Mediafax Echipa

UE este pregătită să ajute financiar Portugalia – oficial belgian

Membrii Uniunii Europene (UE) sunt pregătiţi să ajute financiar Portugalia, dacă statul o va cere, a declarat ministrul belgian de Finanţe, Didier Reynders, citat de AFP.

Botiş invită confederaţiile sindicale şi patronale la discutarea proiectului Legii Dialogului Social

Ministrul Muncii, Ioan Botiş, invită reprezentanţii tuturor confederaţiilor sindicale şi patronale reprezentative la nivel naţional la discuţii privind proiectul Legii Dialogului Social, informează, joi, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

Cseke Attila: Pachetul bazal de servicii va fi realizat cu ajutorul experţilor Băncii Mondiale

Pachetul bazal de servicii, care se găseşte în strategia de raţionalizare a sistemului sanitar, va fi realizat cu ajutorul experţilor Băncii Mondiale, a anunţat, joi, ministrul Sănătăţii, Cseke Attila.

Bacău: Chiliile Mănăstirii „Sfântul Andrei” din Comăneşti, distruse într-un incendiu

Chiliile Mănăstirii "Sfântul Andrei" din oraşul Comăneşti şi acoperişul şcolii care se află în curtea mănăstirii şi la care învăţau 25 de copii au fost distruse în urma unui incendiu puternic izbucnit, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Autorul scrisorilor cu antrax din SUA din 2001 vroia să se răzbune pe societate – raport

Bruce Ivins, autorul scrisorilor cu antrax care au provocat moartea a cinci persoane în 2001 în Statele Unite, avea tulburări psihice şi acţionase pentru a se răzbuna pe societate şi din nevoia de apreciere personală, potrivit unui raport al experţilor, citat de AFP.

Coaliţia internaţională a efectuat raiduri aeriene asupra oraşului libian Sebha

Coaliţia internaţională a efectuat miercuri seară şi joi dimineaţă raiduri aeriene intense asupra oraşului libian Sebha, situat la 750 de kilometri sud de Tripoli, fieful tribului Guededfa, din care face parte colonelul Muammar Kadhafi, anunţă un localnic, citat de AFP.

MS: ISP a început ancheta la SUUB după decesul unei paciente care avea enterocolită bacteriană

O echipă de control a Institutului de Sănătate Publică (ISP) a demarat o anchetă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB) după ce o pacientă internată cu enterocolită bacteriană cu germeni rezistenţi a decedat în urmă cu o săptămână.

Ponta, despre Severin: M-am pus în pielea eurodeputaţilor români, mi-au spus că le crăpa obrazul

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă la Târgu Jiu, că mai mulţi europarlamentari români i s-au plâns de situaţia creată în momentul în care Adrian Severin a fost fluierat în plenul Parlamentului European, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Alexandra Gătej, fost consilier prezidenţial, este noul preşedinte al AmCham

Alexandra Gătej, fost consilier prezidenţial, este începând din această lună preşedintele Camerei de Comerţ Americane în România (AmCham), funcţie deţinută în ultimul an de Sorin Mândruţescu, şeful Oracle România.

Bernie Ecclestone în critică pe şeful FIA, Jean Todt

Patronul drepturilor comerciale ale Formulei 1, Bernie Ecclestone, l-a criticat, într-un interviu acordat Daily Express, pe Jean Todt, preşedintele FIA, organizaţia care guvernează sportiv şi tehnic Marele Circ, acuzându-l pe francez că face prea puţin pentru F1.

Femeie bolnavă de botulism, internată la un spital din Iaşi

O femeie în vârstă de 64 de ani, din judeţul Neamţ, este internată la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, cu diagnosticul de botulism, medicii susţinând că pacienta s-a îmbolnăvit după ce a mâncat zacuscă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

UCI a făcut apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv în cazul Contador

Uniunea Ciclistă Internaţională (UCI) a făcut apel, joi, la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), unde a contestat decizia federaţiei spaniole de a-l achita pe rutierul Alberto Contador, depistat pozitiv cu clenbuterol la ediţia din 2010 a Turului Franţei, informează AFP.

Cseke Attila: Vom lua iodură de potasiu, dar fără nicio legătură cu Japonia

Achiziţia de iodură de potasiu pentru rezerva strategică a Ministerului Sănătăţii (MS) ar putea fi luată în discuţie săptămâna viitoare, dar acest fapt nu are legătură cu situaţia din Japonia, a declarat, joi, ministrul Sănătăţii, Cseke Attila.

