-a prăbuşit

Un zid al unei clădiri dezafectate din localitatea bihoreană Diosig s-a prăbuşit, joi la prânz, peste două femei, una dintre acestea pierzându-şi viaţa, iar cealaltă fiind în stare foarte gravă, potrivit reprezentanţilor SMURD.

Caniculă în iunie şi iulie. Vezi prognoza meteo pentru următoarele luni

Administraţia Naţională de Meteorologie a dat publicităţii informaţiile pe care le-a primit de la Centrul European pentru Prognoza Vremii. Aceste date vizează prognoza meteo pe termen mediu, în perioada mai-iulie 2011.

Isărescu: România are a doua cea mai mare creştere de preţuri la alimente din regiune

România înregistrează a doua cea mai mare creştere de preţuri la alimente din regiune, după Bulgaria, a declarat joi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care a precizat că există şi o problemă statistică nerezolvată în ceea ce priveşte ponderea prea mare a alimentelor în coşul de consum.

Erbaşu: Revenirea pieţei construcţiilor depinde de investiţii şi îmbunătăţirea legislaţiei

Revenirea sectorului construcţiilor, aflat într-o situaţie critică, depinde de investiţii, prioritizarea proiectelor şi îmbunătăţirea legislaţiei, iar numărul falimentelor din domeniu s-a redus în ultima perioadă pentru că "nu mai are cine intra în faliment", a declarat Cristian Erbaşu, preşedintele PSC.

Tânărul prins cu focuri de armă de poliţiştii din Suceava, cercetat pentru contrabandă cu ţigări

Tânărul care a fost prins, joi dimineaţă, de poliţiştii de frontieră din Suceava cu focuri de armă, în timp ce transporta, împreună cu alte două persoane, 6.000 de pachete cu ţigări este cercetat pentru trecerea ilegală a frontierei de stat şi contrabandă în formă agravantă.

Erbaşu: Dezvoltarea imobiliară trebuie să fie precedată de extinderea reţelelor de utilităţi

Boom-ul imobiliar din România a avut loc fără să existe utilităţile necesare noilor cartiere, precum sistemele de apă şi canalizare, şi este nevoie, pe viitor, ca mai întâi să fie dezvoltate aceste reţele şi abia după aceea locuinţele, a declarat joi omul de afaceri Cristian Erbaşu.

Grupul editorial suedez Bonnier înfiinţează o editură care va promova literatura română

Grupul editorial suedez Bonnier înfiinţează o nouă editură, 2244, specializată în literaturile din zona Mării Negre, în principal literatura română, potrivit unui comunicat al Institutului Cultural Român de la Stockholm.

Nick Cave a înregistrat un cover după o piesă a trupei The Zombies pentru serialul „True Blood”

Nick Cave şi Neko Case au înregistrat un cover după piesa "She's Not There" a trupei Zombies, care va fi inclus pe coloana sonoră a primului episod din sezonul al patrulea al serialului de televiziune "True Blood", ce va fi difuzat pe 26 iunie, informează Reuters.

MAI: Recensământul de probă pentru verificarea măsurilor organizatorice începe sâmbătă

Institutul Naţional de Statistică va realiza în perioada 7 - 16 mai, în toate judeţele ţării, recensământul de probă pentru a verifica măsurile organizatorice privind recensământul populaţiei şi locuinţelor programat în luna octombrie, informează, joi, Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI).

Leul a rămas stabil. Vezi cursul BNR

Moneda naţională a consemnat fluctuaţii reduse în prima parte a sesiunii interbancare de joi, iar banca centrală a publicat un curs de referinţă de 4,1065 lei/euro, cu 0,62 bani sub paritatea de miercuri.

Şeful Carrefour Franţa părăseşte grupul, iar planurile pentru divizia de imobiliare au fost amânate

Carrefour, cel mai mare retailer european, a anunţat joi că directorul general al diviziei din Franţa, James McCann, va părăsi compania deoarece operaţiunile pe care le supraveghează nu au avut performanţe satisfăcătoare, iar planurile de listare a diviziei de imobiliare au fost amânate.