Tarom, acuzată că a practicat tarif dublu pentru transportul românilor din Japonia

Vicepreşedintele Departamentului de Transport al PSD, Dragoş Titea, a acuzat, joi, compania Tarom că ar fi practicat un tarif dublu faţă de alţi operatori în cazul transportului românilor care au dorit să părăsească Japonia.

Gheorghe Slabu a demisionat din funcţia de preşedinte al CA al CS Tomis Constanţa

Finanţatorul grupării feminine de handbal CS Tomis Constanţa, Gheorghe Slabu, a demisionat, joi, din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie, motivându-şi decizia prin implicarea în politică şi prin unele probleme medicale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Gazprom Neft ia în considerare dezvoltarea unor depozite pentru hidrocarburi din Marea Neagră

Compania petrolieră rusă Gazprom Neft, parte a grupului Gazprom, ia în considerare dezvoltarea unor depozite de ţiţei şi gaze naturale din Marea Neagră şi Marea Caspică, transmite Ria Novosti.

UPDATE: Cel puţin 100 de manifestanţi au fost ucişi în oraşul sirian Deraa – militanţi

(Adaugă declaraţii, detalii şi elemente de background)

Hagi a condus şi antrenamentul de joi al echipei Galatasaray

Clubul Galatasaray a anunţat pe site-ul oficial că echipa din Istanbul s-a antrenat, joi dimineaţă, sub conducerea tehnicianului Gheorghe Hagi, despre care presa turcă a scris în ultimele două zile că este posibil ca gruparea să fi renunţat la serviciile sale.

Csibi Barna a fost audiat de Comisia de Disciplină a Direcţiei de Finanţe Harghita

Csibi Barna, care l-a "spânzurat" simbolic pe Avram Iancu, a fost audiat, joi, de Comisia de Disciplină din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Harghita, pentru încălcarea prevederilor legii privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, transmite corespondentul MEDIAFAX.

CSAT a cerut ANRMAP în 2009 un control în legătură cu achiziţia amortizorilor de şoc de la Cernavodă

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a cerut încă din 22 iunie 2009 inspectorilor ANRMAP să verifice modul în care Nuclearelectrica a achiziţionat amortizorii de şoc pentru centrala de la Cernavodă, controlul, demarat imediat şi încheiat o lună mai târziu, stabilind că procedura nu a fost respectată.

Oprescu: Bugetul Capitalei, în continuare blocat, soluţia este repetarea procesului de vot

Bugetul Capitalei este în continuare blocat, nefuncţional şi nelegal, situaţia fiind de netolerat, iar soluţia depăşirii acestui moment o reprezintă repetarea procesului de vot, a declarat joi, primarul general Sorin Oprescu.

Angajaţii mai multor bănci internaţionale,citaţi ca martori într-o anchetă privind manipularea Libor

Autorităţile americane au cerut Citigroup, Deutsche Bank, Bank of America şi JPMorgan Chase să pună la dispoziţia anchetatorilor britanici mai mulţi angajaţi, ca martori într-o investigaţie privind manipularea dobânzilor, au declarat pentru Bloomberg două surse apropiate discuţiilor.

Secţii de terapie intensivă şi bloc operator pentru transplant hepatic, inaugurate la „Fundeni”

Institutul Clinic Fundeni este în plină reorganizare, unitatea având şi o echipă de conducere nouă, a declarat, joi, ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, la inaugurarea secţiei de terapie intensivă şi a blocului operator pentru transplant hepatic.

Metroul din Lisabona, paralizat de o grevă faţă de măsurile de austeritate

Metroul din Lisabona era paralizat, joi dimineaţă, de o grevă organizată ca protest faţă de reducerile salariale decise de Guvernul socialist condus de Jose Socrates, care a demisionat miercuri seara după ce Parlamentul a respins planul său de austeritate.

Creditele restante au crescut în februarie cu 5%

Valoarea creditelor cu restanţe de cel puţin o zi a crescut în luna februarie cu 5%, la 17,56 miliarde de lei, şi reprezintă 8,44% din totalul împrumuturilor, potrivit datelor publicate, joi, de Banca Naţională a României (BNR).

Forţele Aeriene franceze au atacat o bază aeriană libiană

Aviaţia militară franceză a efectuat un atac împotriva unei baze aeriene libiene la 250 de kilometri sud de litoralul mediteranean, în cursul nopţii de miercuri spre joi, anunţă Statul Major al armatei franceze, citat de AFP.

Limp Bizkit lansează un nou album pe 7 iunie

Trupa americană Limp Bizkit va lansa un nou album de studio, intitulat "Gold Cobra", pe 7 iunie, a anunţat solistul Fred Durst într-un mesaj postat pe Twitter, informează nme.com.

Fiorentina: Păstrarea lui Mutu – o afacere din toate punctele de vedere, crede presa italiană

Păstrarea atacantului Adrian Mutu reprezintă o afacere pentru Fiorentina, atât din punct de vedere economic, cât şi din punct de vedere tehnic, este concluzia la care a ajuns cotidianul italian La Repubblica.

Transgaz a aprobat începerea negocierilor privind compania de proiect pentru stocarea carbonului

Acţionarii Transgaz (TGN) au aprobat joi începerea negocierilor pentru constituirea companiei de proiect pentru captarea şi stocarea carbonului, proiect evaluat la 800-900 milioane euro.

Televiziunea libiană prezintă imagini cu trupuri carbonizate, afirmând că sunt victime civile

Televiziunea de stat libiană a difuzat imagini cu cadavre carbonizate, afirmând că ele aparţin unui număr de 18 civili şi oficiali militari ucişi într-un raid al coaliţiei internaţionale la Tajura, relatează CNN.

Cseke Attila: Programul reprofilării spitalelor în cămine, de la 1 aprilie, comasările sunt amânate

Spitalele vor fi transformate în cămine de la 1 aprilie, conform programului reprofilării unităţilor sanitare, dar comasările vor fi făcute după ce se va analiza clasificarea acestor unităţi, a declarat, joi, ministrul Sănătăţii, Cseke Attila.

H&M România face în continuare angajări

Retailerul suedez H&M va angaja încă 100 de persoane în acest an, ajungând astfel la o echipă de 400 de persoane în cele opt magazine care vor fi deschise în 2011 în România, a declarat, joi, country managerul companiei, Carlos Duarte.

A fost descoperită o nouă specie de dinozaur

O nouă specie de dinozaur a fost descoperită în Argentina, o ţară considerată un adevărat "paradis" pentru paleontologi, ajutându-i pe aceştia să descifreze originea erbivorelor uriaşe care au locuit pe Terra în urmă cu 170 de milioane de ani.

Sentinţa CA Cluj de condamnare a lui Hilote la cinci ani de închisoare după un accident, definitivă

Sentinţa Curţii de Apel Cluj prin care omul de afaceri clujean Gabriel Hilote a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, în urma unui accident soldat cu moartea a trei persoane, rămâne definitivă, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererea de strămutare a dosarului.

Peste 20.000 de persoane participă la funeraliile manifestanţilor ucişi în sudul Siriei

Peste 20.000 de persoane au participat joi la funeraliile persoanelor ucise la Deraa, în sudul Siriei, teatrul unor proteste fără precedent împotriva puterii, a anunţat un militant pentru drepturile omului, citat de AFP.

Cel puţin 100 de manifestanţi au fost ucişi în oraşul sirian Deraa

Cel puţin 100 de persoane au fost ucise, miercuri, de poliţie la Deraa, în sudul Siriei, teatrul unor manifestaţii fără precedent împotriva puterii, au declarat joi militanţi pentru drepturile omului şi martori oculari.

Dezvoltarea economică majorează despăgubirile plătite de asigurători în urma catastrofelor naturale

Valoarea medie anuală a despăgubirilor plătite de asigurători pentru daune produse de catastrofe naturale a urcat de opt ori faţă de anul 1970, la peste 40 miliarde de dolari în 2010, pe fondul creşterii valorii activelor şi a gradului de penetrare a asigurărilor, uneori chiar în zonele de risc.

Alina Bunica, singura femeie pilot din Campionatul Naţional de Raliuri, vine sâmbătă la „Pro Motor”

Alina Bunica, singura femeie pilot din Campionatul Naţional de Raliuri, vine la "Pro Motor", emisiune difuzată de la ora 12.00 la Pro TV, pentru a testa o maşină uşoară, informează postul de televiziune.

Giurgiu face lege pentru ca elevii români să nu fie discriminaţi în raport cu cei maghiari

Deputatul Mircia Giurgiu va depune în Parlament un proiect care prevede ca şcolile cu predare în limba română din localităţile unde românii sunt minoritari să aibă personalitate juridică, indiferent de efectivul de elevi, pentru ca elevii români să nu fie discriminaţi în raport cu cei maghiari.

Josep Guardiola a asistat la antrenamentul echipei italiene Brescia

Tehnicianul formaţiei FC Barcelona, Josep Guardiola, a asistat, miercuri, la antrenamentul echipei italiene Brescia, pentru care a evoluat ca fotbalist în 2001-2002 şi în 2003, informează cotidianul Gazzetta dello Sport.