Veniturile asigurătorului AXA au stagnat în primul trimestru, la 27,9 miliarde euro

Veniturile totale ale asigurătorului francez AXA, cu operaţiuni şi în România, au stagnat în primul trimestru la 27,9 miliarde de euro, în timp ce rezultatul înregistrat pe segmentul asigurări de viaţă şi economii a scăzut cu 3,8%.

Boc: Reforma din sănătate este atât de dureroasă, dar totuşi necesară pentru a avea spitale dotate

Premierul Emil Boc a declarat, joi, la Zalău, că reforma sănătăţii este "atât de dureroasă, dar totuşi necesară", pentru a putea avea în România spitale dotate şi performante, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Arnold Schwarzenegger va reveni pe marile ecrane cu un rol sensibil în drama „Cry Macho”

Arnold Schwarzenegger a anunţat că va reveni pe marile ecrane cu un rol în drama "Cry Macho", în care va interpreta un dresor de cai, informează premiere.fr.

Afacerile IMM-urilor s-au redus în al doilea semestru din 2010 în medie cu 1,24%, profitul cu 0,7%

Cifra de afaceri a IMM-urilor s-a redus în al doilea semestru al anului trecut în medie cu 1,24% faţă de perioada similară din 2009, iar profitul a scăzut cu 0,7%, potrivit unui sondaj al Consiliului pentru IMM-uri, care relevă o evoluţie mai bună a indicatorilor comparativ cu prima parte din 2010.

Patriarhie: Vinul bisericesc produs de eparhii este vândut parohiilor, nu magazinelor comerciale

Eparhiile au responsabilitatea de a produce vinul "cultic", "liturgic" sau "bisericesc", care este oferit contra cost fiecărei parohii, nu distribuit prin magazinele comerciale cu scopul de a obţine profit, atât legislaţia europeană, cât şi cea naţională prevăzând scutirea de la plata TVA.

PSD acuză Guvernul că falimentează Căile Ferate pentru a vinde materialele la fier vechi

Vicepreşedintele departamentului Transporturi al PSD, Dragoş Titea, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că o ordonanţă de urgenţă a Guvernului de închidere a unor linii de cale ferată dezafectate ascunde de fapt intenţia de a vinde materialele la fier vechi.

Laura-Ioana Andrei, în sferturi la Istanbul

Jucătoarea Laura-Ioana Andrei, cap de serie numărul 3, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului ITF de la Istanbul (Turcia), dotat cu premii în valoare totală de 10.000 de dolari, informează itftennis.com.

Investiţia în AGRI va fi de până la 4,5 miliarde euro;gazele ar putea fi scumpe decât cele din Rusia

Investiţia în proiectul AGRI, de transport al gazelor din Azerbaigan în România prin Georgia, este estimată între 1,2 miliarde euro şi 4,5 miliarde euro, în funcţie de capacitatea de transport, dar preţul gazelor ar putea fi mai mare decât cel la care România importă din Federaţia Rusă.

UPDATE:O companie chineză a semnat un acord de participare la un proiect de 700 mil.euro la Doiceşti

(modifică titlul şi leadul, adaugă declaraţii ale şefului serviciului de privatizare şi cooperare din Termoelectrica, Ştefan Aramă, în paragrafele 2-5 şi 9, date de background)

Inter are un plan pentru a-l aduce pe Guardiola la conducerea tehnică, în iunie (presă)

Gruparea Internazionale Milano are un plan pentru a-l aduce la conducerea tehnică, în luna iunie, pe antrenorul echipei FC Barcelona, Josep Guardiola, informează cotidianul Gazzetta dello Sport, citat de Mundo Deportivo.

Harghita: 14 trupuri mumificate natural şi găsite în Ungaria, expuse la Muzeul Secuiesc al Ciucului

Paisprezece trupuri ale unor persoane care au trăit în secolul al XVIII-lea în localitatea Vác din Ungaria, mumificate natural, sunt prezentate, în premieră în România, la Muzeul Secuiesc al Ciucului din Miercurea Ciuc, în cadrul expoziţiei "Enigme, destine, mumii", transmite corespondentul MEDIAFAX

Daniela Crudu va pleca din echipa „Un show păcătos”

Daniela Crudu nu va mai lucra alături de colegii de la "Un show păcătos". După ce a părăsit deunăzi şi matinalul Antenei 1, Crudu se vede nevoită să plece şi de langă noua echipă.

Versuri alese şi rostite de Lucian Blaga, într-un album lansat de Editura Casa Radio

Editura Casa Radio a lansat cea de-a doua ediţie, revăzută şi adăugită, a cărţii audio intitulate "Poeţii", în anul UNESCO Lucian Blaga, ce marchează cinci decenii de la moartea marelui scriitor (6 mai 1961), informează radioul public.

Sânii mari, o binecuvântare sau un blestem?

Primul impuls legat de mărimea sânilor femeilor este de a spune că dimensiunea este un avantaj, însă multe dintre femeile cu bustul mare nu sunt de aceeaşi părere.

PSD pregăteşte Cartea neagră a guvernării, pentru a „comemora” 500 de zile de la instalarea lui Boc

PSD va da publicităţii "Cartea neagră a guvernării", la 500 de zile de la instalarea oficială a lui Emil Boc în funcţia de prim-ministru, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al departamentelor PSD, Olguţa Vasilescu.

Romania Ctrl Bk Head: Leu’s Appreciation Helped Mitigate Large Shocks

Romanian leu’s nominal appreciation against the US dollar has dampened import prices and helped mitigate larger shocks, particularly in the fuels market, central bank governor Mugur Isarescu said Thursday.

VH2 şi Magnolia deschid concertul Roxette din Bucureşti

Trupele VH2 şi Magnolia deschid concertul pe care duoul Roxette îl va susţine pe 30 mai la Zone Arena din Bucureşti, show-ul fiind inclus într-un nou turneu mondial programat pentru 2011, informează organizatorii, Emagic.

Primele scene din thrillerul istoric „The Battle of Vienna” sunt filmate în România

România este ţara în care regizorul italian Renzo Martinelli filmează primele scene din thrillerul istoric "The Battle of Vienna", din a cărui distribuţie face parte un actor premiat cu Oscar şi a cărui acţiune va avea la bază unul dintre cele mai mari succese militare din istoria Poloniei.

Procurorii DNA Iaşi au declanşat o anchetă la Poliţia Locală Vaslui

Procurorii DNA Iaşi au declanşat o anchetă la Poliţia Locală Vaslui, în urma unei sesizări primite la sediul instituţiei în legătură cu consumul ridicat de combustibil pentru maşinile poliţiştilor din subordinea primăriei vasluiene, transmite corespondentul MEDIAFAX.

SocGen a avut rezultate sub estimări în primul trimestru, din cauza revoltelor din Africa de Nord

Banca franceză Societe Generale, prezentă şi în România prin BRD, a raportat pentru primul trimestru rezultate financiare sub estimările analiştilor, din cauza efectelor tubrulenţelor sociale din Africa de Nord, transmite Reuters.

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a lansat o licitaţie pentru modernizarea unor drumuri judeţene

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a lansat joi licitaţia deschisă pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare şi reabilitare a unor drumuri judeţene şi de interes local din judeţele Neamţ, Iaşi, Călăraşi şi Ialomiţa pentru 2011-2013.

Enterprise Investors va investi 30 milioane euro până în 2015 pentru modernizarea fabricilor Macon

Fondul de investiţii Enterprise Investors, care deţine compania Macon Deva, va investi 30 milioane de euro până la sfârşitul anului 2015 în modernizarea fabricilor producătorului de materiale de construcţii.